„Hai să facem o plimbare, durule…Hai să hoinărim.”

Ce-ai zice de o plimbare care să-ți ridice părul la ceafă și să te facă șă-ți încleștezi dinții până când simți că vor ceda sub greutatea fricii? Ce-ai zice de o roșcată focoasă, lucioasă și temperamentală până în adâncul pistoanelor care nu te va pierde din ochi nici o clipă și care te va apăra mai ceva ca o leoaică?

Ei bine, asta-i Christine, un Plymouth Fury din 1958, posedat de forțe demonice și pusă pe răzbunare. Un phoenix pe patru roți capabil de regenerare rapidă în sângele cald al victimelor sale pe care le macină în masca argintie lucioasă, lată de doi metri.

În vara lui 1978, Arnie Cunningham și prietenul său Dennis observă în drum spre casă o mașină mâncată toată de rugină de la trecerea timpului, de care primul se îndrăgostește nebunește. Devine peste noapte rațiunea lui de a trăi și unul din puținele lucruri care îi aduc alinare în viața simplă și monotonă pe care o duce în Libertyville. Fără prea mari insistențe Roland D. Lebay, un bătrân cuprins de o ură contagioasă și un pungaș fără pereche, acceptă să o vândă tânărului uscățiv de nici 18 ani, cu fața plină de acnee. Tranzacția se face pe o sumă care prietenului său îi pare jaf la drumul mare și care încearcă fără succes să-l convingă să se răzgândească.

De aici încolo prezența Fury-ul începe să dezechilibreze viețile celor cu care intră în contact, făcând din timidul Arnie un adolescent răzvrătit, mereu furios și pus pe reglat conturi cu pumnii. O dată cu reparațiile aparent aleatorii ale caroseriei mașinii apar indicii care îi dau de gândit lui Dennis cum că vehiculul ascunde mai mult decât lasă să se vadă. Iar atunci când sapă în trecutul acesteia deschide o cutie a Pandorei pe care nu o va mai putea niciodată închide și din care tenebrele trecutului îi se aștern în față ca niște profeții gata să se repete.

Problemele încep să apară abia după ce o gașcă de liceeni, cu care Arnie a avut o încăierare, o vandalizează pe Christine într-atât încât aceasta ajunge de nereparat. Jurând răzbunare căcănarilor care i-au făcut asta, dorința devine realitate atunci când, rând pe rând, vandalii ajung uciși în mod brutal și totuși inexplicabil de o mașină vopsită în roșu. Oricât de mult ar încerca familia, prietenii sau iubita să-l salveze pe tânărul orbit de furia pe patru roți, nimeni și nimic nu se poate interpune între el și „femeia” bătrână care i-a luat mințile.

Ridic pălăria în fața domnului Stephen King și mă înclin cu respect pentru încă o carte în care m-am pierdut cu plăcere chit că mi-a provocat emoții intense până în punctul în care mă așteptam să visez roți care mă strivesc sau ochi verzi, de felină în întunericul dormitorului, privindu-mă răutăcios. Cu un grad sau poate chiar două ca teroare sub The Shining, Christine se ține bine pentru o poveste previzibilă în care știi că o dată ce personajele intervin cumva în viața lui Cunningham sunt destinate să moară în chinuri groaznice. Și totuși construcția meticuloasă a vieții de orășel mic din America, cu străzile liniștite și umbrite de copaci, cu liceul divizat în grupuri și ierarhii sociale dobândite prin intelect, mușchi, talent sportiv sau frumusețe, fascinează.

Autor: Calina Matei

Citeşte continuarea pe bookblog.ro