Oddvar Olsen a studiat misterele tradiţionale şi mitologia până la sfârşitul anilor ’80, când a decis să se specializeze în cavalerii templieri. În 2002, Olsen a înfiinţat The Temple, un periodic de succes despre cavalerii templieri şi diverse subiecte legate de ei. În prezent, locuieşte în Somerset, Anglia.
„O gamă largă de probleme-cheie puse de diverşi scriitori, cu privire la cavalerii templieri, un compendiu valoros, atât istoric, cât şi speculativ.“
Karen Ralls, autoare a bestsellerului The Templars and the Grail
S-au scris multe despre grupul de călugări războinici din secolul al XIV-lea, cunoscut drept Cavalerii Templieri. Unii autori, precum Dan Brown, în Codul lui Da Vinci, îi descriu ca pe nişte eroi populari acuzaţi pe nedrept. Alţii nu sunt de acord şi spun că povestea templierilor este, la urma urmei, una a lăcomiei, a decepţiei şi a idolatriei.
Cine au fost, de fapt, cavalerii templieri? Şi care e moştenirea lor? În Misterele templierilor, isoricul Oddvar Olsen a invitat o serie de experţi să dezlege misterul. Veţi afla răspunsuri la multe întrebări vechi de când lumea:
Venerau templierii o relicvă misterioasă, care se presupune că ar fi fost capul lui Ioan Botezătorul?
Ce anume au găsit în Templul lui Solomon?
Oare au păstrat şi, mai târziu, au ascuns Sfântul Graal şi Chivotul Legământului?
Ce legătură aveau templierii cu Maria Magdalena şi cu francmasonii?
Misterele templierilor oferă rezultatul unor cercetări de o viaţă. O compilaţie remarcabilă şi cu adevărat unică!
Despre cavalerii templieri s-au spus şi s-au scris multe. Unii i-au admirat, alţii i-au denigrat, cert este că încă mai există multe aspecte nelămurite legate de aceşti călugări războinici de altădată. Autorul cărţii Misterele templierilor reuneşte o serie de articole scrise de cercetători specializaţi în istoria templierilor, cercetători care îşi pun diverse întrebări şi încearcă să găsească răspunsurile cele mai apropiate de faptele istorice, bazându-se pe documente şi pe relatări foarte vechi. Oddvar Olsen, chiar el unul dintre pasionaţii de istoria templierilor, reuşeşte să adune în acest volum rezultatul muncii unor nume cunoscute în domeniu, printre care Lynn Picknett, Robert Lomas, Dr. Karen Ralls, Sandy Hamblett, Yuri Leitch, Vincent Zubras şi alţii.
Şase capitole în care sunt abordate aspecte diverse, precum cine erau, de fapt, cavalerii templieri; ce au găsit ei la Templul lui Solomon; care e moştenirea lăsată de ei; cum au reuşit să supravieţuiască după anul 1314; dacă francmasoneria a evoluat din Ordinul Cavalerilor Templieri; dacă acuzaţiile de idolatrie ce le-au fost aduse au fost justificate sau nu; care era relaţia dintre Isus şi Maria Magdalena; ce era Sfântul Graal şi ce s-a întâmplat cu el. Plus multe-multe altele, despre care poate că aţi mai citit, dar într-o altă abordare decât cea a istoricilor care au colaborat la această carte coordonată de Oddvar Olsen. Este vorba despre articole scrise după cercetări făcute de unii dintre autorii lor poate chiar o viaţă întreagă…
Pe lângă relatările inspirate din cele mai vechi documente legate de istoria cavalerilor templieri, cei interesaţi pot găsi în volumul de faţă inclusiv un capitol care face referire mai pe larg la francmasonerie, la istoria ei şi la posibilele legături cu templierii.
Poate că această carte nu va lămuri pe deplin misterul templierilor, dar, categoric, vă va oferi informaţii pe care nu le ştiaţi şi vă va determina să priviţi cu totul altfel anumite întâmplări şi evenimente petrecute de-a lungul istoriei omenirii.
Dorina TĂTĂRAN, traducătoare
Tweet