Dacă primele episoade din serialul A Game of Thrones au fost pentru noi ca o bine meritată vacanță de vară, odată cu episodul 10 din această seară va începe iarna lungă și pentru fanii Urzeala Tronurilor. Spunem asta întrucât producția următorului sezon este anunțată să înceapă abia pe 25 Iulie, în Irlanda de Nord. Acum, când încă suntem în doliu pentru Eddard Stark, nu e foarte frumos din partea noastră să ne gândim la soarta pe care i-o dorim cu …
În serialul Urzeala Tronurilor nu aflăm foarte multe despre Casa Targaryen, nobila familie descendentă din Regatul Liber al Valyriei. Nu știm mai multe decât despre simpla existență a Prințului Viserys și a Prințesei Daenerys, ultimii doi copii ai Regelui “Nebun” Aerys al II-lea, detronat și ucis de Robert Baratheon. În schimb, cartea este o “culegere” perfect detaliată a destinelor tuturor personajelor, care ne lasă să parcurgem admirabila istorie a frumoasei și puternicei Daenerys, precum și a strămoșilor ei. Mă fascinează puterea de …
Cum bine știți, astăzi urmează să fie difuzat cel de-al 8-lea episod al serialului Urzeala Tronurilor, pe HBO. Cei care au urmărit cu conștiinciozitate fiecare episod, ca și mine, înțeleg sentimentul de curiozitate și nerăbdare duse la extrem. Săptămână de săptămână, povestea evoluează și se complică tot mai mult, deși încă de la început ne-am resemnat gândului că, de acum înainte, și noi facem parte din “joc”! Tocmai am revăzut episodul de săptămâna trecută. Așa îmi place să procedez în …
Putem vorbi de o adevărată industrie la nivelul conceptului  “A Game of Thrones”? Jucând boardgame-urile cu același nume, urmărind serialul de pe HBO, căutând printre sutele de filmulețe behind the scenes și cover-uri de pe Youtube, așteptând să apară jocul pentru PC și, nu în ultimul rând, sorbind de-a dreptul fiecare cuvânt din cărțile lui George Martin, aș zice că răspunsul vine de la sine. Spuneam că este vorba de imaginație și pasiune. Numai că acestea provin atât din partea formidabilului …