Staff Picks: Irina Cerchia – 3 recomandări de cărți scrise de femei

Reluăm seria de articole #StaffPicks cu recomandări de la echipa Nemira. Ediția din martie vă face cunoștință cu Irina Cerchia, coordonatoarea colecției Yorick. Nu i-a fost ușor să aleagă doar trei, dar în luna în care sărbătorim că #FemeileSuntTari, Irina o să vă recomande trei cărți scrise de trei autoare care i-au rămas în suflet.

Nu știu să împrumut cărți. Întotdeauna le ofer chiar și impudice, deja străbătute îndelung pe margini: suferința – codul de bare al lumii, creierul nocturn este un fel de Penelopa, planeta e plină de oameni care nu s-au sinucis încă, despre dragoste și pierderea lucidității, 19:47 – mi-am stricat mâna etc etc etc. Pentru mine, cărțile sunt un soi de jurnal deschis și nelimitat, cu o a doua viață în nota personală de subsol, cu mii de ramificații senzuale, abia descoperite, fiecare cu explozia ei, iar bucuria de a face pe cineva părtaș la o astfel de intimitate, cu riscul ca biblioteca mea să șchiopăteze, nu mă lasă să folosesc „ți-o dau cu împrumut”, ci „ți-o ofer, e a ta.” Poate de aceea, de multe ori, cumpăr o carte în mai multe exemplare, fără un destinatar dinainte conturat, dar asta nu mă împiedică să știu cu siguranță că va ajunge la acel cineva când va veni vremea. Eu trebuie să fiu pregătită.

În ultima perioadă, pe cerul lecturilor mele s-au aprins alte lumini, iar vocea lor e cu atât mai percutantă azi, în luna martie. Trei femei, trei autoare, trei intimități cu care am stabilit un alt soi de complicitate, în stilul cărora, deși diferit, am descoperit o sensibilitate familiară, comună, dulce-acrișoară. În multele ascunzișuri, în cutele cele mai strâmte ale literaturii lor, s-a strâns rând cu rând o feminitate ce a lăsat ca lumea descrisă să capete nuanțele unei confesiuni seducătoare în curajul ei.

1. Jurnalul unei fete greu de mulțumit, de Jeni Acterian (ediție îngrijită, traduceri din franceză și engleză, prefață și note de S. Skultéty, Editura Humanitas, 2017)

Cu Jeni Acterian, cea cu dureri celebre de cap și atitudine sport, m-aș fi plimbat pe Calea Victoriei, vorbind despre Marea Neagră, singurătate și Emil Cioran. I-aș fi făcut față tuturor capriciilor, aș fi invidiat-o pentru nonșalanța și directețea ei tăioase, sulfuroase, ea, cea irezistibilă în micile răutăți, dar cu o înțelegere intimidantă față de adevărul lumii, ea, cea incredibil de deșteaptă, de mândră, de nepregătită în fața unui bărbat pe care n-a știut de unde să înceapă să-l iubească. Aș fi contrazis-o, aș fi îmbrățișat-o, i-aș fi admirat bronzul, i-aș fi oferit, poate, într-o notă absurdă, chiar jurnalul pe care l-a scris cu gândul că nu va fi niciodată publicat, sperând că nimeni nu-i va afla secretele – Jurnalul unei fete greu de mulțumit, poate că ar fi reușit să se vadă așa cum o văd eu. Recomand din suflet tuturor o mostră de literatură de o sinceritate și o durere impecabile.

2. Un an de studiu, de Anne Wiazemsky (traducere din limba franceză de Doru Mareș, Editura Nemira, 2016)

Cu Anne Wiazemsky aș fi fumat o țigară în spatele facultății de la Nanterre, aș fi ascultat-o vorbindu-mi despre Jean-Luc Godard, i-aș fi gonit toate nesiguranțele și fricile unei fetițe de 19 ani, cu un iubit mult mai mare decât ea, regizor celebru și controversat, îndrăgostit până peste cap de această mică prințesă pe care a și distribuit-o în rolul principal din Chinezoaica. I-aș fi promis că aș fi vorbit chiar eu cu mama și bunicul ei, marele François Mauriac, în încercarea de a obține mica victorie: o iubire posibilă și lină, în ciuda tuturor prejudecăților. Aș fi ajutat-o să învețe pentru examenul picat la filosofie și aș fi pus-o să jure că toată viața va lupta pentru dragostea ei, așa fragilă și urgentă cum i-a fost dată. Un an de studiu decupează absolut savuros o bucățică din realitatea furtunoasă a primei iubiri, sentiment de care nimeni nu e străin. O recomand călduros pentru talentul cu care trece prin adevărul tinereții, dar și al unei iubiri care încă de la început a stat sub semnul unui „nu” atât de ușor demontat.

3. Rătăcitorii, de Olga Tokarczuk (traducere din limba polonă și note de Cristina Godun, Editura Polirom, 2018)

Cu Olga Tokarczuk aș fi hoinărit până la capătul lumii, o călătorie fără destinație precisă, ne-am fi luat rucsacul în spate și ne-am fi îndreptat zâmbind spre the middle of the fucking nowhere, rătăcind și pălăvrăgind despre Dumnezeu-animal, care în gestul lui de prietenie și iubire ne-a lăsat pe noi, oamenii, să testăm medicamente pe pielea lui, despre cum de-a lungul timpului ni s-au dezvoltat atâtea simțuri suplimentare și extraordinare, cum ar fi simțul lipsei sau al absenței, despre cum viața devine un viciu pe care adesea îl scăpăm de sub control și despre vremea când noi toți va trebui să ne măsurăm forța cu năravurile. Aș fi ajutat-o să coboare de pe propria insulă, a dezrădăcinatei, și aș fi ținut-o de mână până când „a aparține” și-ar fi revendicat toate drepturile. Rătăcitorii e o minunată poveste despre cunoaștere, despre viața ca o călătorie, mereu surprinzătoare și fascinantă, cu mii de amănunte îngrămădite pe suprafețele alunecoase ale sufletului. Recomand absolut dovada vie a unui stil pe cât de bizar, pe atât de seducător în atenția cu care interiorizează o femeie lumea.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.