Vocile vikingilor – Voicu Bugariu

vocile vikingilorVocile vikingilor este cel mai cunoscut volum de povestiri SF al prozatorului brașovean Voicu Bugariu, scriitor dar și teoretician al genului SF, ce a fost lansat pentru prima dată în 1970 și relansat de curând, la editura Nemira în colecția Maeștrii SF-ului românesc.

Volumul lui Voicu Bugariu este compus din 2 părți. Prima parte este dedicată unei colecții de povestiri de mici dimensiuni în timp ce a doua parte cuprinde o singură povestire, ceva mai dezvoltată și mai bogată în detalii. Povestirile din partea întâi, numită Vocile vikingilor, sunt scurte, ilustrând diverse situații stiințifico-fantastice, majoritatea lor ieșind din zona clasică a subiectelor -nave spațiale, călătorii intergalactice, roboți și conversații cu computere înzestrate cu inteligență artificială- cu care ne-a obișnuit SF-ul, trecând către un alt nivel.

Spre exemplu, în „Pasiune dispărând” -povestirea ce mi-a plăcut cel mai mult- este vorba despre Paul, un bărbat la o vârstă destul de înaintată care face pasiune pentru o femeie căsătorită. Nu o considera genul lui, dar totuși era specială. Probabil faptul că era inabordabilă și interesantă datorită intelectului ei îi amplificase pasiunea. S-au văzut de câteva ori, el o pândea adesea când pleca de acasă și o mai suna la telefon. Știa unde stă. Într-o zi se hotărâ să încheie povestea și plecă către ea, să-i spună clar și concis ce avea pe suflet, indiferent dacă soțul ei va fi de față. Ajuns la locul cu pricina, și după ce-și face curaj să sune la ușă, descoperă că acolo nu stă persoana căutată, stă altcineva, care nu știe absolut nimic. O sună la numărul cu care vorbise cu ea până acum. Răspunsese altcineva. O căută la locul de muncă, dar nu lucrează nimeni cu numele ei acolo. Părea că persoana pentru care formase o pasiune nu a existat niciodată. În fine, Paul se hotărăște să renunțe și să uite tot, ne spunând nimănui despre pățanie. După un timp, când începea să lasă misterul în urmă, o reîntâlnește…

Autorul se joacă frumos cu psihicul cititorului lăsând câteva semne de întrebare la finalul fiecărei povestiri, ce-ți vor smulge și câteva clipe de meditație.

Partea a doua, Sfera, se întinde pe întreaga a doua jumătate de volum și spune povestea unui oarecare domn D., scriitor de meserie, și al lui aventura cu o… sferă. Sfera a fost făcută la comandă după o rețetă de nimeni știută, nici măcar de el, care a conceput-o și acum îi bântuie viața și apartamentul. Sfera este un obiect inexplicabil, a cărei materie interioară pare să ia propriile decizii, de parcă ar fi înzestrată cu inteligență. De asemenea, materia interacționează în felul ei și cu exteriorul, putând să reproducă prin imagini gândurile celor din apropiere. Toată povestea pare învăluită într-o tristețe stranie, totul fiind, după părerea mea, cam gri  iar personajele și atmosfera sunt parcă îndoctrinate. Aici perioadă în care a fost scrisă -anii ’70- își spune cuvântul. La final, „viața” din sferă dispare la fel de surprinzător ca atunci când a apărut.

Trebuie să recunosc că este prima carte SF, scrisă de un autor român, pe care am citit-o. Nu regret că am pus mâna pe ea, deși am avut o oarecare reticență la început. Nu pentru că românii nu ar fi niște buni scriitori, ci mai degrabă pentru că în România conceptul de literatură SF nu mi s-a părut cine știe ce dezvoltat, cu atât mai mult în acei ani bântuiți de comunism. În fine, din experiența mea cu literatura SF pot spune că volumul lui Voicu Bugariu este altceva, este diferit. Autorul abordează, din punctul meu de vedere, un alt stil, ce-l scoate în evidență și-l diferențiază de restul scriitorilor, iar asta l-a ajutat să-și pună amprenta asupra literaturii, venind cu ceva original și depășind veșnicele clișee ale genului.

Autor: Iustinian Popa

Citeşte mai multe pe www.azicitesc.com

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.