Update:
Dupa lungi dezbateri, am revenit cu cei doi castigatori!
Felicitari Khaelmin pentru argumentele tale si de asemenea, felicitari LucianP. pentru comentariul amuzant!
Revenim cu un mail pentru detaliile despre primirea cartii “Urzeala Tronurilor”.
In ultima vreme, R.R. este comparat din ce in ce mai des cu R.R. Despre cine este vorba mai exact? Primul, George R.R. Martin iar al doilea, J. R.R. Tolkien, au creat discutii aprinse intre fanii fantasy. Intr-o sedinta “after hours”, am dezbatut subiectul fierbinte: “Cantec de Gheata si Foc” sau “Stapanul inelelor” iar castigator a iesit George R.R. Martin!
Printre motivele care ne-au condus la acest verdict, vreau sa amintesc:
Gradul de realism:
Desi ambele sunt fantasy, cu un pic de magie si creaturi mitologice, trebuie sa recunoasteti ca povestea lui Tolkien are cateva puncte slabe. Concret, in “Stapanul Inelelor”, acele elemente atat de intalnite in viata de zi cu zi a oamenilor sunt absente sau aproape trecute cu vederea de autor: bautul in exces, reproducerea umana, bolile (naturale si nu provocate de vraji), etc. De asemenea, nu imi aduc aminte sa fi vazut schimburi economice.
Complexitatea:
Apara inelul, opreste armata cea rea, incearca sa disrugi inelul. Cam acesta ar fi, pe scurt, ciclul repetitiv dupa care este facut “Stapanul Inelelor”. In “Urzeala Tronurilor” totul este mult mai complex. Povestea este transmisa cititorului din 8 perspective, intrigile sunt mult mai complexe iar actiunea mai putin previzibila. Per total, este imposibil sa povestesti cap coada seria “Cantec de Gheata si Foc“.
Cliseele:
“Urzeala Tronurilor” impreuna cu celelalte volume ale seriei ilustreaza o lume foare apropiata de cea reala, presarata cu elemente de fantasy. Cele 7 regate au fiecare interese economice si politice, exista tradare si comploturi. Cliseele sunt pe cat posibil evitate dar totusi prezente: dragoni (tema a foarte multe romane fantasy) si cliff hanger-e (acea tehnica de narare care “te lasa in pom” atunci cand povestea este mai captivanta). Totusi, aceste doua “clisee” sunt imbinate foarte bine cu lumea si cu atmosfera create. “Stapanul Inelelor” este basm cult foarte lung: binele se lupta cu raul, Gandalf (Sf Vineri in povestile populare) nu intervine util decat cu sfaturi si actioneaza doar la un pas de catastrofa, orcii formeaza armatele raului (desi Tolkien este creatorul orcilor asa cum ii cunoastem, in prezent ei au devenit cliseici in povestile fantasy), binele invinge, personajul principal este mic si neajutorat iar povestea reprezinta pentru el un drum initiatic… si am putea continua.
Nu vrem sa ii suparam pe fanii LOTR. Filmul a fost o capodopera, cartile reprezinta o referinta in domeniul fantasy iar impactul brandului creat a fost major. Dar totusi, “Urzeala Tronurilor” este suficient de buna cat sa il detroneze pe Tolkien!
Tu in tabara cui te afli? Raspunde-ne iar noi vom premia cu cate un volum din “Urzeala Tronurilor” doua articole: cel mai bine argumentat si cel mai amuzant!
Castigatorii vor fi anuntati in acest post, pe 21 iunie.
Tweet
[…] tot de-acest subiect, tot pe blogul Nemira găsesc un articol semnat de Ionuţ, în care seria lui Martin este pusă faţă-n faţă cu Stăpânul inelelor, […]
Cantec de Gheata si Foc clar. Asa cum ati spus si voi este mult mai complexa si te tine cu cartea in mana. Sunt foarte putini autori care au reusit sa faca asta insa George RR Martin o face intr-un stil aparte. Cei care au citit seria stiu despre ce este vorba.
Tolkein ne omoara cu descrierile. Martin isi omoara personajele. Instinctul de supravietuire insista ca e de preferat a doua varianta. 😛
Hai sa nu facem clasamente unde nu e cazul. Daca facem analize scoase din context intre un scriitor de la inceput de secol XX care scria de pe frontul Primului Razboi Mondial si un scriitor contemporan care nu a prins in viata lui niciunul din razboaiele mondiale nu ajungem la nicio concluzie relevanta. E o comparatie intre doua produse care nu au nimic in comun decat genul. Tolkien e tata lor si Martin a perfectionat arta.
Concluzia ar fi ca eu ii citesc pe amandoi la fel de bine.
ideea e ca d-aia e fantasy…sincer m-am cam saturat de lumea de kkt reala si vreau o lume in care sa stiu exact ce este bine sau rau…din atatea pesonaje ale lui martin nu mai stii cu care sa tii…cand incepe sa-ti devin drag unul il gasesti mort in pagina urmatoare…cu tolkien lucrurile stau mult diferit. Stii exact ce personaj este ok si care nu, este o “poveste” mai lunga si cred ca asta a fost si intentia lui. Lumea este asa cum e, plina de rau, dar daca esti pur si incerci sa te perfectionezi i te poti opune…sorry, dar tolkien este alegerea mea
Intai trebuie sa spun ca am citit si toate cartile din universul LOTR si am vazut si cele 3 filme, pe care le consider inca niste capodopere ale genului fantasy si pt filme facute din carti si am citit si toate cartile ASOIAF de pana acum si am vazut serialul. Ambele sunt foarte bune. Nu putem vorbi despre detronarea lui Tolkien oricum. Nu poate fi detronat ca parinte al fantasy-ului, parerea mea; el este cel care a pus bazele genului, chiar daca a folosit multe clisee ( nu erau poate de la inceput clisee, dar au devenit ex:orcii,elfii,pitcii etc) si chiar daca au aparut povesti mult mai interesante. Dar pot spune intradevar ca in genul fantasy, la aces moment serial ASOIAF a lui GRRM este cea mai buna. Argumentele sunt urmatoarele: 1. Desi foloseste cateva clisee precum dragonii si magia, acestea au un foarte mic impact asupra actiunii propriu-zise a cartii, sunt mai degraba impulsuri pentru ca povestea sa para mai fantasy si sa continue, dar nu sunt vitale. 2.Accentul cade pe personaje. Asta mi-a placut cel mai mult la aceasta carte (serie), faptul ca spre deosebire de LOTR si alte serii fantasy, nu povestea in sine conteaza cat conteaza personajele, schimbarile lor la nivel psihologic si moral. 3.Nu exista un bine si un rau foarte definite. Exista cateva personaje pe care le consideram negative( familia Lannister ) si unele pozitive ( familia Stark, dar avem de multe ori supriza sa descoperim ca omul acela nu e cine credem noi ca e ( spoilere din volumele ulterioare “Game of Thrones”), iar asta face personajele sa para mai umane, mai reale, mai posibile fata de Legolas, Gimli, Aragorn care erau din constructie personaje bune,nu sunt capabile sa faca fapte rele, pe cand personajele lui GRRM sunt ca oamenii, intr-un capitol omoara un copil, in urmatorul salveaza viata a 10 oameni.Am scris cam mult, dar cred ca am adus destule argumente pentru care seria ASOIAF a lui GRRM ar trebui sa fie pe locul I in topul cartilor fantasy.
Daca e sa vorbim de fantasy, Tolkien e categoric regele… multitudinea de persanaje si locuri fantastice spun totul si nu mi se pare prea important faptul ca nu a tratat toate aspectele vietii reale in cartile sale, atata timp cat nu erau necesare pentru poveste (si nu sunt pentru ca, spre deosebire de Martin, Tolkien spune o poveste, un quest). Intr-un fantasy adevarat, magia si elementele supranaturale trebuie sa aiba cea mai mare importanta, exact ca la Tolkien.
Martin e muuult prea realist pentru un fantasy. Prea multa intriga, prea multe aspecte mundane si prea putin fantasy, as spune eu. Cateva “elementele presarate” nu sunt argumente suficiente pentru mine, de aia nici nu l-as incadra la fantasy, ci mai degraba la historical fantasy (un link cu mai multe detalii: http://en.wikipedia.org/wiki/Historical_fantasy). Iar asta e o diferenta.
Asa cum spunea si Moro, comparatia nu prea isi are sensul aici. In primul rand “cliseele” lui Tolkien.. nu stiu cat de clisee erau atunci cand scria omul asta. Mai degraba erau elemente ale unor mituri mult mai vechi. Apoi… genul fantasy e fantasy pentru ca nu incearca sa reproduca realitatea si sa o imbrace in poleiala fiction, ci te introduce intr-o lume de vis, in care personajele pot fi “superficiale”, insa isi implinesc destinul (maret). Martin beneficiaza de avantajul de a fi al doilea: are acces la o alta bibliografie, traieste alte vremuri, se adreseaza altor generatii, poate evita cliseele create inainte de el (ceea ce Tolkien n-ar fi putut face decat daca ar fi calatorit in timp si ar fi avut acces la ceea ce s-a scris de la el pana astazi). Nu neg Meritele lui Martin, insa uneori prefer sa citesc o poveste relativ liniara cu fimal asteptat, cu personaje cu care ma pot identifica/simpatiza in loc sa incerc sa gasesc justificari pentru faptele personajului despre care citesc si sa trec de la satisfactie la dezamagire, asteptand noul capitol pentru a spala gustul amar lasat de cel anterior. Concluzie? Castigatorul acestei “competitii” depinde de starea de spirit si nu de “arta” autorilor.