Trebuie să recunoaştem: trăim într-o societate obsedată de fericire. Emisunile televizate şi revistele lucioase ne bombardează încontinuu cu nesfârşite reţete (întotdeauna aceleaşi, întotdeauna noi) despre cum să trăim sănătoşi, frumoşi, perpetuu fericiţi şi lipsiţi de griji. Faptul e paradoxal, întrucât viaţa în marile aglomerări urbane postmoderne este tot ce poate fi mai diferit. Suntem plin de griji, munca în exces ne dezechilibrează atât organismul cât şi psihicul, iar poluarea şi alimentaţia haotică ne ruinează sănătatea. În spatele acestui paravan mediatic al beatitudinii frenetice se află oameni obosiţi şi trişti.
Obsedaţi de beneficiile „gândirii pozitive”, când nu ne îndopăm cu pastile prescrise de psihiatri citim cărţi de self-help scrise de tot felul de personaje despre cum poţi ajunge la „o viaţă lipsită de griji”. Toate ne promit paradisul terestru într-o lume care seamănă din ce în ce mai mult cu un infern.
Dar cine spune că trebuie să fim fericiţi? Reluând ideile-forţă ale romantismului, în Împotriva fericirii profesorul american Eric G. Wilson arată că melancolia este un ingredient necesar al oricărei culturi vii. Ea este muza literaturii, a picturii şi a muzicii, este forţa pe care se sprijină ideile originale şi trăirile autentice. Avem de ales între un creier amorţit cu Prozac şi un potenţial izvor al creativităţii. Oare nu e timpul să ne eliberăm de lanţurile „gândirii pozitive” şi de superficialitatea idealurilor societăţii consumiste, pentru a accepta tristeţea noastră profund umană?
Mi-a plăcut foarte mult ce are de spus Louis Bayard în The Washington Post pe marginea cărţii:
„La o privire cât de fugară, listele cu cele mai bine vândute cărţi sunt un adevărat talcioc al fericirii. Titluri care ne îndeamnă «Să trăim fericiţi» şi «Să devenim mai buni», sau (favorita mea) să stăpânim «Secretul». […] Fericirea nu numai că este singura industrie americană care încă funcţionează, dar se bucură şi de forţă de muncă voluntară! «Zâmbeşte, mi-a spus cineva pe stradă, nu poate fi chiar aşa rău!» I-am răspuns: «Cine ţi-a zis?»”
Un eseu de mică întindere, ale cărui idei, deşi datează de pe vremea romanticilor, merită reamintite mai ales astăzi. Nu pot să nu fiu de acord cu argumentul cărţii lui Wilson.
Tweet„Un eseu zvelt şi dinamic, ce va stârni cu siguranţă controverse într-o lume dominată de industria fericirii. Suntem obsedaţi de fericire, susţine Wilson, iar prescrierea generalizată de antidepresive este prima probă în acest proces. […] Fără a «romanţa depresia clinică», profesorul american arată cum melancolia este parte din orice cultură inovatoare, […] iar meditaţiile sale asupra marilor artişti, de la Melville la John Lennon, sunt tulburătoare.”
Publishers Weekly
„Pledoaria lui Wilson pentru acceptarea laturii mai puţin luminoase a vieţii reprezintă un răspuns vital la mania contemporană a fericirii.”
COLIN MCGINN, The Wall Street Journal
![Jurnalista Ioana Bâldea Constantinescu lansează „Poveste pentru Maria. O carte despre copilărie”, părinți și dragoni [FRAGMENT]](https://blog.nemira.ro/wp-content/uploads/2019/05/1200p628_poveste-maria-1-120x120.jpg)
Mi-a placut prezentarea ta si ideea cartii, pentru ca exprima un adevar de care foarte multi aleg sa fuga. Unii nu inteleg ca e imposibil sa nechezi 24 din 24, 7 zile din 7 si ca sufletul mai are nevoie si de odihna si de intimitate, orice o insemna ea. 🙂
Cand o sa avem cartea?
Si pe Barnes il astept cu nerabdare. 🙂
Barnesul vine din tipar mintenash, “Impotriva fericirii” abia a plecat dar vine in cam 2 saptamani.
Eseul lui Wilson a fost criticat pe alocuri pentru ca argumentatia sufera de unele pasaje prea romantice pentru spiritul anglo-american, i s-a reprosat ca devine prea poetic si pe alocuri obscur. Ce mi se pare mie ciudat e ca luarea lui de pozitie e atat de singulara. Chiar sa fie atat de neevident ca pletora de self-help-uri si motivationale e dovada unei superficialitati groaznice generalizate si a unei ideologii a zambetului perpetuu?
Nu stiu daca asta e explicatia, mai degraba cred ca nu s-a gandit nimeni sa scrie (vorbeasca) despre asta la modul serios si oarecum elaborat. Stii, e ca si atunci cand treci zilnic pe langa ceva si nu observi ca e un ceva deosebit, pentru simplul fapt ca nu te opresti sa il privesti. Asa cred eu…
Sunt curioasa cum argumenteaza el toata povestea, chiar sunt, pentru ca ideea e foarte buna.
(Putin off-topic)
Vor fi si alte noutati pt septembrie sua doar ce se vede la “In curind”? Ma gindesc la Nautilus.
@Nelamurit: titlul programat pentru luna aceasta in Nautilus a fost amanat putin. Dar a aparut Ted Dekker, primul volum din Trilogia Cercului, care desi e in Suspans e la granita cu SF-ul. In lunile care vin ne vom revansa, urmeaza multe titluri bune in Nautilus.
@Vlad: Cele 8 titluri (4 aparute si 4 in curs de..) reprezinta toate noutatile lunii septembrie? Ca sa stiu ce si cand voi comanda cate ceva…
@IB: e deja in lucru un post cu noutatile lunii, dau toate detaliile imediat. Vor fi 10 titluri.
e un adevar ca atunci cind suferim sintem mai plini de idei,probabil creierul isi concentreaza forta asupra altora si la cum sa ii ajutam ,prin muzica ,scris,zimbet-sic….
dar de ce sa nu recunoastem ca toti dorim sa fim fericiti,chiar daca nu mai cream nimic si nu mai ajutam pe nimeni?doar pe noi…smile….
dar intr-adevar cum spui tu,lumea seamna din ce in ce mai mult cu un infern si asta tocmai pt ca sint atitia care iubesc sa traiasca ca niste nesimtiti la durerile altora….daca ar cumpara si ei cartile alea ,daca ar fi interesati de fericire ,ar fi lumea mai buna…..
si cred ca e corect si sa acceptam suferinta ,asa ,sa primim loviturile in fata si sa nu ne clatinam optimismul…..cred ca e necesar sa fim invatati si cum sa calcam peste probleme,acceptindu-le,sa fim realisti ,ca altfel vom suferi de mai multa depresie decit ar fi necesar sa cream ceva…wink…