Diferenţa dintre durere şi lux este că durerea ne-o amintim într-un fel general, dar nu o păstrăm cu adevărat în memorie; luxul ni-l amintim în toate amănuntele“, spune Charles Dickens în Drood de Dan Simmons. E ca diferenţa dintre cărţile pe care le citim la metru, pentru destindere, şi acele rare lecturi care ne rămân în memorie.

Drood este, pentru mine, una dintre lecturile memorabile. Nu pentru că am citit mult Dickens şi mi-a plăcut, nu pentru că am adorat Femeia în alb a lui Wilkie Collins, nu pentru că îmi place epoca victoriană. Talentul lui Simmons face diferenţa aici. Este un povestitor de excepţie, un biograf dedicat şi un obsedat al micilor detalii, atribute care diferenţiază un creator de literatură cu potenţial să devină clasică de un scriitor comercial.
Despre ce e vorba? Drood relatează, cu vocea lui Wilkie Collins, prieten şi colaborator de-o viaţă al inimitabilului Charles Dickens, ultimii cinci ani din viaţa marelui scriitor, pornind de la accidentul feroviar de la Staplehurst, din 9 iunie 1865, şi până la moartea sa, în 9 iunie 1870. Evenimentele reale din vieţile celor doi scriitori sunt pilonii pe care se construieşte ficţiunea fantastico-istorică.

Wilkie Collins este un narator inteligent, subtil, feroce, care nu se sfieşte să declare că îl iubeşte pe Dickens ca prieten, dar că îi urăşte geniul şi creativitatea, abilităţile sociale şi succesul. În ciuda încurajărilor lui Dickens, Collins se vede un mediocru, o copie palidă a talentului literar al amicului pe care îl substituie, din când în când, unei figuri paterne. Doar în scris este mai puternic, poate să deceleze şi să compare scrierile sale cu ale inimitabilului. Și descoperă că uneori nu e deloc mai prejos…dar ce păcat că doar el ştie asta!

Iar obiectul afecţiunii sale, Charles Dickens, este nu doar un geniu literar, ci şi un mare egomaniac, un aventurier cu pelerină de familist, un hedonist ascuns în spatele cortinei cumpătării. Dacă Wilkie şi-a asumat că nu poate funcţiona ca soţ, Charles a stat decenii într-un mariaj nesatisfăcător, doar din comoditate. Divorţul scandalos şi relaţia cu o tânără actriţă – Ellen Ternan, s-au petrecut la maturitatea târzie. Apetenţa sa pentru poveşti sinistre, experienţe paranormale, hipnoză, personaje macabre şi locuri abjecte din Londra victoriană îl împinge, secondat de Wilkie, în subterana droodiană. În cursul acestor aventuri, Dickens este cel curios, neliniştit, temerar, iar Collins este însoţitorul temător, pe care catacombele şi întunericul îl sperie, îl fragilizează şi îl îmbătrânesc.

Drood devine pretextul ultimului roman al lui Dickens şi obsesia care începe să guverneze zilele şi nopţile lui Collins. Personaj exotic, pe jumătate fantomă-pe jumătate om, generator de legende urbane înfiorătoare, posesor al ştiinţelor magice ale Egptului antic, maestru al mesmerismului, Drood îl fascinează pe Dickens şi îl terorizează pe Collins… care oricum nu are nevoie de prea multe încurajări ca să bată câmpii, fiind mai tot timpul sub influenţa laudanumului sau a opiului. Prin urmare, vede adeseori o femeie îngrozitoare pe scări sau pe dublul său privindu-l din oglindă. La început tăcut, doppelganger-ul îl ajută spre final să îşi îndeplinească misiunea încredinţată de Drood şi chiar să îşi scrie cărţile – care se vând din ce în ce mai bine.

Collins este cel care convinge cititorul că Drood e viu, malefic, distrugător, cinic și răzbunător. Paginile care conţin întâlnirile scriitorului cu geniul răului (de la capitolul 25 încolo) sunt nu doar minunat scrise, sunt mostre de literatură clasică. De altfel, lui Wilkie Collins i se atribuie primul mystery modern cu detectivi, Piatra Lunii.

Cu ajutorul (in)amicului Collins, Simmons face un portret baroc, tragico-amuzant lui Dickens şi revelează toate temerile care i-au tulburat ultimii ani de viaţă. Dickens se temea de moarte, de singurătate, de uitare, era obsedat de scrierea unui ultim roman cu care să intre în posteritate. Aşa că cititorul asistă la crearea unora dintre cele mai intense scene din romanul neterminat Misterul lui Edwin Drood, dar şi la lecturile publice susţinute de scriitor – cea mai intensă fiind legată de scena uciderii lui Nancy de către Bill Sikes în Oliver Twist.

Finalul aduce clarificări din partea lui Dickens plus mai multă bulversare din partea lui Collins. Se pare că în tot acest timp, Collins s-a aflat sub influenţa prietenului său. Inimaginabil!

Un roman straniu de frumos, care păcătuieşte doar la capitolul mărime: are aproape 1000 de pagini în traducere şi asta ar putea descuraja pe mulţi. Multe pasaje sunt redundante, dar să zicem că domnul Collins mai uită ce spune, fiind atât de opium friendly. Cât despre traducere, chapeau domnule Pricăjan, am remarcat doar nişte scame.

P.S. Regizorul Guillermo del Toro va semna adaptarea cinematografică a romanului Drood; priviţi-o doar ca pe un trailer al unei cărţi pe care trebuie să o citiţi!

Autor: Virgina Costeschi