Podcastul Books are Magic powered by Nemira e despre cărțile, poveștile, ideile și oamenii care schimbă lumea. Tema acestei ediții este aniversarea a 30 de ani de la înființarea editurii Nemira, iar invitatul lui Filip Standavid este scriitorul Florin Chirculescu. Ascultați ediția #11 pe platformele: Anchor, Youtube, Google Podcasts, Apple Podcasts, Spotify și blogul Nemira.
Pe scurt, povestea e următoarea: Nemira e un vârf de munte din Carpații Orientali și numele pe care Valentin Nicolau l-a dat, în 1991, editurii care publica Ziarul Științelor și al Călătoriilor – una dintre miile de publicații apărute după 1990. Prima carte publicată la Nemira a fost Monte Cassino, a lui Sven Hassel, pe 22 iulie 1991: câteva zeci de mii de exemplare s-au vândut într-o săptămână. În 1992 avea să apară primul SF din colecția Nautilus – Vânătorul de recompense, titlu schimbat într-o ediție ulterioară în Visează androizii oi electrice?, de Philip K. Dick. Tot atunci au ieșit primele două volume din seria Dune, de Frank Herbert. Stephen King avea să urmeze în 1993 – Carrie și The Shining.
În prezent, Nemira publică în continuare SF și fantasy, dar și literatură contemporană, în colecțiile Babel și Damen Tango, nonficțiune în Orion, volume despre artele spectacolului – în Yorick, și autori români ai prezentului, precum invitații podcastului Books Are Magic: Sebastian A.Corn, Patrick Herbert și Florin Chirculescu însuși – trei autori într-unul singur.
Scrie mai scurt!
„La un moment dat am aflat că există editura, am aflat că sunt interesați să publice și autori români și am trimis pe-acolo niște texte. A fost o lecție foarte interesantă: era un domn pe vremea aceea, colaboratorul lor Emil Bărbulescu, care mi-a spus <<Scrie mai scurt! Scrie mai scurt! Scrie mai scurt! Scrie mai din mintea ta, scrie din ceva ce ți se întâmplă!>>
La un moment dat i-am scris o poveste care era chiar ce ni se întâmpla mie și lui: era vorba de-un scriitor pe care l-am pus într-un setting science-fiction, care încearcă să-și publice o lucrare la o editură”.
Astfel își amintește Florin Chirculescu începuturile îndelungatei sale colaborări cu Nemira.
Despre fondatorul Valentin Nicolau scriitorul român spune că „avea în plus un penchant pentru artă – îi plăcea arta, îi plăcea experimentul. Era un echilibru foarte greu de găsit între un tip de un pragmatism ieșit din comun care-și permitea să viseze bine-mersi. Nu aveai cum să nu dai peste el în zona de efervescență literară, ca să spunem așa, a revistelor, a cluburilor de science-fiction, a întâlnirilor dintre scriitori. Iar el era foarte priceput, deși nu era un om comod, și era încântător să stai de vorbă cu un om care cunoștea atât de multă artă. Și care se supunea la multe chinuri – nu numai din punct de vedere editorial. Se supunea la chinurile cunoașterii“.
Cum stabileau însă Valentin Nicolau și ceilalți implicați în poveste ce și cum avea să se publice? Cât a fost știință și cât a fost risc pur și simplu?
„Cred că Nicolau făcea o chestie care nu mi-e limpede în ce măsură se întâmplă și astăzi: editura făcea profit, făcea mare profit, și-atunci, dacă lui îi plăcea un autor, dacă-i plăcea o scriitură, se înhăma la promovare chiar și dacă nu era foarte sigur că respectivul proiect avea să fie unul financiar profitabil.
Și mai era o chestie, concursurile pe care ei le organizau: știai de la început că premiile vor fi publicate. Așa că 2484 Quirinal Ave. luase premiul întâi și atunci l-a publicat, respectându-și cuvântul dat. Să nu credeți însă că a publicat forma pe care i-am trimis-o: exista un redactor – l-am avut pe Vlad Popescu -, a fost o negociere, am învățat foarte mult din discuțiile cu pricina. Cu ocazia aia am învățat că e bine să nu fii foarte trufaș când scrii. Am răsuflat ușurat puțin mai târziu, când am citit că aceasta este metodologia standard în editurile occidentale“.
“Ăia cu SF-ul”
Ștampila “Ăia cu SF-ul” e de multișor aplicată Nemirei, dar nu cumva ea e destul de reducționistă? De la bun început au apărut aici numeroși autori contemporani din România, și tot aici apar Elena Vlădăreanu, Margaret Atwood sau Raluca Nagy – autoare ale prezentului foarte diferite, dar nu neapărat interesate să mângâie publicul în sensul blănii, iar ar unul dintre autorii constant traduși la Nemira este Julian „Cel-Foarte-Greu-de-Clasificat“ Barnes.
Pentru Florin Chirculescu, o primă nuanță este foarte importantă în această discuție.
„Publicul de science-fiction era un public educat, și aici nu ai cum să sari peste rolul important pe care l-au avut cluburile de science-fiction de dinainte de 1989 și almanahul Anticipația. Pe măsură ce treceau anii, ne dădeam seama că între SF și mainstream nu mai este distanța de-acum 30-40 de ani. Un gen și celălalt se întrepătrund din ce în ce mai frecvent – și gustul public joacă un rol în acest sens, bine-nțeles.
De foarte multe ori sunt texte science-fiction care nu au neapărat o bază științifică foarte serioasă, dar era cel puțin straniu ca mintea scriitorului să nu facă apel și la speculații. Gabriel Garcia Marquez a rupt zidul ăsta, a dat drumul speculației, a dat drumul nebuniei în literatură – de-asta cele două genuri se întrepătrund cumva, iar Nicolau a fost acolo“.
“Trebuie să-i dai cititorului uimire“
Mai apou, în ceea ce-l privește pe Florin Chirculescu, una dintre contribuțiile majore ale Nemirei pe piața de carte locală este lipsa de prejudecăți.
„Faptul că nu au prejudecăți în ceea ce privește selecția autorilor – uite, pui Margaret Atwood alături de Julian Barnes, de pildă. Faptul că ai un portofoliu divers. În ultimii ani, cel puțin, Ana Nicolau a schimbat și felul în care arată cărțile: acum zece ani, să spunem, era evident: <<A, bun, aia e o copertă de carte science-fiction! A, uite, astalaltă e o copertă de carte mainstream!>>
Ei, prin faptul că se democratizează felul în care arată copertele, peisajul pare mai omogen – la nivel exterior, bineînțeles -, dar (…) cititorul de science-fiction îl va pierde pe Philip Roth dacă va rămâne tot timpul în zona de science-fiction, la fel cum și un cititor de Tolstoi va pierde dacă nu va citi Philip K. Dick. Mi se pare că, din punctul ăsta de vedere, Nemira e altfel decât celelalte edituri, la care circumscrierea e mai clară“.
În cele din urmă, spune romancierul, „trebuie să-i dai cititorului uimire. Până la urmă e un joc între tine și cititor: tu vrei ca el să te placă. El vrea, într-adevăr, și el să te placă. Trebuie să-i oferi toată treaba asta, numai că trebuie să găsești o cale“.
Până să vorbim despre următorii 30 de ani ai editurii Nemira, putem spune cu siguranță că Florin Chirculescu va publica în curând un nou roman, cu titlul Solomonarul, care va avea în centru un Eminescu cum nu s-a mai scris, despre eternele probleme românești, la fel de actuale azi precum în vremea lui.
