Deși este cunoscut pentru imensul succes al seriei Cântec de gheață și foc, George R.R. Martin nu scrie doar fantasy: Zburătorii nopții este un volum de povestiri science fiction și horror, câștigător al premiilor Locus și Hugo, care a influențat puternic cultura populară și care rămâne o referință pentru literatura despre călătoria oamenilor în spațiu.
Prima povestire este acum serial pe Netflix România.
Într-o călătorie dincolo de limitele universului cunoscut, nouă cercetători caută o misterioasă rasă de extratereștri.
Enigma adevărată este chiar nava lor spațială – o minune a ciberneticii, cu un căpitan ce nu se arată niciodată.
Însă ceva malefic se ascunde la bord. O forță necunoscută deturnează funcțiile navei și îi vânează pe membrii echipajului. Unul câte unul.
„Un volum de povestiri SF cu tușa horror a maestrului mondial al literaturii fantasy, G.R.R. Martin.” Locus
„Nave spațiale posedate de spirite, cadavre animate pentru a fi exploatate în munci necalificate, extratereștri care parazitează oamenii aflați in căutarea divinității – un volum de povestiri care transmite atmosfera primului film Alien regizat de Ridley Scott.” Asimov’s Science Fiction Magazine
Fragment în avanpremieră
Lui Royd îi plăcea s-o privească pe Melantha Jhirl.
Tânără, sănătoasă, activă, Melantha deținea o fla cără inexistentă în ceilalți. Era o femeie cu adevărat ieșită din comun; cu un cap mai înaltă decât oricare alt pasager de la bord, voinică, cu sâni plini, picioare lungi, puternică, cu mușchi jucând fluid sub pielea neagră și lucioasă. Apetiturile îi erau pe măsură. Mânca de două ori mai mult decât colegii ei, bea serios, fără să se amețească niciodată, și se antrena zilnic, ore întregi, cu echipamentul pe care-l instalase într-o cală. După trei săptămâni, se culcase cu toți cei patru bărbați din echipă și cu două dintre femei. Și în privința sexului era mereu activă, epuizându-și majoritatea parteneri lor. Royd o privea absorbit.
– Sunt un model îmbunătățit, îi spusese ea odată, pe când lucre la paralele, cu transpirația strălucindu-i pe pielea goală și cu părul lung și negru strâns într-o plasă.
– Îmbunătățit? repetase Royd.
Nu-și putea proiecta imaginea holografică în cală, dar Melantha îl solicitase prin difuzor la o conversa ție în vreme ce exersa, fără să știe că, oricum, el ar fi fost acolo.
Femeia se oprise, menținându-și trupul drept prin forța brațelor.
– Modificat, căpitane, folosise ea termenul cu care se obișnuise. M-am născut pe Prometheus, în elită, fiică a unor vrăjitori genetici. Îmbunătățit, căpitane. Am nevoie de două ori mai multă energie decât tine, însă eu o folosesc integral. Am un metabolism mai efi cient, un trup mai puternic și mai rezistent, o durată probabilă de viață pe jumătate față de a indivizilor obișnuiți. Ai mei au făcut niște greșeli îngrozitoare când au încercat eliminarea totală a deficiențelor, dar în privința micilor îmbunătățiri s-au descurcat perfect.
Reluase exercițiile, mișcându-se iute și ușor, în tăcere, până când terminase. Atunci, răsuflând din greu, încrucișase brațele, înclinase capul într-o parte și zâmbise.
– Acum îmi cunoști povestea vieții, căpitane.
Își scosese plasa, ca să-și scuture părul, eliberându-l.
– Sigur trebuie să fie mai mult, rostise vo cea din comunicator.
Melantha Jhirl râsese.
– Sigur că da, spusese ea. Vrei să mai asculți și isto ria fugii mele pe Avalon, motivele și urmările ei, și necazurile pe care le-a cauzat familiei mele pe Prome theus? Sau ești mai interesat de munca mea
extraordinară din xenologia culturală? Vrei să auzi despre asta?
– Poate cu altă ocazie, răspunsese politicos Royd. Ce este cristalul acela pe care-l porți?
De obicei, îl atârna între sâni; îl scosese când se dezbrăcase pentru exercițiile fizice. Ea îl ridicase din nou și-l trecuse peste cap; o nestemată mică, verde, cu vinișoare negre, pe un lanț de argint. Când o atinsese, Melantha închisese ochii scurt, apoi îi redeschisese.
– Este viu, spusese ea. N-ai văzut niciodată unul? Este o nestematășoptitoare, căpitane. Un cristal rezonator, imprimat psionic pentru a conține o amintire, o senzație. Atingerea readuce memoria aceea pentru o vreme.
– Principiul îmi este familiar, spusese Royd, dar nu și utilizarea aceasta. Al tău conține, așadar, o amintire prețuită, da? A familiei tale, poate?
Melantha Jhirl luase un prosop și începuse să-și șteargă transpirația de pe corp.
– Al meu conține senzațiile unei partide extrem de satisfăcătoare în pat, căpitane. Mă ațâță. Sau obișnuia să mă ațâțe. Nestematele-șoptitoare pălesc în timp, iar aceasta nu mai este atât de puternică pe cât a fost cândva. Dar uneori – adesea după ce fac dragoste sau exerciții fizice istovitoare – învie din nou când mă atinge, așa cum a făcut-o atunci.
– Aha, rostise glasul lui Royd. Așadar te-a excitat? Te vei duce acum să te împerechezi?
Melantha surâsese larg.
– Știu despre care parte a vieții mele vrei să auzi, căpitane – despre viața mea amoroasă, tumultuoasă și pasionată. Ei bine, n-o s-o fac. Nu, până nu voi auzi povestea vieții tale. Printre modestele mele atribute se numără și o nemăsurată curiozitate. Cine ești tu, căpitane, în realitate?
– Un model îmbunătățit ca tine, replicase Royd, ar trebui, cu siguranță să poți ghici.
Melantha izbucnise în râs și azvârlise prosopul spre difuzor.
Lommie Thorne își petrecea majoritatea timpului în cala pe care o destinaseră ca spațiu pentru calcula toare, setând sistemul pe care aveau să-l folosească în analizarea volcrynului. De multe ori xenoteha Alys Northwind venea să-i dea o mână de ajutor. Ciberneticiana fluiera în timp ce lucra; Northwind îi asculta ordinele într-o tăcere posacă. Ocazional, vorbeau.
– Eris nu este uman, zise Lommie Thorne într-o zi, pe când superviza instalarea unui videcran display.
– Poftim? mârâi Alys Northwind.
O încruntătură apăru peste trăsăturile ei plate, pătrățoase.
Christopheris și ipotezele lui o făceau să se simtă neliniștită în privința lui Eris. Fixă altă com ponentă la locul ei și se întoarse.
– Ne vorbește, dar nu poate fi văzut, spuse ciberneticiana. Nava n-are echipaj și pare complet auto matizată, cu excepția lui. Atunci, de ce n-ar fi complet automatizată? Eu bănuiesc că Royd Eris este un program destul de sofisticat, poate chiar o Inteligență Artificială. Până și un program modest poate susține o conversație de nedeosebit față de cea a unui om. Ăsta pun prinsoare că te-ar putea păcăli odată ce a fost pus în funcțiune.
Xenoteha pufni și reveni la munca ei.
– Atunci, de ce ar simula că este uman?
– Pentru că, răspunse Lommie Thorne, majoritatea sistemelor legale nu acordă niciun drept IA-urilor. O navă nu poate fi propriul ei proprietar, nici chiar pe Avalon. Zburătorul Nopții se teme probabil să nu fie stopat și deconectat.
Fluieră ușor: Moarte, Alys; sfârșitul conștiinței de sine și al gândirii conștiente.
– Eu lucrez zilnic cu mașinării, zise Alys North wind încăpățânată. Că le pornești, că le oprești, nu contează. Lor nu le pasă. De ce ar trebui să-i pese acestei mașinării?
Lommie Thorne surâse.
– Un calculator înseamnă altceva, Alys, rosti ea. Minte, gândire, viață, sistemele mari au toate astea. (Mâna ei dreaptă îi cuprinse încheietura stângă și dege tul mare începu să-i maseze în mod reflex proemi nențele implantului.) Plus senzații… O știu.
Nimeni nu dorește încheierea senzațiilor. Ele nu sunt chiar atât de diferite de tine și de mine, realmente.
Xenoteha o privi și clătină din cap.
– Realmente, repetă ea cu voce inexpresivă, neîncrezătoare.
Tweet
