A-l reduce pe marele Andrei Tarkovski la (numai) 10 formule ideatice pe care noi le numim, în lipsa unui termen mai bun, citate, poate părea multora o blasfemie. Desigur, pentru că marele regizor rus nu doar că nu poate fi constrâns la o asemenea perspectivă, ci şi pentru că dimensiunea artistului Andrei Tarkovski a avut un impact major atât asupra întregii arte cinematografice, cât şi a tuturor conştiinţelor care i-au receptat opera. Şi, poate nu întâmplător, într-o perioadă în care mişcarea culturală românească pare să se îndrepte către o schimbare profundă împreună cu întreaga societate din care face parte, iată că un proiect editorial de excepţie vine în întâmpinarea tuturor acelora pentru care căutările artiştilor dăruiţi cu har sunt, de multe ori, mai importante decât sloganurile seci pe care le enunţă puternicii zilei. Doamnelor şi domnilor, în aşteptarea evenimentului de excepţie al lansării jurnalului inedit de creaţie semnat Andrei Tarkovski – Sculptând în timp – ce va avea loc joi, 12 noiembrie, la Cinemateca Română, sala Eforie, vă lăsăm în compania câtorva dintre ideile superbe pe care ni le-a făcut cadou marele regizor. Şi, vă asigurăm, a ne limita la numai zece în ce priveşte acest superb volum publicat în colecţia Yorick, a fost o alegere foarte, foarte dificilă.

1. Scopul oricărei arte, dacă ea nu este predestinată pentru „consumator“ ca o marfă pentru vânzare, este acela de a-şi explica sieşi şi celor din jur de ce trăieşte omul şi care este sensul existenţei lui, de a le explica oamenilor care este motivul apariţiei lor pe această planetă.

2. Cultura actuală de masă, civilizaţia protezelor, calculată după numărul de consumatori, deformează sufletul, blocând drumul omului spre întrebările fundamentale despre existenţa sa, spre perceperea propriei persoane ca fiinţă sufletească.

3. Sensul adevărului religios este în speranţă. Filosofia caută adevărul, definind sensul activităţii umane, cadrul minţii omeneşti, sensul existenţei. Chiar şi atunci când filosoful ajunge la ideea absurdităţii existenţei şi a vanităţii eforturilor oamenilor.

4. Am fi devenit de mult îngeri, dacă am fi fost capabili să ne însuşim experienţa artei şi să o schimbăm în funcţie de idealurile morale exprimate în creaţie.

5. Război şi pace a fost pentru mine ca o şcoală, a devenit un criteriu de gust şi profunzime artistică, după care mi-a fost deja imposibil să citesc maculatură, care îmi provoca un sentiment acut de dezgust.

6. Fiind o fiinţă morală, omul este înzestrat cu o memorie care seamănă în el sentimentul nemulţumirii. Ea ne face vulnerabili şi susceptibili în faţa suferinţei.

7. Istoria nu este încă Timp. Și nici evoluţia. Este continuitate. Timpul este o stare. Este flacăra în care trăieşte salamandra sufletului omenesc.

8. Eu cred că aspiraţia normală a omului care merge la cinema este de a merge acolo pentru timp, pentru un timp pierdut sau uitat sau negăsit încă.

9. Când se vorbeşte despre legile specifice filmului, cel mai adesea este comparat cu literatura. Din punctul meu de vedere, trebuie să înţelegem cât de profund se poate şi să scoatem în evidenţă interacţiunea dintre literatură şi film pentru a le delimita cât mai clar şi pentru a nu le mai încurca.

10. Eu văd cea mai sclipitoare manifestare a geniului în faptul că artistul își urmează conceptul, propria idee, propriile principii în mod atât de consecvent, încât nu pierde niciodată controlul asupra acestui concept al său, asupra propriului adevăr: nici măcar de dragul propriei plăceri în timpul lucrului.