Book Insider, cu Laura Câlțea: descoperă viața secretă a redacției

Fiecare dintre noi are un talent ascuns care strălucește cel mai bine atunci când lucrăm cu lucrurile care ne fac cea mai mare plăcere. În fiecare birou tencuit de cuvinte și cărți proaspăt scoase din tipar, se ascund persoanele din spatele fiecărei cărți care a ajuns vreodată la voi în bibliotecă. Cu o cană de cafea alături, un pisic sau un cățel, și zumzăitul tastelor de la calculator pe fundal, se lucrează cu spor la noile cărți.

Și deschidem ușa și să cunoaștem echipa Nemira.

Care sunt provocările cu care se confruntă și ce înseamnă, de fapt, să lucrezi într-o redacție dintr-o editură? Cine sunt ei în afara jobului?

Dragi cititori, sperăm că v-ați așezat într-un loc confortabil, pentru că editura Nemira este gata să vă arate oamenii din spatele cărților care ajung la voi.

Book Insider este o serie de mini-interviuri în care colegii din redacție povestesc cum se lucrează o carte și care este, de fapt, „viața” ei.

Haideți să o cunoaștem pe Laura Câlțea, editor coordonator ORION, omul care aduce cele mai bune cărți de non-ficțiune pe rafturile voastre.

1. Cum arată o zi de lucru pentru tine?

Ca pentru mulți alții, ziua mea de lucru începe cu mailuri și mesaje și organizarea activității (pentru mine și pentru cei cu care lucrez). După faza asta (care nu durează foarte mult) fiecare zi arată diferit, în funcție de ce am de făcut: revizia unei cărți pentru BT, citit de manuscrise sau propuneri (proposal, cărți pe care le primești în stadii incipiente și pe care le cumperi cu mult înainte de a avea o formă finală), realizarea (împreună cu art designer-ul) unei coperți sau a unui text de copertă (împreună cu redactorul), ședințe, ședințe, ședințe, telefoane peste telefoane, documentare în vederea noilor apariții.

2. Care sunt momentele în care te simți fericit(ă) că ai ales această meserie?

Momentul suprem de fericire este cel în care cartea a ieșit din tipar, o poți vedea, mângâia, te poți bucura de ea și ca obiect, nu doar ca idee. De asemenea, evenimentele literare au un farmec aparte, fiecare în felul său specific. Există o senzație de „acasă” pe care o simt la fiecare târg de carte (fie național, fie internațional), care pornește atât de la faptul că te știi înconjurat de cărți din toate părțile, cât și de la faptul că știi sigur că toți oamenii adunați acolo sunt, ca și tine, cititori și pasionați de cărți, ceea ce-ți dă un sentiment de siguranță. La fel, lansările sau cluburile de carte sunt evenimente cu totul speciale. Lumea cărților este făcută, deopotrivă, din cărți, dar și din oamenii pe care cărțile îi aduc împreună.

3. Ce este cel mai dificil în ceea ce faci?

Cel mai dificil este (și nu doar pentru mine, cred) să împac gusturile personale cu gusturile publicului. E o vorbă celebră în lumea editorială că „citești ce-ți place, publici ce se cumpără”. Și aici pot interveni uneori „conflicte de interese”, să zic așa. Să fii editor nu înseamnă că publici doar ce ai vrea tu, trebuie să fii atent la subiecte de interes, cifre de vânzări, bugete etc., chestii care au legătură mai mult cu cifrele decât cu literele. Ca în orice meserie și aici este vorba de a face tot felul de compromisuri și a învăța să trăiești cu ele.

4. Să redactezi / paginezi înseamnă să fii plătit(ă) ca să citești? Dacă da, ar fi probabil mulți amatori!

Într-un fel, da, doar că nu în felul în care l-ar dori sau și l-ar închipui un cititor. Ești plătit ca să citești, uneori chiar de mai multe ori aceeași carte, dar asta nu înseamnă că citești mereu ce îți dorești și nici măcar că citești atunci când vrei tu. În plus, o mare parte din „a citi” nu se referă la cărți, mai ales pentru un editor. Dincolo de cărți citești o grămadă de mailuri și de mesaje, cataloage, propuneri de cărți (multe pe care nu le duci la capăt pentru că nu coincid cu interesele tale), descrieri de cărți etc. 

Au fost ani în care nu reușeam să citesc mai nimic pe lângă ce trebuia să citesc pentru serviciu, ceea ce, pe plan personal și emoțional, nu a fost deloc ok. Acum am mai multă experiență, am învățat să jonglez cu îndatoririle și cu lecturile de plăcere și le pot împăca pe amândouă. E un lucru pe care am fost nevoită să-l fac întrucât îmi doresc la fel de mult să fiu și să rămân atât editor de carte, cât și blogger literar (blogul meu fiind portița care mi-a permis accesul la această meserie).

5. O amintire profesională prețioasă: un moment, o persoană, o carte.

E dificil de ales, fiecare carte la care am lucrat vine cu bagajul ei de amintiri, compus atât din cartea respectivă, cât și din oamenii împreună cu care am lucrat la ea. E o întreagă echipă în spatele fiecărei cărți publicate, mulți dintre acești oameni rămânând anonimi sau menționați doar în paginile tehnice ale cărților. Am constatat că, de-a lungul vremii, mi-a devenit mai dragă lumea meseriașilor cărții (traducători, redactori, corectori, DTP-iști, tipografi, librari etc.), decât lumea literară (cea formată din scriitori și critici literari), deși nu pot exista una fără cealaltă și trebuie apreciate ambele pentru ceea ce sunt. Așa că amintirile mele dragi se îndreaptă către (în ordine complet aleatorie și cu scuze pentru omisiuni) Alex (Csukor), maestrul InDesign-ului și îmblânzitorul cărților, Andreea (Iancu), cea mai eficientă secretară de redacție din câte au existat, Oana (Ionașcu), cel mai bun redactor cu care am lucrat, Cristina (Nan), înaltă preoteasă a copyright-ului, Adnan (Vasile), wizard level 100 al Photoshop-ului și cel mai tare designer de coperte din țară, Alexa (Florescu), cel mai simpatic Grinch care a lucrat vreodată în PR, Eli (Bădică), editorul de vis al scriitorilor români contemporani, Andreea (Mitran, zisă doamna Purcărea) cea care a primit onoarea de a-mi pe veci fotograf oficial, Andreea (Lupescu), cea mai albastră „fată verde cu părul pădure”, Ana-Maria (Mărgulescu-Marțipan), pe care am exasperat-o cu ifosele mele, Ana (Nicolau), alături de care am început această aventură, Angelica (Nicolau), cea mai simpatică colegă,  Simona (Mateescu), mama tuturor răniților și șefa cererilor de concediu, Toni (Ivan), cea mai răbdătoare culegătoare de corectură, Cristina (Marin), răbdătoare pescuitoare de manuscrise și termene limită, Ana (Androne), Andromeda noastră cea sensibilă și bună, Magda (Bitay), persoana cea mai calmă din lume și care dă cu pace în toți, Cătălina (Nicolau), our excel whisperer și centura neagră la task management, Marian (Coman), șoarecele bibliotecii de SF, Irina (Cerchia), cea mai frumoasă floare de maidan de pe plaiurile Măcinului, și mulți alții pe care nu am ajuns să-i cunosc atât de bine. Sunt oameni  care mi-au fost casă timp de 7 ani, unii mai mult, alții mai puțin, unii mai apropiați, alții doar cunoștințe (mai ales în ultimii ani pe care i-am petrecut departe unii de ceilalți, pentru mine mai întâi datorită concediului de maternitate și apoi din cauza pandemiei). Alături de cărțile lucrate împreună și ei au un loc special în sufletul meu.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.