Poveste imorală

Literatura scrisă de femei… subiect controversat, de altfel, din moment ce contemporaneitatea asociază femeile scriitoare fie cu serii pentru adolescenți (chiar dacă Harry Potter are milioane de fani și în rândul adulților, la fel ca și Jocurile Foamei), fie cu o arie vastă de efuziuni romantice și glam, cum ar Twilight sau orice intră în categoria chicklit.

Constrângerea autoarelor la o nișă îngustă de literatură constrânge automat și publicul țintă, transformând femeia cititoare într-un receptacul pentru orice sclipește, iubește, suferă și plânge, merge la petreceri  de lux și cade la pat cu vreun bad-boy fără scrupule, iar aici poate intra orice de la fantezie urbană la jurnalele intime ale vedetelor de categorie B. Din nefericire, aceste prejudecăți pun într-un con de umbră celelalte genuri ale ficțiunii, împreună cu cititoarele lor.

Să ieșim așadar din tipare și să privim femeia-scriitoare și femeia-cititoare din perspectiva literaturii de suspans. Multora dintre noi ne place să ne simțim angajate în subiectul unui roman, să devenim parte din poveste, să descoperim mistere, să simțim gustul aventurii și să trecem prin tot felul de emoții, de la început până la sfârșit.

Și dacă de Agatha Christie, emblema literaturii polițiste universale, femeia care strălucește ca un soare pe cerul literaturii de gen printre ”colegii” ei de gen masculin, a auzit o lume întreagă, tot la fel de adevărat este că avem și noi steaua noastră, Prima Doamnă a suspansului românesc, Rodica Ojog-Brașoveanu.

Cine este familiar cu monumentala operă a Rodicăi Ojog-Brașoveanu știe deja că aceasta a oferit publicului român o serie de romane polițiste de o reală valoare, autoarea fiind recunoscută pentru umorul uneori fin, alteori acid, spiritual și tăios ca un brici pe care îl imprumută personajelor sale și acțiunii în general.

Poveste imorală este un astfel de recital de mister, suspans, umor și inventivitate. Un lanț de crime în serie este pretextul prin care scriitoarea aduce în lumina reflectoarelor doi căpitani de poliție puși față în față cu elucidarea unui caz ce amintește de Jack Spintecătorul, o serie de personaje secundare memorabile, o intrigă abil țesută din jocuri politice, interese meschine, comploturi sinistre, răsturnări de situație și maeștri ai crimei ce nu se dau în lături de la nimic pentru a își atinge ținta.

Citește mai mult pe Kudika.ro

Autor: Andreea Sterea

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *