Update:
Am revenit cu cei 5 câștigători ai unei cărți la alegere de pe Nemira.ro!
Bogdan
Eduard
Bivolaru George-Cristian
Teodor N
Andreea
Vă voi contacta pe adresa de mail pentru detalii. Sincere felicitări!
De asemenea, v-am promis că voi realiza un top al celor mai populari eroi negativi din literatură, conform nominalizărilor din comentariile voastre! Cei mai îndrăgiți 10 antagoniști sunt:
- Hannibal Lecter
- Gollum / Smeagol
- Baronul Harkonnen
- Melania Lupu
- Carrie
- Voldemort
- Contele Dracula
- Heathcliff
- Cathy
- Cardinalul Richelieu
Rar se întâmplă să vizionăm un film și să nu ne atragă atenția cel puțin un personaj care nu ne este deloc pe plac. Să nu mai vorbim despre cele negative, care ne devin antipatice din primele lor minute pe ecran. Însă când vine vorba de literatură și de personajele acestei lumi atât de vaste, devine foarte greu să îmi creez un top al “celor răi”.
Când eram mici și ni se spuneau povești, era întotdeauna simplu să înțelegi lupta dintre Bine și Rău, dintre Lup și Scufiță, dintre Fata cea Bună a Moșului și cea Rea a Babei. Pe măsură ce am crescut și operele ni s-au diversificat, am învățat că nu toate poveștile sunt scrise în alb și negru.
Și cu toate acestea, fiecare dintre noi avem o slăbiciune pentru un astfel de personaj, fie că dispune de o inteligență malefică, este o ființă supranaturală și înfricoșătoare din operele lui Stephen King sau un individ lipsit de umanitate și însetat de putere din operele SF.
S-a mai spus și o voi spune și eu la rândul meu: Este imposibil să nu avem o slăbiciune pentru antagoniștii operelor noastre preferate! Mulți dintre ei ne sunt descriși atât de detaliat încât începem să ne identificăm cu modul lor de a gândi, găsindu-le o justificare chiar și pentru acțiunile lor cele mai îngrozitoare!
Așadar, nu pot să nu îi menționez pe câțiva dintre preferații mei:
- Simpatica bătrânică Melania Lupu și înclinația sa către încălcarea legii;
- Profesorul Moriarty, cel care a dat sens aventurilor lui Sherlock Holmes;
- Regina Cersei Lannister și puterea de care dă dovadă într-o lume dominată de bărbați;
- Computerul HAL 9000 din “2001: Odiseea spațială” și determinarea cu care poate ucide zeci de oameni;
- Minunata Christine a lui Stephen King;
- Carrie, o victimă a puterilor sale!
- Vicleanul Președinte Snow din “Jocurile Foamei”;
- Aducătorul de Carne din “În casa viermelui”, datorită iscusinței cu care poate supraviețui într-o lume subterană.
Care sunt cele mai îndrăgite personaje negative ale voastre?
Sunt sigură că puteți enumera o mulțime de nume și titluri, însă mi-aș dori să ne rezumăm cu toții la un Top 3 al antagoniștilor care aduc “sarea și piperul” în romanele noastre preferate!
De asemenea, avem 5 cărți de dat, câte una pentru fiecare dintre cei 5 cititori ce vor fi aleși câștigători ai acestui concurs!
Deadline-ul de participare este 21 Octombrie 2011, ora 23:59.
Extragerea celor 5 participanți se va realiza prin tragere la sorți iar titlurile sunt la alegerea câștigatorilor, de pe Nemira.ro!
Tweet
Heathcliff – La rascruce de vanturi – pentru ca nu stii daca sa-l urasti sau sa-l compatimeswti, pentru ca iubeste intr-un mod obsesiv si nociv tocmai persoana care l-as ranit cel mai mult, pentru ca te face sa speri mereu ca poate isi va gasi linistea in bratele ei
Marchiza de Merteuil – Legaturi periculoase (Les Liaisons dangereuses) – pentru ca este adorabil de diabolica, pentru ca sub tot acel narcisism, acea fatarnicie, aparenta incredere neclintita in propriile calitati zace o femeie nesigura, vulnerabila, victima propriilor intrigi
Carrie – Stephen King – cu care rezoneaza copilul frustrat si marginalizat din fiecare
1. Count Dracula – “Dracula”, Bram Stoker
2. The Wicked Witch of the West- “The Wonderful Wizard of Oz”, L. Frank Baum
3. Lica Samadaul – “Moara cu noroc”, Ioan Slavici.
1) Sandor Clegane – personajul lui Martin e un soi de ”bad boy” al epocii, cu tot arsenalul necesar crearii si mentinerii imaginii cu pricina: cicatrici, mutra lunga si innegurata, vorbe latrate si comportament care frizeaza mojicia; totusi, pare sa existe si o parte ascunsa, cumva mai calma, promitatoare, a Dulaului, care imi alimenteaza ideile despre “the tall dark stranger” menit de ghicitoare
2) Elphaba Tropp – versiunea pe intelesul psihanalistilor a Vrajitoarei din Vest, dusmana de moarte a lui Dorothy si cauza spaimei multora; daca iti place verdele, cum imi place mie, vei vedea cu siguranta linia fina dintre realitate si interpretare, in cazul ei!
3) Severus Snape – unul dintre cele mai duplicitare, ascunse si dificil de inteles personaje existente in literatura contemporana, acest luptator pe multe fronturi ale carui motivatii mi-ar placea sa le aflu, asa cum au fost imaginate de fapt.
Iago – Othello de William Shakespeare
Oskar Matzerath – Toba de tinichea de Gunther Grass
Bernardo Gui – Numele trandafirului de Umberto Eco
Top 3 bad guys? cred ca e mai ușor să faci un Top 100 🙂
1. Inegalabila Melania Lupu (Rodica Ojog Brașoveanu), pe care nu ai cum să nu o îndragești, cine ar bănui o bătrânică trecută de 60 de ani al cărei cel mai mare confident e motanul Mirciulică, drept ”șef de badă”?
2. Gollum – Trilogia LOTR, un personaj fascinant, care nu iși doreste altceva decât ”my precioussss”!
3. Dr Hannibal Lecter – Silence of the Lambs (no comment)
Hannibal Lecter (Silence of the lambs)
Cruella – 101 dalmatieni
Shere Khan din Cartea Junglei
Nikolai Stavroghin- “Demonii” ( Dostoievski)
Inspectorul Petrovich – Crima si pedeapsa (Dostoievski)
inainte am postat 5,acum aleg 3:
Hannibal Lecter (Silence of the lambs)
Nikolai Stavroghin- “Demonii” ( Dostoievski)
Inspectorul Petrovich – Crima si pedeapsa (Dostoievski)
10Contele Dracula-a transformat vampirismul in cea mai erotica aventura
2)Zmeii care umbla calare pe fiare salbatice si pe cai nazdravani cu cate una-dousprezece inimi. Pasiunea lor cea mare este de a rapi copilele cele mai frumoase de pe la parinti, fete de imparati, si de a le duce la curtile lor, insa mai totdeauna sunt urmariti de Nazdravani si Feti Frumosi care, invingandu-i in lupta dreapta cu palosurile si buzduganele si taindu-le capetele, le iau fetele furate inapoi si se insoara cu acestea. Cand zmeii ii intalnesc pe acesti viteji ii provoaca astfel: “Cum vrei sa ne luptam? In buzdugane sa ne lovim, in sabii sa ne taiem, ori in lupta dreapta sa ne luptam?”
3)Fantomas reprezinta un cosmar intruchipat,o enigma a carei existenta fizica este confirmata doar de cadavrele pe care le lasa in urma sau de iluzia unui fosnet de capa zarita de la fereastra