Book Insider, cu Eli Bădică: descoperă viața secretă a redacției

Fiecare dintre noi are un talent ascuns care strălucește cel mai bine atunci când lucrăm cu lucrurile care ne fac cea mai mare plăcere. În fiecare birou tencuit de cuvinte și cărți proaspăt scoase din tipar, se ascund persoanele din spatele fiecărei cărți care a ajuns vreodată la voi în bibliotecă. Cu o cană de cafea alături, un pisic sau un cățel, și zumzăitul tastelor de la calculator fundal, se lucrează cu spor la noile cărți.

Și deschidem ușa și să cunoaștem echipa Nemira.

Care sunt provocările cu care se confruntă și ce înseamnă, de fapt, să lucrezi într-o redacție dintr-o editură? Cine sunt ei în afara jobului?

Dragi cititori, sperăm că v-ați așezat într-un loc confortabil, pentru că editura Nemira este gata să vă arate oamenii din spatele cărților care ajung la voi.

Book Insider este o serie de mini-interviuri în care colegii din redacție povestesc cum se lucrează o carte și care este, de fapt, „viața” ei.

Hadeți să o cunoaștem pe Eli Bădică, coordonatoarea colecției n’autor a editurii Nemira, unde publică (și editează) literatură română contemporană. Nu și-ar imagina viața fără cărți și fără cuvinte, așa că e recunoscătoare că e înconjurată 24/24 și 7/7 de ele, atât pe plan profesional, cât și personal. Când nu e cu nasul într-o carte/Kindle/manuscris/laptop/agendă/telefon, sunt șanse mari să se uite la filme și seriale, să bea cafea, să înoate, să fotografieze cărți în locuri faine, să îi asculte pe cei din jur, să se plimbe, să călătorească, să facă yoga, să se bucure de oameni.

Cum arată o zi de lucru pentru tine?

Nu există o zi de lucru „obișnuită”, standard, dacă vreți, nici măcar atunci când o acțiune – de genul a citi sau a edita – pare repetitivă, pentru că toate cărțile de care mă ocup sunt foarte, foarte diferite, procesele de redactare variază și în funcție de scriitorii și scriitoarele cu care lucrez și tot așa.

De dragul unui răspuns mai precis, totuși, o să zic cum a arătat ziua de ieri de lucru: trezire & lecturi de dimineață & cafea în bucătărie, răspunsuri la e-mailuri & alte soiuri de mesaje, în birou, verificare a chat-urilor de Slack & răspunsuri și acolo, în funcție de flux, deschiderea manuscrisului de care mă ocup în momentul acesta (abia aștept să vă spun mai multe!) & a dicționarelor & a paginii de căutare Google, pentru verificat tot felul de informații, redactare & cafea & mutat în living, pe canapea, discuții cu autorul & editare, schimb de documente, în diverse stadii, sărit peste pauza de prânz, apeluri & conversații cu echipa, reîntors la manuscris, în living, dar în fotoliu, de data asta, organizare pași următori pentru promovare & scrierea unor texte succinte, trimiterea ultimelor documente, noapte deja & vin.

Care sunt momentele în care te simți fericit(ă) că ai ales această meserie?

Mm, momentele acestea sunt mai dese decât s-ar aștepta oricine. Adică ori de câte ori mă scufund într-un text, indiferent la a câta lectură/redactare sunt, ori de câte ori găsesc un manuscris de care mă îndrăgostesc, ori de câte ori primesc un mesaj-bucurie din partea vreunui/-ei coleg/-e/scriitor/-oare/cititor/-oare/cronicar etc., ori de câte ori primesc o veste bună legată de cărțile noastre, ori de câte ori avem evenimente cu volumele noastre ș.a.m.d.

Ce este cel mai dificil în ceea ce faci?

Totul, ha, ha.

Lăsând (pseudo)gluma la o parte, simt o responsabilitate foarte mare pentru texte (fie că vorbim de dificultatea de a cerne dintre manuscrisele primite, fie că ne referim la a interveni pe texte), în primul rând, apoi pentru comunitățile de autori și cititori.

Să redactezi/paginezi înseamnă să fii plătit(ă) ca să citești? Dacă da, ar fi probabil mulți amatori!

Într-un fel, da, numai că e un alt fel de lectură, un tip care consumă enorm de multe resurse. Și care, cum spuneam și mai devreme, presupune o imensă responsabilitate – să nu strici, să asculți fiecare respirație a textului, să măsori fiecare cuvânt și fiecare virgulă, să rămâi fidel stilului autorului/-oarei, să vezi ce, când și cum funcționează, să găsești soluții, să îndepărtezi balastul etc. (fac o mică paranteză și spun că eu redactez cărți de literatură română contemporană, nu cărți traduse, unde munca aceasta are alte nuanțe). Nimic din ceea ce am spus până aici nu înseamnă că plăcerea de a citi e în vreun fel ciobită – mai ales că redactez cărțile pe care le-am selectat anterior pentru publicare.

O amintire profesională prețioasă: un moment, o persoană, o carte.

Dintre mii de momente, sute de persoane și zeci de cărți, aleg punctul zero: evenimentul de lansare a colecției n’autor (23 aprilie 2018, librăria Humanitas de la Cișmigiu, când au fost la un loc toate – inclusiv cele viitoare). Pentru că, fără el, nici celelalte nu ar fi fost posibile.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.