Fiind fanul SF numărul UNU, editura de SF nr. 1 nu putea să nu-i facă un mic cadou. Şi pentru că îi place lui întotdeauna să afle primul ce urmează să apară în Nautilus, m-am gândit să-i oferim cadou o avanpremieră: Sigur că voiam să îi facem cadou şi vreo două cărţi. Dar cum el cumpără TOT, e imposibil să-i mai faci cadou o carte pe care să nu o aibă. Aşa că îi oferim Axa lui Robert Charles Wilson …
SF
Ştim cu toţii că Jumper a fost ecranizat după cartea lui Steven Gould, pe care o puteţi găsi în colecţia Nemira Junior. Dacă aţi citit cartea şi v-a plăcut, înseamnă că s-ar putea să vă intereseze că filmul rulează în această perioadă pe HBO. Aşa cum se întâmplă, însă, în majoritatea cazurilor, se pare că romanul este mult mai bun decât filmul (sic!), în ciuda faptului că pelicula îl are în rolul principal pe Hayden Christensen. 🙂 De altfel, Orson …
A trecut şi vacanţa asta, a mai trecut un an… Înapoi pe baricade. Şi voiam să încep anul pe blog în forţă, cum vă place vouă mai mult: cu dezvăluiri! Dar, on second thought, mi-am zis să mai amân momentul şi să vă mai fierb un pic. A zis cineva “concurs”? Sigur că facem! Şi promit să anunţ şi ziua în care va trebui să fiţi nelipsiţi din faţa monitoarelor. Până atunci, vroiam să vorbim despre săptămânile care au trecut …
Astăzi (Vineri, 18 decembrie 2009) la ora 20.00 sunteţi invitaţi la Carturesti Verona (str. Arthur Verona, nr. 13, Bucureşti) la dezbaterea intitulata “Nevoia de fantastic”, un eveniment care face parte din campania Cititori Celebri. “Heroes of Might and Magic”, “World of Warcraft”, “Middle Earth”. Acestea sunt numai câteva dintre numele unor jocuri de strategie care au captivat atenţia, timpul şi, unori, chiar viaţa multora dintre noi. De unde, însă, această putere de seducere actualizată de jocurile de strategie? Este vorba …
Una dintre cele mai mari probleme cu seriile – o ştim prea bine – este că volumele nu apar pe cât de repede şi-ar dori cititorii. Deşi din punctul de vedere al editorului devine uneori foarte frustrant – pentru că, oricât te-ai strădui, niciodată nu poţi să publici cartea în ritmul pe care şi l-ar dori fanii – din punctul de vedere al cititorului e perfect de înţeles. Când pătrunzi într-un univers care te fascinează, populat de personaje de care …
Într-un moment al adolescenţei am avut legitimaţie de intrare gratuită pe toate stadioanele din Bucureşti. Pe atunci locuiam la bunici, pe Zorileanu, iar Luci stătea la mijlocul străzii şi ţinea cu Dinamo, aşa că i-am văzut pe Dudu, Mopsu’, Procuroru’, Ţeţe şi Chirăilă mai des decât pe propriii mei părinţi, care stăteau în Floreasca, chiar lângă fostul patinoar. A fost de departe trupa cea mai mare din toate timpurile a lui Dinamo… şi v-o spun cu toată responsabilitatea părintelui care …
Bravo, sunteţi deosebit de informaţi. Mă aşteptam ca indiciul să fie dificil şi să vă prindeţi mai greu, dar… fanii SF sunt un duşman redutabil 🙂 Data viitoare nu o să mai fie aşa uşor… Iată-le în toată splendoarea lor: Peter F. Hamilton – Disfuncţia realităţii Prima parte din Trilogia ZORII NOPŢII traducere de Mihai-Dan Pavelescu colecţia Nautilus 107 X 178, 3 vol. (total de 1720 de pagini) „Space opera la scară epică: zeci de personaje, sute de planete, intrigi …
V-am promis multe surprize, aşa că interesul e pe măsură şi aşteptările sunt mari. Dar, dacă vreţi să fiţi primii care vor şti cu ce bunătăţi umplem rafturile standului şi sacoşele voastre, trebuie să şi munciţi un pic 😉 Astfel că, înainte să aflăm care este primul titlu SF&F cu care venim la târgul de carte Gaudeamus, vă propunem un concurs fulger. Nu va fi singurul, aşa că dacă vreţi să aveţi şanse să câştigaţi o carte cu reducere 100%, …
Jocurile Foamei (The Hunger Games) de Suzanne Collins, în curs de apariţie în colecţia Nemira Junior. Cum spuneam la sfârşitul însemnării precedente, titlul sună cel puţin incitant – cel puţin pentru mine 😀 Când mi s-a încredinţat traducerea, mi s-a atras atenţia că e „o carte de aventuri… pentru adolescenţi”. Într-adevăr, aceasta e eticheta pusă de autoare şi purtată în ţara de baştină a romanului, de unde a ajuns la noi însoţit de elogiile cititorilor – nu numai adolescenţi. Acum, …
Târgul Gaudeamus tocmai şi-a deschis porţile! Iată ce bunătăţi SF şi Fantasy veţi găsi acolo, calde de la tipar (la propriu, fără glumă 😀 ): Frederick Pohl – Poarta (traducere de Mihai-Dan Pavelescu, colecţia Nautilus, 107×178, 432 pp.) Maestrul dixit aici, dacă nu aţi citit deja. Şi câteva blurburi: „Un roman ce porneste de la o premisa SF deosebit de incitanta. Statia spatiala Heechee – cunoscuta ca Poarta – este jocul suprem de ruleta. Sansele sunt minime, dar câstigul este …