Podcast-ul Books are Magic powered by Nemira e despre cărțile, poveștile, ideile și oamenii care schimbă lumea și poate fi găsit pe platformele: Spotify, Anchor, Youtube, Deezer, Google Podcasts, Apple Podcasts și blogul Nemira. De două ori pe lună, cu Filip Standavid, și invitați din România sau scriitori străini.

Cartea ca terapie, cu medicul Vlad Stroescu: „Narațiunea e o nevoie fundamentală”

Într-o biografie pe care a publicat-o în Viața Medicală, doctorul Vlad Stroescu se declară un cititor de cursă lungă: Petreceam multe ore la Institutul Francez, în frumoasa lor sală de lectură de la mansardă, unde vedeai cerul printr-o magnifică lucarnă centrală. Mă scufundam în cărțile lui Ey și Minkowsky și în ce mai găseam pe acolo, plus <<Predescul>> românesc și tot ce mai descopeream prin anticariate (astea sunt un fel de librării cu cărți vechi; nu mai există acum, dar în nu foarte îndepărtata vreme a studenției mele chiar prosperau).

Episodul #03 din podcastul Books are Magic powered by Nemira poate fi găsit pe: Spotify, Youtube, Anchor, Google Podcasts, Apple Podcasts.

Invitat la Books are magic, medicul bucureștean a pus, între altele, pandemia de coronavirus în context:

Cred că de fiecare dată când a fost o traumă ca asta, ea s-a însoțit întotdeauna și  de o transformare a felului în care spunem povești. În preajma primului război mondial a apărut suprarealismul, de exemplu, ceva ce părea de negândit cu câțiva ani înainte. Sunt convins că vom simți și noi niște schimbări: mor de curiozitate să văd ce-o să se întâmple.

Ce este terapia prin lectură?

Există pe undeva prejudecata că psihoterapia, în general, e un moft. Dar eu cred că poveștile, povestirea, narațiunea nu sunt un moft – [narațiunea] este o nevoie fundamentală a oamenilor, nu e un privilegiu. 

Întotdeauna am crezut că faimoasa piramidă a lui Maslow, care pune la bază hrana și reproducerea și de-abia sus de tot nevoia de autoactualizare – care include și consumul de literatură – e un pic greșită. Cred că nevoia de povestire și de sens este la baza piramidei, nu în vârful ei, afirmă Vlad Stroescu. 

Scrisul, de asemenea, e o manifestare a evoluției omului poate prea adesea neînțeleasă până la capăt, în opinia medicului psihiatru.

Vă dați seama ce chestie minunată? Putem să socializăm chiar și cu oameni care nu mai trăiesc: am înfrânt bariera timpului și bariera perisabilului inventând scrierea, ceea ce ne-a făcut o specie ultra-sociabilă. A fost un imens avantaj.

Beneficiile lecturii

Dincolo de avantajele evidente, adaugă Vlad Stroescu, „lectura este un spațiu sigur – atunci când citim, nimic cu adevărat rău nu se poate întâmpla, și-atunci putem vorbi despre lucruri care altfel sunt extraordinar de greu de abordat. Orice lectură bună este ca un laborator în care putem să ne dezvoltăm în siguranță”. 

Actul însuși al lecturii pune în mod global neuronii la treabă.

Sunt foarte multe regiuni din creier care sunt activate – arii vizuale, aria care se ocupă cu vorbirea -, dar ne este activat și sistemul limbic, sistemul emoțiilor. Și le activăm într-un mod armonios, ceea ce este un lucru foarte rar: foarte multe dintre suferințele zilelor noastre vin din dizarmonia dintre sistemul limbic și neocortex, din neînțelegerea dintre călăreț și animalul pe care-l călărim, ca să zic așa.

Faptul că, din cauza epidemiei de coronavirus, nenumărați oameni muncesc, se relaxează, se joacă cu copiii și au viață intimă în același spațiu e una dintre marile încercări ale acestei perioade, în opinia sa.

În Franța „dreptul la deconexiune” este, de pildă, reglementat prin lege: în afara orelor de serviciu, angajatorilor le este interzis să ia legătura cu angajații. Și-atunci poți să-ți permiți să pui telefonul pe modul avion și să te bucuri de o carte bună. Dar s-ar putea să trebuiască să luptăm un pic ca să ne recăpătăm niște drepturi atât de simple, spune invitatul acestei ediții a podcastului Books are Magic. 

Cum funcționează?

Care este, însă, metoda științifică pe care ne putem baza ca să spunem că lectura e o formă de terapie?

Între altele, cercetări recente arată că aceleași circuite neuronale care se activează când citim o poveste funcționează și când încercăm să ne dăm seama ce simte o altă persoană. Ne putem antrena, adică, empatia.

„Există temelii științifice la care lucrăm întruna, dar ele țin foarte mult și de științele sociale, care includ multe criterii subiective”, spune Vlad Stroescu. 

În mod obișnuit, un biblioterapeut începe prin a-și cunoaște mai bine preopinentul: ce face, ce-l pasionează, care-i sunt preferințele de lectură. Apoi începe să sape mai adânc: peste ce vrea să treacă?  Abia după aceea face o listă de titluri, care constituie baza sesiunilor viitoare. 

„Dacă rămânem strict în domeniul psihologiei sau al medicinei s-ar putea să greșim. S-ar putea să avem nevoie de unelte de cercetare din domeniul antropologiei, sociologiei… trebuie să fie o interdisciplinaritate. Suntem tot mai specializați, tot mai îngustați, se creează sute și sute de școli. Poate c-ar trebui din când în când să facem un pas înapoi și să găsim o metodă mai renascentistă de-a vedea lucrurile”, e de părere medicul psihiatru.

Cred că, într-un fel, sărăcim biblioterapia dacă-i zicem doar biblioterapie și ne referim la o școală bine delimitată de psihoterapie și încercăm să o validăm, habar n-am, comparând-o cu placebo-ul: cred că trebuie să vedem lucrurile mai în ansamblu.

TUNE IN!

Tweet