Interviu Kim Stanley Robinson: De la Marte la Epoca de Gheaţă

index
Kim Stanley Robinson este un veteran al SF-ului, cu romane precum 2312 sau Trilogia Marte, iar acum se întoarce în timp, în trecutul îndepărtat al umanităţii, în loc de potenţialul nostru viitor. În Şaman, Robinson urmăreşte viaţa lui Loon, un membru al haitei Lupilor din Epoca de Gheaţă, care se maturizează şi trebuie să devină şaman. În continuare, vă invităm să citiţi un interviu cu autorul.

Pentru cititorii nefamiliarizaţi cu opera ta, Şaman poate părea o îndepartăre de genul SF obişnuit. Dacă ne uităm atent, unde putem vedea ştiinţa în acest roman paleontologic?

În ultimii 20 de ani, arheologia a făcut progrese mari în înţelegerea oamenilor din Paleolitic şi am folosit aceste cunoştinţe pentru a le crea un nou portret acestora. Recent descoperita peşteră Chauvet mi-a dat un timp şi un loc pentru povestea mea, iar Omul de Gheaţă (descoperite în 1991) care iese din gheţar cu tot echipamentul său intact a fost foarte sugestiv. Deci, acest roman este SF în sensul că numai prin ştiinţă putem avea o viziune clară a trecutului nostru, lucru care a făcut posibilă această carte.

Tânărul şaman Loon trebuie să îşi încheie „pribegia”, supravieţuind multe zile, doar cu uneltele pe care şi le confecţionează singur. Eşti alpinist. Ai încercat vreodată ceva de genul pribegiei lui Loon?

Nu, nimic de genul acesta. Este un ritual iniţiatic în viaţa unui şaman şi trebuie să fie o experienţă extremă. Nu încercaţi să faceţi asta acasă!

Totuşi, am campat în zone înzăpezite alături de prietenii mei în California Sierram However timp de mulţi ani, iar în ultimii zece, am încercat să îmi imaginez cum a fost viaţa pentru Loon şi cei din neamul său în timpul Epocii de Gheaţă. A fost o temă de gândire profundă şi provocatoare. Câteodată, în timpul unei furtuni sau chiar noaptea, sub cerul înstelat, m-am gândit că asta e ceva ce oamenii fac de mii de ani; asta am făcut pentru a evolua în ce suntem astăzi. Când am scris cartea, am avut aceste momente de care să îmi amintesc.

Geografia pe care o descrii în roman este foarte detaliată. Chiar ai descris un peisaj real?

Da. Povestea are loc în zona peşterii Chauvet, lângă Vallon Pont D’Arc. De pe podul de piatră care trece râul Ardèche ai putea vedea tabăra personajelor mele. În timpul drumeţiei sezoniere în stepă, merg spre Nord, către Masivul Central şi alţii continuă şi mai mult, către calota galciară din acea perioadă, în Cornwall. Puteau merge până acolo, pentru că pe atunci nu exista Canalul Mânecii.

Câte se ştie despre cultura umană din acea perioadă? Te-ai simţit liber să adaugi ficţiune pe lângă baza ştiinţifică, in principal legat de religia şamanică?

Ştim multe, dar în acelaşi timp nu, pentru că totul e bazat pe deducţie. Asta este preistoria; nu există texte, deci deducem din ce a rămas: oase, pietre, câteva picturi rupestre şi altele. Pe lângă asta, presupunem că primii oameni care mai trăiau în timpurile istorice, o făceau în moduri de viaţă antice, iar acum deducem pe baza dovezilor genetice.

Am vrut să urmez ceea ce ştim şi am ficţionalizat doar pentru câteva detalii, exprimându-mi propriile teorii legate de acel timp, de obicei lucruri pe care arheologii nu le pot determina şi atunci nu speculează. Cât despre religia şamană, încă este practicată şi bine documentată. Una din teoriile curente legate de picturile rupestre este că făceau parte din religia şamană, aşa că am urmat şi aici arheologii.

Ce autori, cărţi, idei sau filozofii te-au influenţat cel mai mult?

Ar fi o listă mult prea lungă de autori şi căţi, pentru că literatura e religia mea şi iubesc multe din ea. Dar pot spune că am fost influenţat cel mai mult de SF, de roman şi tradiţia sa, de poezie, de budism şi ştiinţă.

Surse: Goodreads şi Library Journal

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.