Acum 32 000 de ani lumea arăta cu totul altfel, iar Kim Stanley Robinson îşi imaginează în Şaman cum ar fi fost acest Pământ Vechi. Un timp în care oamenii erau încă vânători-culegători, în care pericolele îi aşteptau la tot pasul, în care a avea hrană pentru iarnă era cel mai important lucru, dar în care scrisul nu exista, iar istoria se păstra prin picturi rupestre şi poveştile şamanilor. Antropologii şi cercetătorii şi-au dedicat viaţa pentru a afla cum trăiau oamenii preistorici, studiind artefacte, dar Şaman readuce această lume uitată la viaţă.

Thorn este şaman şi le transmite înţelepciunea şi poveştile sale celor care vor să-i calce pe urme. Heather este vindecătoare şi reuşeşte să-i ţină împreună pe cei din haita Lupului. Elga vine din altă lume şi aduce schimbarea. Loon, următorul şaman, este hotărât să-şi găsească propriul drum. Dar într-un univers atât de înşelător, drumul nu este niciodată uşor şi nu se ştie unde poate duce. Povestea urmăreşte maturizarea lui Loon şi pregătirea lui pentru a deveni şaman.

Pentru scrierea romanului, Robinson a citit îndelung cărţi de antropologie şi arheologie, dar şi alte cărţi de ficţiune. Printre sursele sale principale de inspiraţie a fost şi filmul lui Werner Herzog, „Peştera viselor dispărute”. Autorul face din fizicalitate ceva foarte important în această carte. Dacă Loon se confruntă cu foamea, frigul sau durerea, romanul îţi dă de înţeles că astea sunt probleme vitale, nu introspecţie sau psihologie. A încercat să rămână foarte aproape de adevărul ştiinţific, dar şi-a permis şi câteva libertăţi artistice, acolo unde nu există nici dovezi pro, nici contra. “M-am gândit pentru mult timp ce ar fi putut avea ei, dar care nu a supravieţuit şi nu există dovezi arheologice”, spune Robinson. „Unul din aceste lucruri au fost proto-artificiile. Dacă te uiţi la un foc în fiecare noapte, uneori ar fi apărut flăcări albastre sau verzi sau mov, iar ei ar fi putut căuta cauza. Ar fi putut găsi mineralele sau lemnul putrezit care a cauzat culoarea flăcării şi ar fi colectat-o, iar asta ar fi fost ca un TV pentru ei.”

Peisajele descrise de Robinson îţi taie respiraţia. Mări de gheaţă, gheţari, păduri, stepe, văi şi munţi, toate sunt titanice în comparaţie cu personajele. Loon şi clanul său se luptă cu relieful mai mult decât cu hinele, leii sau alţi prădători ai acestei lumi.

Tot pentru pregătirea romanului, autorul a studiat modul în care Homo Sapiens ar fi putut interacţiona cu Neandertalienii. “Am descoperit că 4% din ADN-ul uman este neandertalian, deci la un moment dat, cele două specii s-au înţeles”, spune Robinson. “Sunt în continuare un mister pentru noi. Nu ştim ce limbaj aveau. Pare că au dezvoltat ritualuri funerare şi podoabe şi desene pe corp după întâlnirea cu Cro-Magnon, deci învăţau de la Homo Sapiens.” Prima întâlnire a lui Loon cu un Neandertalian rezonează mult cu cea din urmă, dar nu este ceva la care personajul se gândeşte prea mult. În timp ce minţile lor sunt umane – încep să îşi facă planuri pe termen lung, ascund secrete şi înţeleg punctul de vedere al altora – vieţile lor sunt în continuare simplistice.

Cercetarea făcută pentru acest roman este unul din punctele forte. Autorul evită multe fantezii, care se găsesc din plin în alte cărţi ce se petrec în aceeaşi eră. Loon nu îmblânzeşte caii cu 25 000 de ani mai devreme, nu începe o civilizaţie, nu inventează scrisul sau alte mijloace mai noi de comunicare. Nici căţeii domesticiţi nu apar prea des.

Unii spun că există şi asemănări între Şaman şi 2312, un SF recent scris de autor. “Este o problemă care ţine de SF: Poţi să prezinţi o cultură extraterestră sau străină în detaliu, fără să încetineşti povestea? O problemă faimoasă a expoziţiunii. Poţi să spui povestea şi să prezinţi lumea, fără să te opreşti prea des pentru a da explicaţii?”, adaugă Robinson.

Viaţa pentru locuitorii Europei din Epoca de Gheaţă era foarte diferită, grea, dură şi foarte scurtă, dar în acelaşi timp, familiară. Lupta lui Loon pentru supravieţuire nu e modernă, dar dorinţele sale, de a-şi crea o familie, de a face artă, de a fi mai bun, de a-şi găsi drumul sunt.

 Surse: io9 şi Live Science.