“Mâhnită sunt, dar nu-ndrăznesc

A-mi arăta nemulţumirea

Iubesc şi silită sunt s-arăt că urăsc.”

Poem de dragoste de Elisabeta Regina

Regina Elisabeta I, Regina Fecioară, fiica Regelui al VIII-lea şi a lui Anne Boleyn, o figură ce a marcat istoria intregii lumi, având o poveste ce ne ţine şi acum cu inimile strânse. „Fiicele reginei fecioare”, semnat de faimoasa autoare de ficţiune istorică, Jeane Westin este un roman diferit, amplu şi complex, ce urmăreşte ascensiunea şi viaţa de la curte a Elisabetei I din dubla perspectivă a două dintre doamnele de onoare ale acesteia, dar şi din două unghiuri diferite, diametral opuse, cu atât mai fascinante: femeia – monarh şi femeia – îndrăgostită care îşi refuză iubirea sufletească şi fizică dar o şi neagă celor din jurul ei.

Este greu de crezut că autoarea a scris un roman de ficţiune, sentimentul care ne cuprinde încă din primele pagini fiind acela că am fost transportaţi în timp şi urmărim cu uimirea întipărită pe feţe derularea acţiunii şi dezvoltarea personajelor. Prinşi în atmosfera de palat, vom fi martorii unosr poveşti şi scene prea puţin cunoscute şi împărtăşite de către istorici.

Dramele din spatele uşilor închise, poveştile de dragoste tulburătoare, intrigile, secretele şi comploturile care au loc pun cititorul în ipostaza de a trage cu ochiul în cele mai ascunse budoare din palat. Regina Elisabeta I este o femeie cu un caracter atât de puternic, atât de complex, încât ne este greu să ne dăm seama dacă o iubim sau o urâm. Sfâşiată de sentimentul datoriei faţă de poporul ei, regina este conştientă de enorma responsabilitate pe care o poartă dar, în acelaşi timp, trăieşte în fiecare zi tortura unei iubiri care o răscoleşte şi o face să pară uneori slabă, alteori paranoică, iar alteori, fără speranţă.

Roman amplu, cu o bogăţie a detaliilor istorice şi de atmosferă, frescă a unei societăţi şi a unei mentalităţi subjugate respectului şi iubirii pentru monarhie, Fiicele reginei fecioare nu este numai o lectură de dormitor în care să se speculeze câteva elemente scandaloase din iatacurile de taină ale curţii britanice ale acelor vremuri. Portretul Elisabetei, aşa cum se conturează el din perspectiva celor două voci narative, se dimensionează, capătă forţă, devine real şi veridic, pe măsură ce ne dăm seama că această regină a fost o eroină a vremurilor sale, devenind un simbol al regalităţii, al devotamentului şi loialităţii unui conducător pentru poporul său.

Citeşte continuarea pe Ziare.com.

Autor: Andreea Sterea