Pe tocuri alături de fetele rele- recenzie pe diagonală

Ca să fii stilată, sofisticată, dorită, ce să mai femeia visurilor tuturor bărbaţilor, este musai să porţi tocuri cât mai înalte. Aşa se postulează în revistele pentru femei. Să înţeleg că tocurile sunt cheia succesului? Chiar este musai musai să port tocuri că să fiu interesantă în ochii unui bărbat??? Mă rog, nu despre gusturi vreau să discut acum. Că bărbaţii sunt sadici şi, deci, înnebuniţi după femeile care îşi torturează picioarele, am observat. Şi încă de mult. Despre inventarea tocurilor aş vrea să adug ceva: aţi privit vreodată o pereche de pantofi cu toc ca şi cum nu aţi mai fi văzut aşa ceva niciodată în viaţa vieţii??? Ia să faceţi exerciţiu ăsta. Mai ales cu încălţămintea accesorizată cu tocuri cui (n.a. pentru bărbaţii neobişnuiţi cu terminologiile sofisticate: tocurile cui sunt acele tocuri subţiri cât un cui şi înalte cât un piron). Mie mi se par ceva extraterestru, incredibile şi mega diferite de tocurile pentru bărbaţi. Eu cred că mintea care le-a născocit a avut o sclipire diabolică, dacă nu un foc de artificii de sclipiri diabolice.

Ghidul fetelor obraznice este o carte agreabilă şi vă recomand să o citiţi mai ales dacă sunteţi puţin depresive, triste sau plictisite. Superficialitatea ei răutăcioasă este, culmea, caracteristica ce o transformă într-o carte terapeutică, care se citeşte cu gura deschisă în zâmbet larg. Volumul este exact ca o discuţie de o noapte cu o prietenă care îţi dă sfaturi despre cum ar trebui să te reportezi la foştii, actualii şi viitorii iubiţi. Iată cam cât ar trebui să suferim după o despărţire:

Perioada acceptabilă pentru plâns este de zece la sută din totalul relaţiei. Aşadar, aţi ieşit cam un an? OK, îţi poţi plânge de milă o lună, patru zile şi cam cinci ore. Dacă a durat doar o lună, trebuie să te aduni cam în trei zile. Dacă aventura ta de o noapte nu te sună, nu trebuie să-i permiţi să te deranjeze mai târziu de micul dejun. Singurul lucru
pe care trebuie să ţi-l doreşti e un baton de Mars.

În Fetele rele obţin tot ce vor, fetele bune nu pierd nimic, îmi miroase a feminism. Culmea este că autoarea expune nişte păreri obiective şi extrem de interesante care, în loc să facă cele două specii umanoide (i-am numit aici pe femei şi pe bărbaţi) să se încaiere aşa cum se întâmplă când se exprimă feministele adevărate, ne ajută să ne înţelegem mai bine. Nu vă lăsaţi induşi în eroare de titlul oarecum comercial care ar putea părea superficial pentru ochii obişnuiţi cu teme serioase. Cartea este, de fapt, mult mai competentă decât s-ar părea la prima vedere.

În majoritatea situaţiilor, femeile îşi dau seama mai bine decât bărbaţii ce vor cei din jur. Simt de ce au nevoie copiii lor, bănuiesc ce i-ar plăcea cel mai mult partenerului, ce aşteaptă şeful de la ele. Dar, din păcate, multe femei îşi cultivă doar ideea de a sluji, care nu presupune nimic altceva decât satisfacerea neîntârziată a acestor cerinţe. Cu zelul lor supus, ele trec cu vederea că perceperea dorinţelor celui de alături este o valoare independentă. Chiar dacă ne dăm seama foarte bine ce vrea cel de lângă voi,  nu trebuie să ne executăm imediat. Putem spune la fel de bine şi „nu“ la doleanţele lor.

Dar impulsul feminin de a ajuta e prea puternic. Noi nu separăm dorinţele altora de imboldul de a le satisface – deşi, în principiu, nu există nici o legătură între cele două. Orice femeie şi-a dat seama, în mod dureros, că în asemenea situaţii bărbaţii reacţionează extrem de diferit. Impulsul masculin de a ajuta este mult mai anemic.

Când am văzut pentru prima dată La shopping şi nu regret am dat ochii peste cap şi m-am gândit că iarăşi s-a mai publicat un elogiu dedicat tocurilor. Dar aţi ghicit! Nu este aşa. Cartea este exact ce spune pe copertă: Manual de stil pe timp de criză în care se demonstrează că eleganţa nu are nicio legătură cu resursele financiare. Cel mai mult mi-a plăcut că oferă un stil alternativ de viaţă în care importanţa banilor este diminuată foarte mult.

Cei care consideră că lipsa averii este ceva stânjenitor au idei extrem de învechite. Oamenii din înalta societate locuiesc acum în garaje refăcute sau în duplexuri construite din mansarde. Puteţi ajunge, aşadar, la bunăstare şi eleganţă la fel de uşor cum susţin spoturile publicitare. Singurul lucru de care trebuie să vă simţiţi stânjeniţi este să faceţi economii fără discernământ. Astăzi nimănui nu-i pasă nici cât negru sub unghie de venitul pe care îl aveţi, dar pe oameni îi interesează stilul vostru de viaţă. Cifrele nu sunt importante, dar consecinţele sunt. Nimic nu este mai plictisitor decât să-i vezi pe oameni numărându-şi banii cu feţe triste, dezvăluindu-şi dorinţa permanentă de a face calcule peste calcule, şi nimic nu este mai atrăgător decât să vezi oameni care trăiesc elegant, fără să cheltuiască exagerat.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.