Joe Abercrombie este un scriitor britanic de fantasy şi editor de film, cunoscut pentru trilogia Prima Lege. Cea mai nouă serie a sa, Marea Sfărâmată, a început în 2014 cu Jumătate de rege, continuănd cu Jumătate de lume, apărută recent la editura noastră şi se va încheia cu Jumătate de război.

Câteodată o fată este atinsă de Mama Război. Thorn este acea fată. Hotărâtă să răzbune moartea tatălui ei, trăieşte doar pentru luptă. Dar atunci când este acuzată de uciderea unui om în ring, trebuie să lase totul în urmă.
Câteodată o femeie devine războinic. Prinsă în planurile Părintelui Yarvi, preotul şiret al Gettlandului, Thorn va trebui să străbată jumătate de lume pentru a găsi aliaţi împotriva Marelui Rege şi va învaţă lecţia dură a sângelui şi a trădării.
Câteodată un războinic devine o armă. Alături de ea în călătorie îl are pe Brand, un tânăr războinic care nu vrea să ucidă, un om slab în ochii lui şi ai ei, dar care poate fi singura salvare.
Iar armele au un singur scop. Oare Thorn va fi mereu un pion în mâinile celor puternici sau va putea să îşi croiască propria cale?

În continuare vă invităm să citiţi un interviu cu Joe Abercrombie despre a doua carte din serie şi despre meseria de scriitor.

Suvudu: David Morrell a creat o nouţiune interesantă prin “ficţiunea ca autobiografie”. Nu e un act voit, dar mare parte din ceea ce suntem iese în evidenţă mai mult decât credem. În ce măsură consideri că această afirmaţie se aplică sau nu operei tale?

JA: Este o întrebare la care e greu să răspund pentru că, într-un fel, un autor ar trebui să fie ultima persoană care să analizeze opera sa sau pe el însuşi. Dar cred că e inevitabil ca o mare parte din noi să reiasă din ceea ce scriem. Totul dintr-o carte vine din interiorul scriitorului până la urmă sau cel puţin din tot ceea ce autorul a citit, a văzut şi a experimentat, filtrate prin propriile gusturi. Scriem despre ceea ce ne interesează, despre ceea ce ne intrigă şi ne stimulează, în reacţie la lucrurile care ne plac sau nu. Cele mai bune cărţi, pentru mine, sunt cele în care autorul se dezvăluie într-un anume fel, punând totul la vedere. Sunt puţine moduri prin care chiar poţi să îţi deschizi sinele către public, în afară de a scrie o carte.

Suvudu: Care a fost cea mai grea parte din procesul de a scrie Jumătate de lume?

JA: Nu ştiu dacă a fost ceva anume. Am avut aceeaşi problemă pe care o am cu toate cărţile mele – am urât-o sincer până am ajuns la mijloc şi am crezut că e oribilă şi că îmi va distruge cariera. Din fericire, am ajuns să o iubesc până la final. Ca de obicei. Este un tipar repetat la infinit.

Suvudu: Care din personaje seamănă cel mai mult cu tine?

JA: Partea ciudată în a fi scriitor este că, într-o anume măsură,  toate personajele sunt tu. Tot ceea ce spun sau gândesc vine din mintea ta. Ele reflectă diferite aspecte ale personalităţii tale, de multe ori exagerate sau intensificate. Bineînţeles că eu sunt frumos precum Jesal dan Luthar, am puterea lui Logen Ninefingers şi carisma şi şiretenia lui Bayaz.

Suvudu: Crezi că genul fantasy o duce mai bine ca celelalte genuri?

JA: Cred că sunt atâtea diferenţe între cărţi din acelaşi gen, poate la fantasy în special, încât e foarte greu să generalizezi. Bănuiesc că fantasy-ul epic spune poveşti uriaşe şi complexe, dar am putea spune că Război şi Pace nu face asta? Eu unul sunt mai interesat de ce are fantasy-ul în comun cu restul – caracterizarea, vocile, acţiunea, povestea – decât ce face diferit – magia, lumile exotice, elementele fantastice. Povestea care merge cel mai bine şi care mă prinde este aceea care aduce voci unice unor teme familiare, atitudini şi abordări neîntâlnite până atunci, care prezintă oameni fascinanţi şi mă face să dau pagina mai departe. Poţi găsi asta în orice gen.

Suvudu: Cum crezi că a evoluat scrisul tău de la prima carte publicată?

JA: A evoluat masiv şi în diverse moduri mici şi subtile, sunt sigur. Cred că scriu mai clar, mai concis şi mai la obiect, chiar dacă acum că scriu mai mult, trebuie să merg mai departe pentru după idei şi recuperez prin îndemânare ceea ce pierd din inspiraţie. Ajung la un rezultat mult mai bun, mult mai repede, aşa că petrec mult mai puţin timp revizitând fiecare linie, paragraf şi capitol şi trag din greu să termin o primă variantă, abia apoi reiau povestea pentru o viziune mai clară şi coerentă. Cred că am devenit mai bun la a scrie femei şi mă bucur că pot include o varietate mai mare de personaje feminine, în special în cărţile mele recente  pentru că, sunt de părere că, în afară de argumentul politic, fac lumea mai vie, mai variată şi mai realistică.

Sursa: Suvudu