Podcast Books are magic #9: Scriitoarea Elena Vlădăreanu

Podcastul Books are Magic powered by Nemira despre cărțile, poveștile, ideile și oamenii care schimbă lumea. Invitata acestei ediții este scriitoarea și jurnalista Elena Vlădăreanu, care vorbește despre scris, muncă & timp liber, lumea culturală și volumul August, proaspăt apărut în colecția n’autor. Ascultați ediția #9  pe platformele: AnchorYoutubeGoogle PodcastsApple Podcasts, Spotify și blogul Nemira.

August, de Elena Vlădăreanu: “N-o să vezi niciodată la mine descrieri de natură. Îmi place să văd un personaj dintr-o singură replică“

Elena Vlădăreanu este o artistă și jurnalistă care face cam de toate și care nu se prea dă în vânt după etichete: este una dintre cele mai importante poete contemporane, are o emisiune radio, face spectacole neconvenționale, animă viața culturală a locului și crește două fete.  Cel mai recent volum al său, August, apare la editura Nemira și e, după vreo câțiva ani buni de poezie, debutul său individual în proză. 

Publicat în colecția n’autor, August pare vărul bun al minunatei lumi disney: vacanțe, o grămadă de vacanțe. Mame, multe mame cu copii în brațe. Crize ale vârstei de mijloc și ale clasei de mijloc și nu puțini copii sau adolescenți care se evaporă pur și simplu sau care se pun involuntar în pericol. Peste toate, o senzație apăsată că ceva ireparabil e pe cale să se producă:  este August un volum de suspense stories?

„Am început să gândesc volumul ăsta în urmă cu vreo doi-trei ani – atunci am știut că toate textele vreau să aibă legătură cu vara, pentru că mi se pare că vara înseamnă un alt fel de timp față de restul timpului anului”, spune scriitoarea.

„Eram extrem de stresată în legătură cu a scrie proză. Întotdeauna mi s-a părut că poezia îmi dă o anumită libertate – la fel și dramaturgia. Mi se pare că poți să-ți vezi ținta: ai un final acolo și totodată știi – sau intuiești – drumul pe care-l parcurgi ca să ajungi acolo.  Proza nu mi se pare că mai suportă astăzi vreun experiment(…), deci trebuia să mă feresc de orice ar fi mers în poezie. 

Totodată, e un alt fel de-a lucra cu limbajul, e un alt fel de-a coregrafia acțiunile față de felul în care le folosesc într-un text performativ. Mi se părea că tehnica este extrem de importantă – felul în care folosești verbele, timpurile verbale, personajele, discursul… până când mi-am dat seama că, de fapt, mie-mi place pur și simplu să am o poveste și-mi place s-o scriu. 

Eu nu sunt în stare să fac descrieri de natură, n-o să vezi niciodată la mine descrieri de natură. Îmi ies mai bine prozele cu multe personaje și-mi place să pot să văd un personaj dintr-o singură replică“.

De altfel, editoarea Eli Bădică spune că povestirile din August curg fără nici o poetizare – este și autoarea de acord?

„Poetic poate să fie acel glisaj înspre o zonă greu de înțeles: nu-i zic fantastică, pentru că aș duce cititorul în altă direcție și aș crea o falsă impresie. [În Superman (una dintre povestirile din volum, n.red.)], un copil dispare pur și simplu: dacă stai și-ți imaginezi puțin situația, poți să dai o explicație extrem de realistă acelei dispariții. Dar poate să fie și un mic glisaj într-o zonă pe care n-o înțelegi. Cred că în toate prozele există ceva ușor mistic, dar foarte-foarte ușor, ca un strop de cafea într-o cană de lapte“.

Suspansul și tensiunea sunt nu numai voite, ci aproape căutate, dă de înțeles Elena Vlădăreanu. Unele situații sunt rezolvate, altele nu, acțiunea – atâta câtă e – fierbe la foc mic, iar fundalul socio-economic, România contemporană, deși nu e neapărat prima miză din August, nu e deloc de neglijat.

Tot așa se întâmplă în volumele de poezie ale Elenei, de altfel. 

„Cât de mult poți să folosești din ceea ce există în spațiul public – ca voce, ca discurs, ca opinii“? se întreabă Elena Vlădăreanu.

„Eu tot timpul m-am jucat, inclusiv în bani.muncă.timp liber, cu opinii care au fost lansate la un moment dat, discutate, opinii care au fost asumate de o persoană sau alta: la un moment dat m-a contactat cineva, voia să facă o antologie cu poezii despre maternitate. Voia să folosească un text din volumul acesta. Zic: <<OK, despre ce text e vorba>>? <<Păi, despre textul ăla care începe cu Să fii mamă e o chestiune extraordinară>>… N-am văzut încă antologia, dar acel text nu este al meu: e, de fapt, un citat dintr-un interviu deja celebru pe care l-a dat Cristi Puiu“. 

Cutumele și fricile clasei de mijloc din România sunt destul de evidente în August, ceea ce ne-aduce la statutul femeii în societate și la un al proiect al Elenei Vlădăreanu, Premiile Sofia Nădejde pentru Literatură scrisă de Femei.  Primite cu un amestec de deriziune și uluială la prima ediție, Premiile Sofia Nădejde dau deja roade, spune scriitoarea.

„În următorul an deja au început să mai apară cărți, a apărut proiectul Asociației Române a Femeilor în Cinema, a apărut un alt proiect interesant de literatură, Literatură și Feminism se numește, deci altfel stă peisajul cultural acum, în 2021, față de cum stătea în 2018, la prima ediție. În cea de-a treia, oamenii se raportau deja foarte serios la noi, ceea ce ne-a obligat și pe noi să ne privim foarte serios“. O reconfirmare este, de pildă, și apariția – tot în colecția n’autor, de la Nemira – a celei mai recente cărți a Ralucăi Nagy, Teo de la 16 la 18, care a câștigat premiul de debut la prima ediție, cu Un cal într-o mare de lebede

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.