Harta europeană a științei la Noaptea Cercetătorilor, un eveniment pentru minți curioase

600p400x

Pe 27 septembrie, începând cu ora 17.00, în București, Parcul Tineretului – intrarea dinspre liceul Șincai, la Muzeul Antipa și pe Platforma Măgurele, mințile curioase sunt așteptate pentru a sărbători alături de sute de mii de cetățeni europeni știința, descoperirile științifice și cercetătorii locali, la Noaptea Cercetătorilor 2013.

Cunoscute institute de cercetare și instituții, precum: Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară “Horia Hulubei”, Institutul Național de Cercetare în Sport, Institutul Național de Fizica Laserilor, Plasmei și Radiațiilor, Institutul de Fizică Atomică, Institutul de Științe Spațiale, Centrul pentru Studii Complexe, Inspectoratul General al Poliției, Institutul de Geologie și multe alte institute și instituții își vor prezenta rezultatele muncii de laborator și cercetare, deschizându-și porțile către publicul larg.

Vizitatorii Nopții Cercetătorilor vor avea parte de demonstrații practice, dezbateri pe teme științifice de actualitate, experimente, prezentări, concursuri interactive și vizite ghidate prin laboratoare.

În Parcul Tineretului, intrarea dinspre liceul Șincai, începând cu ora 17.00, vizitatorii vor putea explora un adevărat târg al științei, prin cele patru zone mari,: SciFUN, Knowledge, Agora (care găzduiește Salonul Cercetătorilor și Exploratorilor Neconvenționali) și zona Uniunii Europene.

În zona SciFUN, experimentele și jocurile se țin lanț: Discovery Channel aniversează 10 ani de Myth Busters în România, provocând vizitatorii să participe la confirmarea sau infirmarea locală a mitului superiorității Multitasking a femeilor; se desenează laboratoare cu cerneală fluorescentă la Standul UV; atelierul de grafică digitală, susținut de Intuitext, vă invită la creativitate; amatorii de muzică devin DJ cu Europa FM.

Zona Knowledge este dedicată institutelor de cercetare. Aflăm ce este și ce poate face laserul cel mai puternic din lume de la specialistii Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară “Horia Hulubei”. Cercetătorii de la Institutele Nationale de Fizica de pe Platforma Magurele si Facultatea de Fizica a Universitatii Bucuresti vă așteaptă cu experimente fascinante cu lumină, electricitate, laser și plasmă. Învățați să cântați la harpa fără coarde, priviți cum un cilindru sfidează gravitația, descoperiti cum cerneala invizibila capata culori neasteptate. Observați alături de Institutul de Stiinte Spatiale galaxiile, roiurile de stele și constelațiile. Intrati in zona temperaturilor sub-polare prin intermediul demonstratiilor cu heliu lichid (ICSI – Ramnicu Valcea) si gheata carbonica. Cum pot fi crescute performanțele corpului uman ne vor arăta cei de la Institutul Național de Cercetare în Sport. Despre biofeedback, drone, roboți, magneți, interacțiune de forțe vom înțelege mai multe în atelierele interactive ale Centrului pentru Studii Complexe. În standul Institutului de Geologie analizăm fosile vechi de mii de ani găsite pe teritoriul României. Cum e să ai ca meserie Știința – zi cu zi ne vor demonstra cercetatorii de la Institutul de Fizică Atomică, alaturi de cei mai tineri, elevi de gimnaziu si liceu, care vor sustine o serie de prelegeri libere pe teme de stiinta explicate pe intelesul tutror.

Salonul Cercetătorilor și Exploratorilor Neconvenționali din zona Agora, inițiativa Editurii Anticipația și a Asociației Invenio, ne reamintește că progresul și evoluția societății și a umanității sunt posibile atât timp cât rămânem creativi, îndrăzneți și iubitori ai firii omenești. Printre vizionarii care vor fi prezenți aici se numără: Ionuț Budișteanu, românul care la doar 18 ani a câștigat marele premiu de inovație la Intel International Science and Engineering Fair, cu mașina proiectată de el să se conducă singură, Alexandru Mironov, omul care a fascinat imaginarul științific al unei întregi generații, specialiștii de la Centrul pentru Studii Complexe și antreprenorii sociali de la The Hub.

Spre finalul evenimentului, vizitatorii vor părasi laboratoarele pentru a asculta concertul LIVE ROA (Rise Of the Artificial), începând cu ora 21:00, în Parcul Tineretului.

În cadrul aceluiași eveniment european, Noaptea Cercetătorilor 2013, Muzeul Antipa îi invită pe iubitorii și entuziaștii de știință, începând cu ora 19:30, în Sala Multimedia a Muzeului, să participe la experimente inedite: participanţii vor identifica insectele după sunetele pe care acestea le produc, vor fi preparate insecte necrofage după standardele științifice și muzeale, se vor prezenta etapele naturalizării și ale restaurării unor specii de vertebrate. Nu în ultimul rând, participanții vor vizita colecțiile de lepidoptere ale Muzeului.

Pe Platforma Măgurele, institutele de cercetare își așteaptă vizitatorii în laboratoare. Între ora 09:00 și ora 18:00 se organizează vizite ghidate prin laboratoarele Facultății de Fizică – Universitatea București, prin cele ale Institutului Național de Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației, ale Institutului Național de Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”, ale Institutului Național pentru Fizica Pământului, si ale Institutului Național de Fizica Materialelor. Tot aici veți putea vedea expoziția de desene tematice ”Vreau să fiu cercetător”.

Noaptea Cercetătorilor este un eveniment organizat simultan în toate țările Uniunii Europene. În a patra vineri a lunii septembrie, anul acesta în data de 27 a lunii, participanții din peste 300 de orașe europene vor construi împreună harta științifică a Europei. Evenimentul este organizat sub egida Uniunii Europene de către Target Active Training și Asociația Invenio în parteneriat cu Anticipația, parte a grupului Nemira, Poliția Română, Centrul de Studii Complexe, Institutul Național de Cercetare în Sport, Europa FM și Dwyn Shop. Parteneri locali in organizare pentru  București: Institutul de Fizică Atomică, Universitatea București – Facultatea de Fizică, Institutul Național de Fizica Laserilor, Plasmei și Radiațiilor.

Intrarea la eveniment este liberă!

Pentru programul complet vizitați www.noapteacercetatorilor.eu şi www.facebook.com/ResearchersNightRomania.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *