Stanley Kubrick – 85 de ani de la naşterea regizorului-fenomen

ShiningÎn 1928, pe 26 iulie, se năştea Stanley Kubrick. Acesta este unul dintre cei mai cunoscuţi regizori din lumea întreagă. Kubrick este astăzi un regizor enigmatic, realizator al unor adevărate capodopere cinematografice, model pentru regizorii ce i-au călcat pe urme (sau, cel puţin, aşa au încercat).

Regizorul şi-a ales întotdeauna cu atenţie subiectele, de cele mai multe ori controversate, originale şi provocatoare. Multe dintre filmele sale sunt realizate după cărţi, Kubrick fiind un devorator de literatură. Amintim două dintre aceste filme aflate într-o strânsă legătură cu două cărţi celebre la rândul lor.

În primul rând, vorbim despre 2001 : A Space Odyssey din 1968, la scenariul căruia a lucrat împreună cu scriitorul Arthur C. Clarke, autorul cărţii 2001: Odiseea spaţială (carte apărută şi la Editura Nemira). În acest caz, mai întâi a fost filmul, apoi cartea. Pentru acest film, Kubrik, împreună cu Arthur C. Clarke,  au fost nominalizaţi la Oscar  pentru scenariu, însă Oscarul a fost primit de Kubrick la categoria efecte speciale.

În al doilea rând, Shining, un film realizat în anul 1980, o adaptare după cartea scrisă de Stephen King, Shining, un alt maestru în categoria sa, literatura horror. Deşi a primit numeroase critici la început, Shining a reuşit să devină un clasic al filmelor horror.

Îi mulţumim lui Stanley Kubrick pentru moştenirea cinematografică lăsată şi aniversăm geniul său printr-o revizionare a filmelor sale.

 

1 Comentariu

  1. Vlad 26/07/2013 Reply

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *