Top 10 cărţi science fiction din totdeauna

Frank Herbert_Dune#1 Dune – Frank Herbert (1965)

Considerat cel mai bun roman SF al tuturor timpurilor, Dune a câştigat premiile Hugo şi Nebula. În 1984 a fost ecranizat într-un film, iar în 2000 într-un serial de televiziune. S-au făcut chiar şi jocuri video după el (Dune, Dune II, Dune 2000, Frank Herbert’s Dune si Emperor: Battle for Dune).

#2 Fundaţia – Isaac Asimov (1952)

Isaac Asimov a fost considerat un maestru al genului. A scris şi editat peste 500 de volume, fiind unul dintre membrii “Marelui Trio” al scriitorilor de SF din timpul vieţii sale.

#3 Războiul Etern – Joe Haldeman (1975)

Cel mai cunoscut roman al autorului, Războiul Etern, este inspirat din experianţa sa în Vietnam. A câştigat atat premiul Hugo, cât şi premiul Nebula.

#4 Jocul lui Ender – Orson Scott Card (1985)Orson Scott Card_Jocul lui Ender

Câştigător al premilor Hugo şi Nebula pentru “Cea mai bună carte”, Jocul lui Ender este prima carte din seria Saga lui Ender. A fost adaptat pentru două serii de benzi desenate în 2008.

#5 Neuromantul – William Gibson (1984)

Romanul de debut al lui William Gibson, care face parte din Trilogia Sprawl, a fost foarte bine primit de către public. A câştigat premiile Nebula, Hugo şi Philip K. Dick şi a declanşat mişcarea literară cyberpunk.

#6 Străin în ţară străină – Robert A. Heinlein (1961)

Considerată cea mai cunoscută carte SF scrisă vreodata, Străin într-o ţară străină urmăreşte povestea unui om care vine pe Pământ după ce a fost născut şi crescut pe Marte. A câştigat premiul Hugo pentru Cel mai bun roman în 1962.

odiseea spatiala#7 2001: Odiseea spaţială – Arthur C. Clarke (1968)

Una dintre cele mai cunoscute lucrări lui Clarke, 2001: Odiseea spaţială, se bazează pe mai multe nuvele ale sale, în special pe Sentinela. A apărut după lansarea filmului cu acelaşi nume, regizat de Stanley Kubrick.

#8 Fahrenheit 451 – Ray Bradbury (1953)

Romanul prezintă un viitor în care cărţile sunt interzise, iar pompierii sunt cei care trebuie să le dea foc. 451° Fahrenheit (233° Celsius) este temperatura la care hârtia ia foc. În 1966, François Truffaut a scris şi regizat adaptarea cinematografică cu acelaşi nume.

#9 Mâna stângă a întunericului – Ursula K. Le Guin (1969)

Romanul face parte din Ciclul Hainish şi a fost scris pe acelaşi principiu ca multe dintre operele Ursulei Le Guin: expansiunea interplanetară a început cu rasă umană de pe planera Hain şi s-a extins în tot universul, formandu-se astfel Liga Tuturor Lumilor. A câstigat premiile Nebula şi Hugo în 1969, respectiv 1970.

#10 Ghidul autostopistului galactic – Douglas Adams (1979)

Început ca un serial radiofonic în 1978, a fost adaptat şi pentru alte formate: spectacole de teatru, o serie de şase cărţi, un joc video, trei serii de benzi desenate, un serial TV şi un film apărut in 2005. Seria de romane a fost tradusă în peste 30 de limbi.

 

12 Commentarii

  1. Stefan 13/01/2012 Reply
  2. Crisscross 13/01/2012 Reply
  3. Bivolaru George-Cristian 13/01/2012 Reply
  4. Vlad 16/01/2012 Reply
    • Alina Neamtu 17/01/2012 Reply
  5. hellena 17/01/2012 Reply
    • ADMIN 19/01/2012 Reply
      • hellena 20/01/2012 Reply
  6. doru 17/01/2012 Reply
  7. hellena 18/01/2012 Reply
  8. Alex Sima 18/01/2012 Reply

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *