Luna nouă vă aşteaptă acum la precomandă pe nemira.ro.

În viitor, o colonie aproape feudală s-a format pe Lună odată cu industrializarea satelitului. Chiar dacă tehnologia îi protejează pe oameni de mediul înconjurător, cele patru elemente esenţiale pentru viaţă – apa, aerul, carbonul şi informaţia – au un preţ.  Corporațiile luptă pentru putere prin orice mijloace, într-o poveste care te trimite cu gândul la „Nașul”, Urzeala tronurilor şi Jocul lui Ender.

Luna vrea să te omoare: fie că nu-ți poate garanta hrana, apa și aerul necesare, fie că te trezești implicat în conflictul dintre corporațiile la putere acolo. Pentru fiecare centimetru pe care vrei să-l cucerești în societatea feudală de pe Lună, trebuie să lupți. Exact asta a făcut Adriana Corta. La sfârșitul vieții, ea își găsește corporația înconjurată de dușmani, iar cei cinci copii ai săi trebuie să-i apere imperiul de adversari și de diverse pericole pentru ca familia Corta să supraviețuiască.

În continuare vă invităm să citiţi un fragment din carte.

Într-o încăpere albă de pe marginea lui Sinus Medii stau șase adolescenţi în pielea goală. Trei fete, trei băieţi. Negri, galbeni, cafenii, albi. Se scarpină cu putere, fără oprire. Depresuri zarea usucă epiderma, provoacă mâncărimi.

Camera este strâmtă, ca un butoi în care de-abia poţi sta în picioare. Copiii stau faţă în faţă pe bănci, cu pulpele lipite de ale vecinului, cu genunchii atingându-i pe ai celui din faţă. Nu au la ce să se uite și nu au pe cine să vadă în afară de ei, însă evită contactul vizual. Sunt prea aproape, prea expuși. Toţi respiră prin câte o mască transparentă. Oxigenul șuieră prin locurile unde nu  s-a făcut corect etanșarea. Un manometru este instalat sub geamul de pe ecluza exterioară. S-a oprit la cincisprezece kilopascali. A durat o oră până când presiunea a coborât la acest nivel.

Însă afară e vid.

Lucasinho se apleacă și se mai uită o dată pe geamul micuţ. Se vede bine ecluza; este chiar în faţă și drumul până la ea este liber. Soarele apune; umbrele sunt lungi și groase și sunt îndreptate spre el. Mai negre decât stratul negru de regolit, ar putea ascunde multe capcane. Temperatura la sol este o sută douăzeci de grade Celsius, îl avertizase avatarul său. Va fi un drum de foc.

Drum de foc, drum de gheaţă.

Șapte kilopascali. Lucasinho se simte umflat, cu pielea întinsă și murdară. Când manometrul va ajunge la cinci, ecluza se va deschide. Lucasinho își dorește să fie și avatarul său aici. Jinji i-ar putea regla bătăile nebunești ale inimii, i-ar putea potoli zvâcnetul mușchiului din pulpa dreaptă. Sur prinde privirea fetei din faţa lui. Este o Asamoah; fratele ei mai mare stă alături de ea. Răsucește între degete amuleta adinkra pe care o poartă la gât. Avatarul ei ar fi trebuit s-o avertizeze în privinţa asta. În locul acesta metalul s-ar putea suda de piele. Și atunci ar purta pe veci cicatricea lăsată de simbolul Gaye Nyame. Îi aruncă un surâs minuscul. Sunt șase adolescenţi frumoși, în pielea goală, lipiţi unul de altul; dar camera este lipsită de orice vibraţie sexuală. Gândurile tuturor se îndreaptă spre ce se află dincolo de ecluză. Doi Asmoah; o fată Sun; o fată Mackenzie; un băiat Voronţov, foarte speriat și care a intrat în hiperventilaţie; și Lucasinho Alves Mao de Ferro Arena de Corta. Lucasinho a avut rela ţii cu toţi, mai puţin cu fata Mackenzie. Familiile Corta și Mackenzie nu au relaţii. Și nici cu Abena Maanu Asamoah nu a avut nicio relaţie, pentru că perfecţiunea ei îl intimidează pe Lucasinho Corta. Fratele ei, pe de altă parte, o suge ca nimeni altul.

Douăzeci de metri. Cincisprezece secunde. Jinji i-a scris numerele astea în minte cu fierul înroșit în foc. Distanţa până la a doua ecluză. Timpul cât poate supravieţui în vid un om în pielea goală. Cincisprezece secunde până la pierderea cunoștinţei. Treizeci de secunde până când răul va fi ireversibil. Douăzeci de metri. Zece pași mari.

Lucasinho îi zâmbește frumoasei Abena Asamoah. Imediat luminile se fac roșii. Lucasinho este în picioare când ecluza se deschide. Ultima răsuflare a presiunii îl azvârle pe Sinus Medii.

Pasul unu. Piciorul lui drept atinge regolitul și îi alungă din minte orice alt gând. Ochii îi ard. Plămânii îi sunt în flăcări. Explodează.

Pasul doi. Trebuie să expire. Expiră. Goleşte-ţi complet plămânii, i-a spus Jinji. Nu, nu, nu-i adevărat că ai să mori. Expiră, dacă nu vrei să-ţi plesnească plămânii. Calcă și încheie pasul.

Pasul trei. Expiră. Respiraţia îi îngheaţă pe chip. Fierb în clocote saliva de pe limbă și lacrimile din colţurile ochilor.

Patru. Abena Asamoah îl depășește. Pielea acoperită de chiciură i s-a făcut cenușie.

Cinci. Îi îngheaţă ochii. Nu îndrăznește să clipească. I s-ar lipi genele. Dacă va clipi, va orbi, dacă va orbi, va muri. Își aţintește privirea asupra ușii înconjurate cu lumini albastre de semnalizare. Îl depășește băiatul Voronţov. Băiatul cel jigărit și speriat. Fuge ca nebunul.

Șase. Inima se sperie, se luptă, arde. Abena Asamoah se aruncă prin ecluză, se uită în jur și pune mâna pe mască. Face ochii mari pentru că vede ceva lângă Lucasinho. Gura i se deschide într-un urlet mut.

Șapte. Se uită peste umăr. Kojo Asamoah se prăbușește, se dă de-a dura. Kojo Asamoah se îneacă în oceanele Lunii.

Opt. Lucasinho se năpustește spre luminile albastre cu braţele întinse ca să-și încetinească fuga.

Nouă. Kojo Asamoah face eforturi mari să se ridice în picioare, însă este orb; praful a îngheţat pe pupilele lui. Dă din mâini, se clatină, se împleticește. Lucasinho îl apucă de un braţ. Sus. Sus!

Zece. Pulsaţii roșii în ochi: un cerc de lumină și înţelegere concentrat pe cadrul ușii de intrare. Un cerc tot mai mic cu fiecare pulsaţie roșie din creierul său care se descompune. Respiră! îi strigă plămânii. Respiră! Sus! Sus! Ecluza e plină de braţe și capete. Lucasinho se aruncă în cercul de mâini întinse. Îi fierbe sângele. În venele lui clocotește gazul; fiecare bulă este o bilă incandescentă de rulment. Îl lasă puterile. Îl lasă mintea, dar nu dă drumul braţului lui Kojo. Trage de braţul acela, trage de băiatul acela; în agonie, în flăcări. Simte un șoc, aude un urlet de explozie.

În cercul mic rămas din câmpul lui vizual, vede o harababură de membre, piei, funduri și burţi de pe care picură stropi de con dens și de transpiraţie. Aude cum icnetele se prefac în râsete, suspinele, în chicoteli demente. Am reușit să terminăm cursa. Am învins-o pe Dona Luna.

Altă imagine fulgerătoare: o pată roșie pe axa porţii exterioare – roșu bizar pe alb. Își fixează privirea asupra petei, ţintă roșie care îi soarbe toată concentrarea. Pe măsură ce conștiinţa i se cufundă în întuneric, înţelege ce este pata aceea roșie. Sânge. Ecluza exterioară s-a închis peste degetul mare de la piciorul stâng al lui Kojo Asamoah, zdrobindu-i-l complet.

Și acum, beznă.