Trebuie să recunoaştem: trăim într-o societate obsedată de fericire. Emisunile televizate şi revistele lucioase ne bombardează încontinuu cu nesfârşite reţete (întotdeauna aceleaşi, întotdeauna noi) despre cum să trăim sănătoşi, frumoşi, perpetuu fericiţi şi lipsiţi de griji. Faptul e paradoxal, întrucât viaţa în marile aglomerări urbane postmoderne este tot ce poate fi mai diferit. Suntem plin de griji, munca în exces ne dezechilibrează atât organismul cât şi psihicul, iar poluarea şi alimentaţia haotică ne ruinează sănătatea. În spatele acestui paravan mediatic al beatitudinii frenetice se află oameni obosiţi şi trişti.
Obsedaţi de beneficiile „gândirii pozitive”, când nu ne îndopăm cu pastile prescrise de psihiatri citim cărţi de self-help scrise de tot felul de personaje despre cum poţi ajunge la „o viaţă lipsită de griji”. Toate ne promit paradisul terestru într-o lume care seamănă din ce în ce mai mult cu un infern.
Dar cine spune că trebuie să fim fericiţi? Reluând ideile-forţă ale romantismului, în Împotriva fericirii profesorul american Eric G. Wilson arată că melancolia este un ingredient necesar al oricărei culturi vii. Ea este muza literaturii, a picturii şi a muzicii, este forţa pe care se sprijină ideile originale şi trăirile autentice. Avem de ales între un creier amorţit cu Prozac şi un potenţial izvor al creativităţii. Oare nu e timpul să ne eliberăm de lanţurile „gândirii pozitive” şi de superficialitatea idealurilor societăţii consumiste, pentru a accepta tristeţea noastră profund umană?
Mi-a plăcut foarte mult ce are de spus Louis Bayard în The Washington Post pe marginea cărţii:
„La o privire cât de fugară, listele cu cele mai bine vândute cărţi sunt un adevărat talcioc al fericirii. Titluri care ne îndeamnă «Să trăim fericiţi» şi «Să devenim mai buni», sau (favorita mea) să stăpânim «Secretul». […] Fericirea nu numai că este singura industrie americană care încă funcţionează, dar se bucură şi de forţă de muncă voluntară! «Zâmbeşte, mi-a spus cineva pe stradă, nu poate fi chiar aşa rău!» I-am răspuns: «Cine ţi-a zis?»”
Un eseu de mică întindere, ale cărui idei, deşi datează de pe vremea romanticilor, merită reamintite mai ales astăzi. Nu pot să nu fiu de acord cu argumentul cărţii lui Wilson.
Tweet„Un eseu zvelt şi dinamic, ce va stârni cu siguranţă controverse într-o lume dominată de industria fericirii. Suntem obsedaţi de fericire, susţine Wilson, iar prescrierea generalizată de antidepresive este prima probă în acest proces. […] Fără a «romanţa depresia clinică», profesorul american arată cum melancolia este parte din orice cultură inovatoare, […] iar meditaţiile sale asupra marilor artişti, de la Melville la John Lennon, sunt tulburătoare.”
Publishers Weekly
„Pledoaria lui Wilson pentru acceptarea laturii mai puţin luminoase a vieţii reprezintă un răspuns vital la mania contemporană a fericirii.”
COLIN MCGINN, The Wall Street Journal
@Vlad: o.k. il astept! Si te mai rog sa completezi nr. de pagini la “Dolores Claiborne”. Apropo de aceasta noua aparitie Stephen King as vrea sa te intreb daca nu puteti reduce formatul adoptat incepand cu “Duma Key”; pretul poate ramane acelasi, problema e cu locul ocupat in biblioteca. Pe locul ocupat de “Duma Key”, “Pistolarul” si “Evanghelia dupa Satana” ar mai fi incaput alte trei carti.
@Vlad: Cum ramane cu formatul? Si “Talismanul” va fi la fel?
@IB: da, va fi pastrat acelasi format HC mare ca Duma Key si Pistolarul pentru seria King de acum inainte. Stiu ca ocupa mai mult spatiu si sufera portabilitatea, dar sunt mult mai durabile si aratoase (de lasat mostenire, cum spune reclama). Si eu trebuie sa imi mai cumpar un corp de biblioteca 😉
@Vlad: Si impreuna cu corpul de biblioteca, inca o camera, eventuala o casa! (vise)
Si pentru ca n-am mai intrebat de mult: continuari Iain Pears, Ariana Franklin, Dietrich, anul acesta? Cumva seria Shardlake – C.J. Sansom in viitor (in vara asta am trecut prin Madrid ca sa intru in atmosfera Iernii…; acum mai astept sa vina si iarna!)?
@Vlad: Nu poti deconspira nimic?
Ariana Franklin si William Dietrich ar trebui sa apara pana la sfarsitul anului. Stiu ca de nu stiu cate luni le amanam, dar au fost tot felul de probleme cu traducerea lor. In legatura cu C.J. Samson vrem sa continuam cu seria Shardlake. Iain Pears va merge inainte, dar vorbim despre el din 2010.
Multam’ frumos, m-ai linistit! Nu te-am intrebat ca sa fac presiuni, e de preferat o aparitie intarziata unei traduceri cu probleme. Chiar daca nu au aparut pana acum continuarile asteptate, ati reusit sa ma surprindeti in mod placut in fiecare luna.