Răul se ascunde în locurile în care te aștepți cel mai puțin să fie. Răul nu este supranatural. Nu este un clovn venit dintr-o altă lume. Nu este diavolul încarnat într-un personaj malefic ce pregătește războiul apocalipsei. Nu este un vampir însetat de sânge sau un câine turbat, nu este o agenție secretă sau o mașină geloasă. Răul nu este un hotel izolat și înzăpezit. Răul nu vine din cer și nici de sub pământ. Răul este aici.

În cel mai nou roman al lui Stephen King, Răul se ascunde sub chipurile blajine ale unor profesori universitari ajunși la vârsta la care alți oameni își primesc nepoții în vizită și îi servesc cu dulceață și pișcoturi. Răul e aici, într-o casă dintr-un orășel american liniștit. Și răul nu îmbătrânește chiar dacă cei care îl poartă sunt bătrâni. Fiindcă răul se hrănește cu foamea de tinerețe, cu frica de durere și de moarte.

Ce ai fi dispus să faci pentru a-ți prelungi viața, atunci când sfârșitul natural se apropie?, pare să ne întrebe Stephen King care explorează cu finețe în ultimele sale lucrări resorturile psihologice, obsesiile, fricile și nevoile persoanelor de vârsta a treia. Ei bine, ce ai fi dispus să faci pentru a câștiga câțiva ani de viață, pentru a scăpa de durerile atroce de sciatică, pentru a preîntâmpina demența? Ai fi gata să răpești și să ucizi? Ai fi gata să mănânci ceea ce e ne nemâncat?

Da, acestui rău profund uman va trebui să-i facă față Holly Gibney după ce acceptă cu greu să investigheze dispariția misterioasă a unei tinere de douăzeci și patru de ani. Iar ceea ce descoperă este cu adevărat tulburător.