Primul roman al lui Barth, Varieteu pe apă, a fost nominalizat la National Book Award, iar The End of the Road a fost, de asemenea, apreciat de critici, dar consacrarea ca autor a obţinut-o abia în 1960, cu The Sot-Weed Factor.
John Barth
Babel este o istorie deja spusă, dar în continuă prefacere, o colecţie de ficţiune literară ce cultivă plăcerea lecturii avizate.
Fost profesor de scriitură creativă la John Hopkins University, John Barth a fost unul dintre cei mai importanți autori ce aveau să domine a doua jumătate a secolului XX.
Să vă zic, să vă zic! Îmi place John Barth. Ei, acu nu strâmbaţi din nas voi cititori de alte genuri… Staţi să vă explic, nu-mi stricaţi bucuria. Îmi place John Barth pentru că tot ceea ce face este experimental. De exemplu, volumul Rătăcit în casa oglinzilor începe cu un fel de joc prin care cititorul poate să influenţeze povestea ce va urma. Asta, bineînţeles, dacă are un pic de imaginaţie şi dacă acceptă provocarea. Îmi place că personajele create …
Barnes nu va primi niciodată Nobelul pentru literatură, m-am resemnat deja. Deşi e unul dintre cei mai buni scriitori în viaţă, nu face parte din nici o minoritate sexuală sau etnică, e mult prea liber şi ironic pentru a se ralia unei cauze, nu l-a persecutat nimeni până acum… Pur şi simplu nu are “what it takes”. (Sunt ironic, nu reacţionaţi prea dur 🙂 ) Nici odată cu vârsta situaţia nu pare a i se îmbunătăţi. Acelaşi povestitor fabulos pe …