Spectacolul „Uzina de plăceri S.A.“, după piesa „Ca Zăpada şi cei doi” de Valentin Nicolau, în regia lui Alexandru Berceanu, împlineşte nici mai mult, nici mai puţin de zece ani de la premieră.
Vă aşteptăm cu drag joi, începând cu ora 12:00, în foaierul sălii de concerte al Societății Române de Radiodifuziune!
Cel mai convingator comentariu va fi premiat cu un curs 5 ateliere de Yoga: o introducere teoretică.
Almanahul Anticipaţia 2013 a fost nominalizat la categoria "Cea mai bună carte anului 2012" în cadrul Galei Premiilor Comunicaţii Mobile 2012.
De sărbători, editura Nemira îşi încurajează cititorii să le ofere celor dragi cadouri inspirate, memorabile, cadouri care nu se consumă, nu expiră şi care sunt la modă de câteva secole încoace. Cărţile sunt cadourile cele mai potrivite, singurele care dăinuie, înnobilând viaţa celor care le citesc.
Nemira inaugurează un nou punct de vânzare, o nouă librărie de tip insulă într-un mall, de această dată în Iulius Mall Suceava.
Editura Nemira a reuşit să-şi întâmpine cititorii cu o bogată ofertă de carte, promoţii fără concurenţă în târg, posibilitatea de a cumpăra cărţi cu până la şase rate, campanii şi evenimente care i-au adus Trofeul Gaudeamus, locul al III-lea prin Votul Publicului.
Ediţia a XIX-a a Târgului Internaţional GAUDEAMUS – Carte de învăţătură a fost una care a reafirmat interesul românilor pentru carte, fapt concretizat prin vânzări la standul Editurii Nemira cu cel puţin 5% mai mari faţă de ediţia anului trecut.
Editura Nemira are plăcerea de a vă invita la lansarea noutăţilor din colecţia Byzantivm, la Târgul Internaţional Gaudeamus, la standul Nemira, duminică, 25 noiembrie, ora 14:00.
Editura Nemira vă invită la Gudeamus, Centrul Comercial Romexpo, pentru a sărbători, duminică, 25 noiembrie, ora 15:00, apariţia Dicţionarului grec-român. Volumul II, B – Γ.
Editura Nemira vă invită la lansarea romanului Arrhetonul, de Lavinia Bârlogeanu, sâmbătă, 24 noiembrie, ora 17:00, la Târgul Internaţional Gaudeamus, Romexpo, Bucureşti, la standul Editurii Nemira.
Editura Nemira vă invită la un eveniment deosebit pentru cititorii de science-fiction: lansarea volumului de povestiri SF A doua venire, de Marian Truţă, la Târgul Internaţional Gaudeamus, desfăşurat la Centrul Comercial Romexpo, Bucureşti, sâmbătă, 24 noiembrie, ora 16:30.
Editura Nemira are plăcerea de a vă invita la lansarea romanului fantasy Armata moliilor, de Liviu Radu, la Gaudeamus.
Între 23 noiembrie 2012 şi 10 decembrie 2012, păstraţi bonul de cumpărături dacă alegeţi să cumpăraţi cărţi din librăriile Nemira, completaţi talonul de înscriere pe care îl primiţi în librărie sau pur şi simplu cumpăraţi cărţi de pe nemira.ro în perioada concursului şi puteţi câştiga cu Nemira. Cei care fac cumpărături pe nemira.ro, sunt înscrişi în concurs în baza comenzii plasate pe site, ulterior fiind necesară factura pentru validarea premiilor.
După 30 de ani, Editura Nemira relansează brand-ul Anticipaţia în cadrul Târgului Internaţional Gaudeamus, Romexpo, Bucureşti, sâmbătă, 24 noiembrie, ora 15:00.
Nemira vă invită la sesiunea de autografe cu Valentin Nicolau ce va avea loc la standul Nemira de la Gaudeamus, sâmbătă, 24 noiembrie, ora 13:00.