Seria de autor fraţii Strugaţki continuă după E greu să fii zeu cu romanul Lunea începe sâmbăta.

Lunea începe sâmbăta este un SF neobişnuit care parodiază ştiinţa, într-o lume plină de paranormal şi fantastic, cu foarte mult umor şi elemente din mitologia şi folclorul ruseşti. Romanul este o satiră la adresa birocraţiei, a instituţiilor de stat, dar şi a oamenilor de ştiinţă, văzuţi ca nişte magi nebuni.

Arkadi Strugaţki (1925-1991) şi Boris Strugaţki (1933-2012) se numără printre cei mai cunoscuţi scriitori şi scenarişti SF. În anii ’60, ei au revigorat, prin scrierile lor, antiutopia, devenind extrem de populari în fosta URSS. La începutul anilor ’80 li s-a interzis să mai publice. În continuare vă invităm să citiţi un interviu cu Boris Strugaţki, realizat de Florin Dan Prodan pentru revista Timpul, în anul 2000.

FDP: Cărțile dumneavoastră ne spun ceva despre viitor, dar, cred eu, în aceeași măsura ne sugerează cam ce ar trebui să facem cu prezentul. E adevărat?

BS: Da, desigur. Aş spune chiar că prezentul reprezintă tema principală din majoritatea creațiilor noastre. Cât despre viitor, acesta nu e decât decorul în care se derulează evenimente pe deplin reale din zilele noastre.

FDP: Aveți mai multe romane care au fost ecranizate. Mulţi scriitori își doresc asta. Mai multă faimă, mai mulţi bani. Ce se va întâmpla cu literatura? Credeți că va deveni o artă minoră? Narațiunea va însemna imagini pe un ecran cât mai mare și mai rar mici semne pe o hârtie?

BS: Cinematograful n-a dus la dispariția teatrului. Ma gândesc că nu va duce nici la dispariția literaturii. Deși sunt gata să accept ca procentul de cititori de beletristica va scădea în raport cu masa comună de consumatori de hrană spirituală. La urma urmei, cititul e o ocupație pentru elită, necesită un consum important de energie spirituală, o încordare a capacității intelectuale, o pricepere specifică de a retrăi cele narate. Lectura, spre deosebire de imagini, necesită efort. Ca să nu mai vorbim de faptul că lectura serioasă nu este deloc compatibilă cu îndobitocirea de sine, prin narcotice sau alcool.

FDP: Şi în România, Călăuza e un mit descoperit de fiecare nouă generație. Mulţi se intreabă despre povestea acestei colaborări a dumneavoastră cu Tarkovski…

BS: Am scris despre acest lucru. Răsfoiţi cartea mea ,Comentarii la cele (pe)trecute. O găsiţi pe Internet, pe site-ul fraţilor Strugatki. În ea se povesteşte amănunţit acest lucru.

FDP: În cărţile dumneavoastră abordaţi uneori o temă care nu este neapărat legată de science-fiction: puterea politică, modalitatea de a guverna un stat, un imperiu, o lume. A imagina, a scrie în acest fel nu înseamnă numai noi tehnologii, întâlniri cu alte lumi, ci şi a schimba ceva în sisteme politice, sociale reale. Asta vreţi să sugeraţi?

BS: Am abordat asemenea teme nu „uneori”, ci, aş spune, aproape tot timpul. În genere, ne-a interesat prea puţin literatura ştiintifico-fantastică propriu-zisă, ci, mai ales, politica, sociologia, istoria. Majoritatea nuvelelor noastre tratează asemenea subiecte. Cu toate acestea, niciodată nu ne-am ocupat cu previziunile. Am scris fie despre lumi în care ne-ar fi plăcut să trăim, fie despre universuri în care sub nici un chip n-am fi dorit să nimerim. Utopii şi antiutopii. Dar, înainte de orice, ne-a interesat, şi repet acest lucru, prezentul: utopiile şi antiutopiile nu erau decât decoruri ale realităţii care ne înconjoară. Conducerea ne-a considerat „mânjitori cu noroi” (mai exact, „mânjitori cu dohot” – n. trad. L. Ivanov), „indivizi care denaturează realitatea noastră sovietică”, în vreme ce noi nu făceam, la o adică, altceva decât să descriem lumea din jur în modul în care noi o percepeam.

FDP: Credeţi că e posibil să devină realitate acel concept de „univers la amiază” aşa cum îl descrieţi?

BS: O asemenea lume va deveni posibilă doar după ce va fi modelată şi pusă în practică Teoria Supremă a Educaţiei. Principala ei sarcină ar sta în formarea Omului Instruit, pentru care esenţial în viaţă ar fi munca creatoare făcută cu pasiune şi succes. În momentul de faţă, o asemenea sarcină pare absolut ireala, dar aceasta este singura cale de a „intrerupe şuvoiul timpului” şi de a-l transforma pe sălbaticul aruncător de grenade cu reacţie într-un purtător al înaltei moralităţi.

FDP: Afirmaţi „În general, un individ preferă să locuiască într-un stat puternic. Câteodată ma întreb: cum reuşesc ceilalţi să se descurce fără acel sentiment? Luxemburghezii, de exemplu?”. Mă întreb dacă aceasta este valabil, şi important, în cazul scriitorilor născuţi in culturi mici.

BS: În Danemarca a trăit Andersen. În Elveţia, Durenmatt. Ţările de rangul doi ale Americii Latine au dat lumii o pleiadă de scriitori excepţionali. De aceea nu cred că mărimea şi „grandoarea” unei ţări ar juca aici un rol prea important. Scriitorii sunt o marfă la bucata, nicidecum produse de serie. Apariţia lor nu se supune legii numerelor mari.

FDP: Va schimba lumea Internetul? „Bitii”, poetic vorbind, sunt oare codul universului sau doar cel mai nou? V-a schimbat cumva reţeaua de telefonie globală?

BS: Într-o anume măsura, probabil că da. Însă motorizarea ne-a influenţat într-un grad cu mult mai mare. Revoluţia produsă de megabiţi, dar nu doar aceasta, a făcut ca lumea să nu mai arate ca înainte. Secolul XX a fost bogat în revoluţii, ori a o scoate în evidenţă pe cea mai „importantă” e un lucru pe care nu l-aş încerca.