Un nou roman de la autoarea bestsellerurilor Soția plantatorului de ceai și Fiica negustorului de mătase: Văduva de safir, de Dinah Jefferies.

Ceylon, 1935. Louisa Reeve, fiica unui negustor de bijuterii britanic, și soțul ei, Elliot, un afacerist șarmant și aventuros, par să fie cuplul perfect. Doar că le lipsește ceea ce își doresc, de fapt, cel mai mult: un copil.

Louisa e din ce în ce mai deprimată, Elliot devine tot mai absent, petrecând tot mai mult timp pe plantația de scorțișoară din apropiere. Apoi el moare în mod misterios, iar ea e singura preocupată de aflarea adevărului. Așa că merge la plantație și este fermecată peste puterea ei de înțelegere de dealurile nesfârșite și parfumate.

Însă nimic nu e ceea ce pare, iar pe Louisa o așteaptă vești care-i vor schimba viața.

Totul, de la peisaje la mirosuri și atmosferă, este minunat redat. Dinah Jefferies este desăvârșită aici.

Lucinda Riley

---

Fragment în avanpremieră

C EY LON, 2 3 D E C E M B R I E 1 9 3 5

Galle, orașul fortificat, cu o vechime de 300 de ani

Orașul Galle se sufocase toată ziua din cauza căldurii înăbușitoare, cu temperaturi medii de 28°C în timpul zilei și, chiar și acum, la ora șapte seara, continua să fie zăpușeală, erau cel puțin 23°C. Louisa Reeve poartă o rochie de mătase argintie, satinată, cu o croială în linii simple, creată în Colombo și imitând modelul rochiei pe care o admirase în revista americană Vogue. Până când revista ajunsese la ea, rochia nu mai era de mult la modă, totuși, s-a făcut tot posibilul. Croitorii din Galle, deși demni de încredere, nu erau moderni și toate obiectele vestimentare create de ei păstrau întru câtva un aer singhalez1, dar în Colombo există croitori care ar putea copia orice. La statura ei impozantă de 1,75 m, eleganța grațioasă a stilului feminin îi venea bine și, cu siguranță, reprezenta o schimbare evidentă față de cămașa de in și pantalonii confortabili pe care îi purta de obicei la plimbările cu bicicleta.

Elliot a venit prin spatele ei și a îmbrățișat-o.

– Fericită? îi șopti la ureche, înainte să-și treacă degetele prin părul ei.

– Mi-am dedicat mult timp acestui proiect! îi răspunse ea netezindu- și buclele blonde, prinse într-o parte cu o agrafă împodobită cu imitație de safir.

– Te simți bine? o întrebă Elliot, privind-o grav și îngrijorat.

Ea a întins mâna spre el.

– Mă simt bine, deși mai devreme mă gândeam la Julia.

– Serios?

Femeia a dat din cap.

– Sunt în regulă.

– Bine. O să fie un Crăciun minunat și arăți încântător.

Elliot s-a întors, cu intenția să plece.

– Dacă ești sigură că te simți bine… mă duc să mă ocup de vin.

– Tot te mai pregătești să pleci pe mare de Ziua Boxului2?

– Așa cred. Doar câteva ore. Sper că nu te superi? Jeremy are o șalupă nou-nouță și vrem să testăm echipamentul naval ultramodern cu hamuri în formă de trapez. I le-a executat un localnic, după planurile trimise din Anglia. Șalupa este perfectă pentru curse, așa mi s-a spus.

Trecu pe lângă ea îndreptându-se spre ușă și ea surprinse parfumul de cedru pe pielea lui, îi zâmbi și-l privi în oglinda din spate cum se îndepărtează. Chiar și după doisprezece ani de căsătorie, încă îl considera un bărbat cu adevărat atrăgător, șaten cu păr scurt și cârlionțat, ochi verzi, energici și un farmec care cucerea întreaga lume. Nici nu trebuia să depună prea mari eforturi. Se împrietenea repede și cu ușurință și întotdeauna stârnea admirație în preajma lui. Și ea avea prieteni, deși ei îi lua mai mult timp până să cunoască oamenii și nu avea felul direct de-a fi al lui Elliot. Și totuși, îi plăcea să înțeleagă motivele comportamentului oamenilor, încercând să deslușească ce anume îi motiva sau ce-i determina să se comporte într-un anumit fel și, pentru ea, odată ce se împrietenea cu cineva, era de obicei o prietenie pe viață.

Se aplecă pe fereastra de la ultimul etaj și contemplă albastrul cerului senin și marea în nuanțe de turcoaz strălucitoare, care înconjura orașul Galle. Prezentul alunecă în trecut și își aminti momentul în care-i dăduse fiicei ei numele Julia. Chiar în acest loc, o ținuse în brațe timp de o oră prețioasă, până când ochii i se umpluseră de lacrimi. Când murise? Înainte sau în timpul nașterii? Să te naști fără viaţă. Ce însemna asta? Iată întrebările care încă o bântuiau. Dacă ar mai fi trăit o zi, Julia ar fi fost botezată la

Biserica Anglicană a tuturor Sfinților – locul unde ea și Elliot se căsătoriseră și unde ea însăși fusese botezată.

Chiar și acum, când trecuseră doi ani, trecutul o acaparase iar și, copleșită de vinovăție, simți că trebuie să mai fi fost ceva ce ar fi putut face. Închise ochii și-și imagină o zi minunată, scăldată în soare. Julia jucându-se pe bancă împreună cu câinii, Tommy, Bouncer și Zip, cățelușul pipernicit din litieră, toți trei acoperiți de nisip strălucitor, cu blana udă de apa mării și mirosind a sare și fetița ei râzând în hohote. O fotografiase pe plajă culegând scoici și alergând, alergând, alergând și împiedicându-se de propriile-i picioare, grăbită, înnebunită să se laude cu recompensa ei prețioasă, doar ca să uite de ea câteva momente mai târziu. Și apoi, totul era încă atât de real, își imagina cum își strângea fiica în brațe, după baie, simțindu-i în plete aroma șamponului pentru copii, mirosind toată a măr și a mentă.

Femeia respiră adânc, lăsă visul să se destrame și se întoarse la prezent.

Tot ce-i mai rămăsese de făcut era să se asigure că angajații lucrează și că nicio floare nu se ofilise. Ieși pe verandă, luă un chibrit și apoi aprinse lămpile cu petrol și lumânările cu aromă de lămâie, care țineau țânțarii la distanță. Pășind în vârful degetelor, ea verifică un abajur unde privighetoarea roșcată își făcuse cuib și se asigură că becul fusese îndepărtat. Auzi trilurile muzicale ale privighetorii, pe măsură ce continuă să o privească.

– E în regulă, micuțo, îi șopti ea. Becul nu va fi înlocuit până când puii tăi nu își vor lua zborul departe.

Veranda era înconjurată de grădină, unde florile de hibiscus roz se împrăștiau în adierea brizei și ei îi plăcea să stea și să asculte refrenul zorilor, în timp ce totul strălucea în lumina matinală a soarelui.

Se întoarse în living, privind grinzile de lemn din secolul al XVIII-lea ale vilei coloniale, unde lămpile discrete răspândeau sclipiri de aur. Ea însăși pictase camera în portocaliu, iar cadrul ușii în turcoaz: o viziune originală, care-i surprinsese pe unii, obișnuiți cu pereții coloniali de culoare crem, banală, dar ei îi plăcea strălucirea. Pe tavan, două ventilatoare de lemn închise la culoare răcoreau aerul și, așezat într-un colț, un palmier de interior trimitea umbre pe peretele înalt. Melodia I Only Have Eyes For You se auzea la gramofon.

Apartamentul lor aflat la parter găzduia bucătăria, camera menajerei care lucra cu jumătate de normă, principalele spații de locuit și birourile. Camerele de oaspeți și cele două băi erau situate la etajul superior, împreună cu salonul de cusut al Louisei. Apoi, la ultimul etaj, se aflau dormitorul ei și al lui Elliot, baia lor și, în plus, un salon spațios, liniștit, plin de soare, care dădea spre terasa de pe acoperiș. În spatele grădinii se afla o altă clădire – apartamentul slujitorilor, deși unii dintre ei locuiau chiar în Galle.

Puțin mai târziu, până ce au ajuns și ultimii oaspeți, Louisa și Elliot au rămas împreună în holul de la intrare pentru a-i întâmpina. Louisa a aruncat o privire spre lucarna prin care lumina generoasă a soarelui strălucea în timpul zilei. Obloanele vilei situate pe terasamentul ferestrelor din fața casei fuseseră lăsate deschise, deși ferestrele rămăseseră închise împotriva insectelor. Spera că din afară luminile strălucitoare răspândeau o căldură primitoare.

Își dorea ca toți oaspeții lor să fie fericiți de această seară splendidă, strălucitoare și simțea un val de emoție.

Sosi unul dintre prietenii lui Elliot. Jeremy Pike era fiul unui prosper plantator de arbore de cauciuc și îl cunoscuse pe Elliot în Colombo. Era un bărbat bine îmbrăcat, îngrijit, cu mustață, care petrecuse de multe ori câteva zile la reședința de vară a familiei din Galle, iar el și Elliot navigau deseori împreună, deși Louisa nu ajunsese niciodată să-l cunoască prea bine. Era ceea ce se chema un bărbat care se simte mai bine în compania bărbaților decât a femeilor. După el sosi un cuplu în vârstă, prieteni ai tatălui ei, care începuseră să se plângă de căldura apăsătoare când, în spatele lor, văzu un cuplu de tineri plantatori de ceai, ieșind dintr-un Daimler.

– Ce bine! A venit familia Hooper! exclamă Elliot.

Louisa se uita la figura delicată a unei brunete îmbrăcate în rochie violet, apropiindu-se încet de ușă, însoțită de soțul ei înalt. Femeia era foarte drăguță, cu părul ondulat în bucle naturale și ochii albaștri, asortați perfect cu nuanța rochiei. Ținea în brațe un copil înfășurat într-un șal de dantelă și când se împiedică ușor, bătrâna doică din spatele ei îi întinse mâna s-o sprijine. Bărbatul își lăsă brațul pe umerii femeii și Louisa se gândi cât de protector părea. Elliot făcu un pas înainte, să-i întâmpine, zâmbind larg.

– Laurence și Gwendolyn, e minunat c-ați reușit să ajungeți!

Louise îi întinse mâna bărbatului și apoi soția lui îi încredință bebelușul bonei și veni s-o sărute pe Louise pe obraz.

– Mă bucur nespus să vă revăd.

Louise îi zâmbi.

– Au trecut luni de bune când ne-am întâlnit în Colombo.

– Am luat ceaiul la Galle Face Hotel, nu-i așa? Mi-a plăcut să privesc oceanul și să-mi imaginez orașul Galle la orizont. Și acum, iată-ne aici!

– Nici nu aveai copilul atunci.

Gwen aprobă din cap.

– Dumnezeule, nu. Într-adevăr, a trecut prea mult timp de la ultima noastră întâlnire.

– Ei bine, sunt mai mult decât fericită că acum ești aici. Cum ți se pare Galle?

– Îmi place la nebunie. Am mai fost odată aici, când m-am mutat prima dată în Ceylon, dar a trecut mult timp de-atunci. Orașul e atât de adormit, încât mâine-dimineață de abia aștept să-l descopăr!

– Vrei să-ți arăt împrejurimile?

Gwen încuviință dând din cap.

– Dacă ai timp?

– Am tot timpul și cunosc orașul ca pe buzunarul meu.

– Ai trăit aici toată viața, nu-i așa?

– Da, în afară de anii petrecuți în Anglia, la internat. În cea mai mare parte a timpului, îmi place să mă plimb cu bicicleta. Așa cum probabil ai observat, suntem pe un promontoriu și suntem înconjurați pe trei laturi de ocean, deci este foarte sigur.

– Mi-ar plăcea să văd orașul așa cum se cuvine.

– Deci rămâne stabilit. Probabil stai la New Oriental Hotel? Gwen o aprobă.

– Atunci te sun. Să spunem, pe la ora opt? Dimineața devreme e cel mai bun moment pentru a vizita orașul, pe urmă, din cauza caniculei totul în jur o să fie umed.

– Minunat! Înseamnă că amândouă vom avea un moment de respiro. Mama mea a revenit din Anglia și are ea grijă de fiul nostru, Hugh, dar o să ne întoarcem la timp acasă pentru cina de Crăciun. Louisa îi zâmbi soțului ei, care tocmai se pregătea să intervină, dar Elliot îl întrerupse.

– Ce zici, Laurence…? N-ai bea un pahar bun de whisky?

În timp ce Laurence îți manifesta interesul, Elliot îl bătu amical pe umăr.

– Să le lăsăm pe soțiile noastre să converseze în voie, îi spuse Elliot lui Laurence, făcându-i cu ochiul și atinse fugitiv mâna Louisei.

– E în regulă?

Louise îi răspunse printr-o privire pe care ceilalți n-au sesizat-o, sperând că el nu va bea prea mult. Dar nu, Elliot sigur renunțase de mult la poker și la bețiile de altădată. Apoi ea se întoarse și-i zâmbi lui Gwen:

– Cum o cheamă pe micuța ta? o întrebă.

– Alice. Astăzi împlinește șase săptămâni, era prea mică să o las acasă.

Gwen aruncă o privire în jur.

– Hai să-ți arăt camera unde ai putea să o lași pe Alice să doarmă!

Cât timp Gwen și doica îl instalau pe bebeluș, Louise se plimbă prin casă. În timp ce socializa cu oaspeții ei, adulmecă aerul amestecat cu aromă de lămâie și cu parfumul proaspăt al salcâmului înflorit din grădină. Din ramurile lui înflorite, ar fi creat ghirlande răspândite prin toată casa, așezate în amfore mari de ceramică.

Înflorite prea devreme în acest an, florile mici și delicate, de un violet-pal, erau printre preferatele ei. La petrecere îi invitase pe câțiva dintre prietenii tatălui ei, precum și pe câțiva prietenii de-ai ei, inclusiv pe mulți dintre comercianții orașului Galle. Câțiva erau acum pe verandă, purtând cele mai bune haine, reuniți pe lângă lumânările cu aromă de lămâie.

Hohotele lor de râs reverberau pe hol. În Galle asta era frumos: că măcar unii dintre britanici se amestecau cu musulmani, budiști sau hinduși. Galle era un loc cu adevărat multinațional, multiconfesional. În plus, erau și multe alte lucruri minunate, cum ar fi încântătorul labirint al străzilor clandestine, drepte și înguste, iar Louisa cunoștea numele tuturor locuitorilor, îi plăcea să savureze aroma ghimbirului proaspăt sau a ceaiului de mentă într-o dimineață strălucitoare, dar și peisajul turmelor de capre, al cirezilor de vaci și numeroasele șopârle pe care le întâlnea în plimbările ei. Avea să-I facă plăcere să-i arate lui Gwen toate aceste minunății ale orașului.

Tweet