Trei legi sau, mai precis, îndrumări pentru autorii de SF și alți practicanți ai futurologiei sau predicțiilor, au fost enunțate de Arthur C. Clarke în Profiles of the Future: An Inquiry into the Limit of the Possible (1962).

1. Când un distins, dar bătrân om de știință afirmă că ceva e posibil, aproape că are dreptate. Când afirmă că ceva e imposibil, foarte probabil că se înșeală.

2. Singura cale de a descoperi limitele posibilului este de a te aventura puțin dincolo de ele, în imposibil.

3. Orice tehnologie suficient de avansată seamănă atât de mult cu magia, încât nu pot fi deosebite.

Acestea sunt, după cum probabil știați, cele trei legi fundamentale ale SF-ului, asemănătoare, dar mai puțin cunoscute cu cele trei legi ale roboticii date de către un altul dintre cei trei mari Isaac Asimov.

Prima dintre aceste legi a apărut în 1962, în cartea sus-amintită, cu mențiunea că „bătrân” în discipline ca astronomia, matematica și fizica, înseamnă peste 30 de ani.

Cea de a doua lege poate fi găsită în același capitol ca și prima, deși nu apare ca lege în sine: a fost numită „legea lui Clarke” în traducerea franceză a cărții, iar o notă de subsol dintr-o ediție revizuită (1973) de Clarke însuși, ia în considerație acest lucru, adăugând totodată și cea de a treia lege.

Scriind despre popularitatea pseudo-științei, Asimov a propus Corolarul lui Asimov (1977) pentru legea 1 a lui Clarke: „Când, în fine, opinia publică se raliază în jurul unei idei care e denunțată de distinși dar bătrâni oameni de știință și sprijină acea idee cu ardoare și emoție – probabil că, după toate, atunci distinșii dar bătrânii oamenii de știință au dreptate”.

Cea de a treia lege a lui Clarke este cea mai citată, inspirând un alt corolar, dat de către Barry Gehm: „Orice tehnologie ce poate fi distinsă de magie, este suficient de avansată”. Acest corolar e uneori în mod greșit atribuit lui Gregory Benford, care îl citează în Foundation’s Fear (1997).