Inspirată de rubrica aceasta The Guardian, pe care o citesc de ceva vreme cu multă bucurie, m-am gândit să replicăm pe blogul Nemira seria. Cu n’autori, firește. Și cu ușoare modificări: un set de cinci fraze (diferite, pe cât posibil, pe cât ține „inspirația”) în jurul cărților și altul, bonus, așa, pe marginea altor arte. Sper să intrați în joc și să vă facă plăcere să-i (re)descoperiți pe n’autori și din alte unghiuri.
În acest episod, vă invit să-l citiți pe scriitorul Bogdan Munteanu, pentru ca așteptarea celei mai recente cărți de-ale sale, „Stai jos sau cazi”, să fie mai ușoară. 🙂 (Eli Bădică, coordonatoarea colecției n’autor)
Cartea cu cel mai mișto umor.
Mi se spune capucin de Daniil Harms (Polirom, 2017). Începe așa: „Trăia odată un ins roșcat, care nu avea ochi și urechi”.
Încă una: Povestiri dintr-un buzunar & povestiri din celălalt buzunar de Karel Čapek (Curtea Veche, 2013). Aș merge oricând pe mâna cehilor, au umor, și nu doar în literatură – colegul nostru softist obișnuia să adauge tot felul de avertismente prin codul de proiect:
// not even Michael Schumacher with his Ferrari won’t reach this speed
// this is shit
Cartea care m-a dat pe spate recent.
Mile-Ex de Ciprian Popescu (Casa de Editură Max Blecher, 2021). Poeziile lui Siprien – adevărate aventuri. Conceptul grafic marca Tomagraph. Recomandările, lansarea de la Scârț, lectura autorului, ritmul. Party-ul, tot. Da, m-a dat pe spate.
Cartea de non-ficțiune pe care aș recomanda-o oricărui literat.
Hm, ce să bag, programare în C de Kernigan și Ritchie?
Mâini cuminți. Copilul meu autist de Ana Dragu (Polirom, 2015).
Întâmplări și personaje de Florin Lăzărescu (Polirom, 2015).
Dacă închid ochii, prima carte/copertă de carte care-mi apare în minte este…
… cea de la Stai jos sau cazi, realizată de Adnan Vasile. Mi-e greu să mă gândesc la altă copertă acum. Mai apare, cu intermitențe, cea de la August de Elena Vlădăreanu (Nemira, 2021). Tot Adnanu…
Cartea care m-a făcut să înțeleg ceva important pentru mine, negativ sau pozitiv.
Orbirea de Elias Canetti. În timp ce o citeam, am înțeles că vreau să scriu. Așa că am mers într-un bar și am scris o pagină.
& More (bonus)
Scriitorul/-oarea cu care aș juca table oricând.
Table am jucat cu Aldea, cu Ruse, ocazional cu Potcoavă. Sunt competitivi, se-aprind, aș juca oricând din nou cu ei.
Ilinca Mănescu m-a rupt la Dixit, a rămas că jucăm și table, nu? Nemira Backgammon Club.
Cea mai dragă librărie.
La barul Cuib d’Arte și la librăria Cărturești am stat la povești și la cafele, am muncit la proiecte și event-uri, am râs și-am făcut planuri, m-am apropiat de oameni pasionați de cărți. Cred că toate astea au dus la formarea unei comunități, în special în jurul evenimentelor „Ce mai faci, scriitorule?”.
Arta la care mă pricep cel mai puțin.
Arta plastică.
Piesa muzicală care ar putea descrie starea actuală a literaturii române contemporane.
Arcade Fire – Put your money on me
Evenimentul cultural/artistic pe care abia îl aștept.
Sincer, mi-e dor de un meci de baschet. Cu scor strâns și sală nebună. Cu 2 reprize de prelungiri, neapărat!
Bogdan Munteanu s-a născut în 1979, la Arad.
A publicat trei volume de povestiri, cel mai recent fiind Ai uitat să râzi (Nemira, 2016). Scrierile sale au apărut în antologii din România, Germania, Turcia, Serbia și Marea Britanie.
A moderat întâlnirile „Ce mai faci, scriitorule?”, organizate de librăria Cărturești. A fost curator al componentei „Poezie de stradă”, în cadrul programului cultural Memoriile Cetății.
Locuiește în Timișoara din 1997. Lucrează în domeniul IT.
Website: bogdanmunteanu.com
Tweet
