RECENZIE DE CARTE: Isabelle Eberhardt – Iubiri nomade

Iubiri nomade“În toate vitrinele fotografilor este expus privirilor curioase ale străinilor portretul unei femei din Sud, purtând un costum bizar, cu chipul impresionant al unu idol din străvechiul Orient sau al unei arătări… Chip de pasăre de pradă cu ochi misterioşi.”
Acest fragment cu care debutează “Portretul femeii din Ouled Nail”, prima povestire din antologia scriitoarei Isabelle Eberhardt, incită şi trezeşte imaginaţia cititorului, care va fi determinat, cum a fost şi cazul meu, să cumpere şi să lectureze acest magnific volum de nuvele şi povestiri de dimensiuni reduse.

Toate povestirile din această carte se petrec în regiunile şi ţările în care religia islamică este predominantă sau chiar unică şi anume Tunisia, Maroc, Algeria şi alte state din Africa. Punctul comun al poveştilor îl reprezintă existenţa unei eroine din lumea islamului, care se confruntă cu prejudecăţile şi temerile societăţii de la finalul veacului al XIX-lea
şi care se îndrăgosteşte de Si Mohammed el Arbi, un prinţ din oraşul Batna, de Si Allela, un negustor din Tunis, ori de Dmitri Orsanov, un legionar…

Poveştile pe care ni le spune autoarea franceză – a cărei biografie, dublată de un destin tragic, este una cât se poate de nonconformistă -, sunt caracterizate de trăsături evidente ale prozei romantice, temele şi personajele având destule similitudini cu cele din operele curentului romantic de la începutul secolului XIX. Putem observa, aproape în fiecare pagină, acea luptă contra moravurilor şi obiceiurilor epocii, acel sentiment de revoltă specific romantismului şi tinerilor membri ai unei societăţi, plus conflictul dintre lumea islamului şi creştinism, potenţat de diferenţele complexe între cele două lumi şi culturi.

Trăirile prin care trec eroii povestirilor sunt marcate de dorinţa de a evada dintr-o lume captivă, de a trece graniţele naţiunilor, fie ele de natură fizică, religioasă, culturală sau socială. Astfel, cartea ne oferă poveşti variate ca formă, dar în esenţă comune ca tipologie şi mesaje transmise cititorului.

Gustul dulce-acrisor al cărţii se păstrează de la început până la sfârşit, indiferent că e vorba de povestea de iubire dintre Dmitri şi Tatani, dragostea eternă dintre Taalith şi Rezki, sau de povestea vagabondului şi a iubitei sale (“El s-a izolat, cu cea pe care o iubea, în căsuţa lăptoasă în care orele se scurgeau insensibile, delicios de languroase, în spatele bovindoului de lemn sculptat, al perdelelor cu nuanţe stinse. Înaintea lor era peisajul imens al Algerului, care îi îndemna să trăiască într-o agonie dulce.”).

Recomand cu multa căldură această carte, deoarece din ea cititorul capătă atât unele informaţii utile despre lumea arabă sau islam, cât şi o lărgire a orizontului intelectual, privind relaţiile dintre oameni, aşteptările acestora de la viaţă, interacţiunea dintre caractere aparent incompatibile şi modul de convieţuire între acestea. Printre poveştile care m-au impresionat se numără prima, dar şi Legionarul, Taalith, Amara, condamnatul, Tabara, Vagabondul sau Paradisul Apelor.

În mod cert, Iubiri nomade, de Isabelle Eberhardt, este o carte care ar trebui savurată de orice pasionat de lectură romantică. Enjoy reading! 🙂

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.