Sven Hassel a fost un scriitor remarcabil, nu lipsit de controverse, care a scris romane despre Frontul de Est din al Doilea Război Mondial. Din 1953, a scris 14 romane, toate la persoana I, care au fost traduse în 25 de limbi și publicate în peste 50 de țări.
Monte Cassino, de Sven Hassel, e prima carte pe care o publică editura Nemira în 1991 și care s-a vândut în mii de exemplare. De atunci și până în 2020, cărțile scrise de Sven Hassel au avut parte de numeroase reeditări, iar în 2020 o nouă reeditare apare în ARMADA, colecția Armada History, de data aceasta și cu o casetă de colecție și un afiș de înrămat și pus în bibliotecă.
Pe numele lui adevărat Sven Pedersen, s-a născut în 1917 la Fredensborg, în Danemarca, într-o familie de muncitori din Zealand. Mai târziu, a preluat numele german al mamei, Hassel. Aproape 6000 de danezi, un sfert din minoritatea daneză din Germania, s-a oferit voluntar să lupte împotriva Rusiei după invazia din 1941. Dar Hassel intrase în armata germană înainte de război, ca ofițer de cabină pe vapoarele daneze.
Rămas fără slujbă după ce și-a terminat serviciul militar în 1936, în anul următor s-a înscris pe lista tot mai lungă din Wehrmacht, căpătând cetățenie germană când ajunge șofer de tanc. Unitatea lui, parte din divizia a II-a Panzer, a luat parte la invazia Olandei din 1 septembrie 1939. Oiectivul diviziei sale era să-l cucerească Cracovia, unde însă le-a ținut piept improvizata, dar bine coordonata apărare poloneză și unde au suferit pierderi majore.
Hassel a fost pe toate fronturile de război, mai puțin Africa de Nord în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. La un moment dat a dezertat. Rănit de șapte ori, până la urmă a ajuns locotenent și a primit Crucea de Fier și alte medalii. A prins sfârșitul războiului ca prizonier al rușilor la Berlin, dar a fost mutat de la un aliat la altul.
A fost eliberat în 1949, dar simțea că viața civilă îi e străină acum, la fel ca miilor de alți foști soldați din Wehrmacht, așa că a cocheta să intre în Legiunea Străină Franceză. Dar în loc să ajungă în Vietnam, a avut noroc s-o întâlnească pe Dorthe Jensen. S-au căsătorit în 1951. A început să lucreze într-o fabrică de automobile, dar Dorthe l-a încurajat să scrie.
Când a început să scrie primul roman, și cel mai cunoscut, Legiunea blestemaților, era încă prizonier. Cartea a apărut în daneză în 1953 și în engleză patru ani mai târziu. Bazată pe experiența lui Hassel în armată, pentru cititori erau descrieri brutale ale vieții unui regiment penal german în timpul războiului. Aceste așa numite divizii pedepsite s-au înființat în octombrie 1942 din cauza pierderilor galopante suferite de armata germană, când Înaltul Comandament German a început să caute carne de tun prin lagărele de concentrare. Adesea, acești soldați erau anti-naziști, forțați să facă muncă de construcție pe front. Mulți dintre ei dezertau.
În 1957, Hassel s-a îmbolnăvit de febră caucaziană, o boală pe care a contractat-o în timpul războiului și care a dus la paralizie totală. Nu s-a vindecat până în 1959. În acest interval, a primit o scrisoare de la editorul lui englez care-l încuraja să continue să scrie. A mai publicat două cărți și a ajuns cunoscut în toată lumea. În 1964 s-a mutat la Barcelona, unde a continuat să scrie. Dorthe a murit în 2003. Au avut un fiu și o nepoată. Ultima lui carte, Comisarul, a fost publicată în 1985.
Cărțile lui descriu extrem de visceral realitatea brutală a războiului cu care se confruntau soldații obișnuiți, iar unii cititori găsesc în ele mesaje anti-război.
Anii 50 erau un moment bun pentru acest tip de mesaje: Germania de Vest dezbătea reînarmarea și instaurarea unei noi forțe armate în 1955. Mulți germani nu erau de acord și primeau cu entuziasm literatura anti-război. Alții considerau că, deși războiul e brutal, trebuie să fie apărat ce a rămas din Germania. Tinerii din noile forțe armate sigur citeau romanele lui Sven Hassel în 1957.
De fapt, cărțile lor pot fi preluate de ambele părți. Ele s-au bucurat de cea mai mare popularitate în Marea Britanie. În 1987, Blindatele morții, s-a ecranizat în filmul The Misfit Brigade, cu Oliver Reed. Unii istorici au criticat inacuratețea istorice din romanele lui Hassel, dar el a spus mereu că e mai preocupat de descrierea ororilor războiului.
Spune că a fost profund influențat de romanele lui Erich-Maria Remarque și că speră ca și cărțile lui să le arate grozăvia războiului tinerelor generații, ca acestea să-și dedice viețile pentru salvarea altor vieți și nu pentru distrugerea lor.
Tweet
Buna ziua! Am cumparat aceste 7 romane ed 2020 ale lui Sven Hassel. Oare mai apar si urmatoarele 7 romane? Multumesc
Salut, Alex! Da, vor apărea în vară. 🙂 Zi frumoasă!