Una din antologia lui Gardner Dozois – și presupun că ati intuit deja că vorbim despre The Year`s Best Science Fiction – a ajuns la noi la volumul 7. Editura Nemira a organizat materialul de lectură care în afară echivalează cu prima jumătate a volumului Year`s Best Science Fiction 28^th Annual Collection, propunând de această dată 14 nume de autori nestingheriți tematic. E bine de știut că Dozois, care la rândul lui este scriitor de SF, e unul dintre cei mai apreciați editori ai nișei sale, așa că mi se pare rezonabil ca selecția să fie creditată cu ceva atenție.

E de la sine înțeleasă imposibilitatea de a pune în lumină toate textele incluse în cele nu mai puțin de 600 de pagini ale volumului. Așadar, voi recurge la metoda mostrei, așa încât să luați puțin pulsul cărții.

Pentru aceasta, mă voi opri pentru început la Împăratul de pe Marte, povestirea lui Allen M. Steele, ce descoase problema raportării la nebunie, ce întoarce pe mai multe fețe modul în care omul e bruscat de singurătate, ridicând totodată la fileu chestiunea validării sociale a individului. Narat intradiegetic, textul mizează pe o permanentă senzație de dubiu, de incertitudine vis-à-vis de personajul principal, Jeff Halbert, pe care e periculos să îl catalogăm, pentru simplul motiv că nu se poate aprecia măsura în care gesturile sale absurde sunt induse sau pur și simplu vin dintr-o boală tristă. Jeff, care face parte din categoria “maimuțoilor”, adică a muncitorilor cu un intelect neglijabil, aduși pe Marte pentru îndeplinirea atât a unor plictiseli, cât și a unor corvezi, suferă un șoc emoțional, pe care și-l tratează refugiindu-se în literatură. Atâta doar că investește atât de mult în ea, că ajunge să îi încerce materializarea. O manipulează în așa fel, încât să aibă iluzia că își controlează universul. Managerul General al stației Arsia, care de altfel e și personajul-narator al textului, îl observă îndeaproape, intrând de-a dreptul în imaginarul lui Jess, care devine din ce în ce mai complex, angrenând în cele din urmă întreaga comunitate. Deznodământul e cu siguranță  punctul forte al povestirii, care o salvează de la a deveni încă o analiză a atât de delicatului raport nebunie – normalitate (adesea definit ca o pură convenție socială).

Un text nuanțat într-o manieră diferită – deși tangențiale în ceea ce privește tema – este Cărțile de Kage Baker. Punctată de pasaje pline de haz, povestirea aduce în vizor calea prin care trei copii, ce trăiesc într-un bâlci cu vagi înclinații artistice, descoperă biblioteca, eveniment ce se va dovedi a fi  marcant. Scrisă într-un stil ludic, dar onest, povestea celor doi băieți care îi joacă pe pretendenții lui Sunny în fața unui public decrepit pare a fi de o naivitate incorigibilă. Ei bine, acest lucru este contrabalansat de furișarea unui ton descurajant printre toate frazele, prin care se întrezărește o voce matură, care și-a ucis simbolic înaintașii, pentru a-și afirma o individualitate cât mai pregnantă.

Citeşte continuare pe Mayra.

Autor: Anca Roman