“Acum două zile, într-o sală de cinema IMAX, am fost la avanpremiera ecranizării celui de-al doilea volum din seria Jocurile Foamei, Sfidarea, trilogie scrisă de Suzanne Collins (tradusă la Editura Nemira, care a relansat-o de curând).

Lume multă, forfotă, nerăbdare. Cu ceva întârziere și cu un discurs neașteptat al Andreei Esca (prezentă la eveniment deoarece revista al cărei director editorial este susținea promovarea filmului) – cuvântare, de altfel, scurtă și la obiect, îndemnându-ne să fim atenți și la costumele actorilor (puțin ironic pentru cei care știu despre ce este vorba în film) – a început vizionarea.

Ce vă pot spune din start și fără ocolișuri este că mi-a rămas în minte. Și că vreau să-l revăd. Probabil că este una dintre cele mai bune continuări a unei serii pe care am văzut-o.

Cu siguranță mai bine realizat decât primul, cu un alt regizor (Francis Lawrence, care i-a luat locul lui Gary Ross), cu actori care se țin pe poziții și dau totul pe marele ecran, cu o poveste cel puțin la fel de faină și efecte speciale care-ți cam taie răsuflarea și vin, cu siguranță, în completarea acțiunii, Jocurile Foamei: Sfidarea este un spectacol pe care trebuie să-l vedeți.

La fel ca Ioana, și eu am pornit drumul invers, de la film la carte (lucru extrem de rar și pentru mine), însă sunt abia la începutul seriei. Așa că nu vă pot spune eu cât de fidelă este ecranizarea cărții (deși, din punct de vedere al stilului pe care l-am remarcat la Suzanne Collins, cred că replicile, de exemplu, sunt păstrate fără deformări) – poate o va face însăși Ioana . Ceea ce pot face (și se va întâmpla) este să notez câteva impresii despre film.

Așa cum poate știți (iar dacă nu, revedeți-l, căci partea a 2-a nu amintește mai deloc de prima), primul film se încheiase cu victoria neașteptată a lui Katniss Everdeen (Jennifer Lawrence) și Peeta Mellark (Josh Hutcherson) în lupta din arena sadică, pozând ca îndrăgostiți. Și, bineînțeles, înfuriindu-l pe președintele Snow, tiranicul a cărui mână fusese forțată în împrejurările cauzate de boabele otrăvite. Ei bine, continuarea se suprapune momentului ca o mănușă, arătându-ne pe cei doi, împreună cu familiile lor, în Satul Învingătorilor – nu vă imaginați că trăiesc în lux, dimpotrivă, însă au, ce este drept, câteva beneficii (cum ar fi mâncare).

Atât Katniss, cât și Peeta, suferă de sindromul de stres post traumatic, fiind atenți la fiecare pas pe care-l fac, simțindu-se încă în lupta pentru supraviețuire. Cadrele se precipită, nu-ți lasă timp de gândire și te aruncă în turul de forță pe care cei doi trebuie să-l facă prin cele douăsprezece districte pentru a ”promova” Jocurile Foamei și tot ceea ce simbolizează acestea.

Sfidând Capitoliul, cei doi au aprins flacăra revoltei – printre cele mai emoționante pasaje din film sunt cele în care Katniss ține discursuri în fața oamenilor săraci din diferite districte; la un moment dat, este luată de val și oferă o bursă lunară familiei lui Rue (Amandla Stenberg), fetița care murise în arenă. Credeți-mă pe cuvânt, momentul în care un bătrânel salută discursul lui Katniss, iar apoi este urmat de toți ceilalți, este unul care mișcă ceva în tine, care-ți trezește măcar puțin sentimentul revoltei (de altfel, și actorul Donald Sutherland, care-l interpretează pe președintele Snow, îndeamnă publicul să se revolte pentru toate problemele pe care le are; un sfat bun, zic eu).

Societatea din Panem este la fel cum o știți: divizată tot în 12 districte, cu un Capitoliu parcă și mai obraznic, mai îndrăzneț, mai colorat și nepăsător la tot ceea ce se întâmplă în afara lui. Contrastul, de data aceasta, este la cote maxime. Costumierii și scenografii chiar s-au întrecut pe ei înșiși, inventând ținute și machiaje extravagante – dacă ați crezut că ceea ce ați văzut în ecranizarea primului volum nu poate fi amplificat, v-ați înșelat. A propos de asta: nu cred că fi văzut pe ecran o ținută mai deosebită decât cea pe care o poartă Katniss într-un show televizat (o rochie de mireasă care, atunci când se învârte, ia foc și este dezvăluită o pereche de aripi).

Întorcându-ne la firul acțiunii (încercând să nu dau prea multe spoilere), președintele Snow (Donald Sutherland), nemulțumit de revoltele care încep să se nască pretutindeni, se gândește să pună ceva sare și piper: inventează, cu ocazia Jubileului Pacificării (o ediție specială a Jocurilor Foamei, care are loc o dată la 25 de ani), o nouă rundă de jocuri, în care participanții sunt extrași dintre Învingători. Cum Katniss este singura fată din districtul 12 care a câștigat vreodată Jocurile Foamei, intră în competiție automat. De cealaltă parte, Peeta se oferă voluntar în locul lui Haymitch (Woody Harrelson).

Spectacolul începe, cu adevărat, abia acum: pregătirile de dinainte de plecare, antrenamentele, turul pe care-l fac tributurile la ceremonia de prezentare a Jocurilor, emisiunea televizată, intrarea în arenă (mult mai sângeroasă decât prima, cu multe capcane, bătălii atât cu ceilalți participanți, cât și cu fenomene ”naturale” de tipul unei cețe – otrăvitoare -, a unor babuini – asasini -, a unei ploi – cu sânge – etc.) și sfârșitul, care te lasă cu dorința unei continuări pe moment.

Efectele speciale, precum vă spuneam la început, sunt foarte faine. De coloană sonoră, ce să mai zic!

Dar nu trebuie să credeți pe cuvânt aceste impresii disparate – mergeți la film și contraziceți-mă! Acesta rulează începând de astăzi, 22 noiembrie, în toate cinematografele din țară. Apoi, poate vă întoarceți la carte.”

Autor: Eli Bădică

Sursa: bookaholic.ro