În lanţul trofic al culturii mondiale, perioadele nu s-au succedat nicicând precum verigile bine delimitate ale unui colan. Întotdeauna au existat întrepătrunderi între o epocă şi alta, lupte ideologice şi filozofice care uneori au durat chiar secole.

,,Din străvechi timpuri, chiar din vremea filosofilor ionieni ai naturii, gândirea greacă este preocupată să găsească un principiu unic, primordial, simplu din care mai apoi (…) poate fi dedusă multiplicitatea fenomenlor diferenţiate.’’ Sau cum se-ntreabă Plotin în ale sale Enneade cum a fost posibil ca Unul primordial să se multiplice? Nu este oare aceasta, neschimbată, şi problematica ştiinţei de azi?
Cu certitudine atunci când creştinismul începe să prindă rădăcini în spaţiul Mediteranei şi al Răsăritului, principiul său unic a generat multiplul ereziilor. Iar cel mai greu de creştinat n-a fost poporul cel trecând de la zei la Dumnezeul creştin, ci tocmai, aţi ghicit, intelectualii vremii: filozofii. Dar spre secolul al optulea ereziile s-au limpezit, s-au autodizolvat. Ceeea ce a rămas stabil însă a fost metamorfozarea, grefarea neoplatonismului în religia creştină.

Atunci când corpul omului antic a ajuns a fi acoperit de austerele veşminte bizantine, când sculptura greacă impudică s-a dat înapoi făcând loc mozaicului religios cu figuri sobre, reflexive, mistice, lucrurile nu s-au întâmplat de azi pe mâine. A fost necesară o luptă ideatică între cărturarii vremii, cunoscători rafinaţi ai filozofiei greceşti şi deopotrivă susţinători ai creştinismului timpuriu. Pe fondul acestei dialectici au înflorit ereziile: origenismul, arianismul, nestorianismul, monofizitismul, iconoclasmul şamd.

Profesor la Universitatea din Cluj în anii patruzeci, intelectual rasat, tatăl său fiind Preşedintele Consiliului de Miniştri de la Budapesta, iar mama o nobilă austriacă, născut catolic şi dedicat benevol Răsăritului cultural, Endre v. Ivánka – autorul studiului Elenic şi creştin în viaţa spirituală a Bizanţului timpuriu este un erudit puţin cunoscut la noi în afara cercurilor de filozofi, orientalişti, teologi. Studiul său admirabil documentat despre începutul filozofic şi eretic al Bizanţului se dovedeşte însă provocator pentru cititorii săi de azi. De ce ne-ar interesa pe noi oamenii prezentului ereziile azi fosilizate ale Bizanţului? Răspunsul este simplu: ele rămân parte integrantă a Bizanţului însuşi, perioadă fascinată prin secretele-i bine păzite, prin ardoarea teologică a Sfinţilor Părinţi şi prin dezbaterile celebre asupra icoanei, ale imaginii, ale idolatriei.

Autor: Anca Giura

Sursa: Bookblog