Lumea se schimbă. În fiecare zi.

Mai țineți minte primul calculator? Eu n-am să-l uit niciodată. Era o copie groaznică după un Spectrum Sinclair din anii ’80, produsă de ICE (Întreprinderea de Calculatoare Electronice) București. Avea un procesor de 3.5 Mhz (luați notă că procesoarele de astăzi lucrează la 3 GigaHz, deci de o mie de ori mai repede, nemaivorbind că sunt dual core) și un RAM de maxim 64k. Țin minte că la primul model (HC 90 sau 88) trebuia să introduci vreo 3 pagini A4 de cod ca să încarci interpretatorul de BASIC și apoi să poți da drumul la casetofon. După o jumătate de oră de scârțâit insuportabil (sau chiar o oră, pentru jocurile tari!) aveai șanse destul de bune să te întâlnești cu fatalul „tape load error”. Ștergeai capul de la casetofon cu spirt, reintroduceai codul și îți doreai foarte-foarte tare ca de data asta să ai noroc și să joci și tu ceva. Abia versiunea HC-91 venea cu BASIC-ul preîncărcat în ROM și era de ajuns să tastezi „run” pentru a citi discheta (floppy-ul era extern și mai mare ca un video!). Vă amintiți jocurile Dizzy? Sau Exolon? Doamne, ce vremuri… 8 culori și câteva tonalități de beep, dar era minunat!

Când vine vorba de tehnică, părinții își vor aminti mai degrabă trecerea de la pick-up la magnetofon, sau cum în anii ’80 erai rege dacă aveai un VHS. Stau și mă întreb cum va arăta Mac-ul de pe care scriu, și care mi se pare acum state of the art, în ochii copiilor mei („Haha, uite, are taste!”) 🙂

Cum spuneam la început, lucrurile se schimbă. Iar industria de carte, căci cu asta ne ocupăm, a avut o perioadă liniștită de vreo două sute de ani. Sigur, în loc de matrițer care să aranjeze literele de plumb și BT pe calc, paginăm pe computer și urcăm fișierele pe FTP. Dar, în esență, de la dispariția codexului medieval, cartea lui Gutenberg a rămas cam aceeași.

Dar lucrurile frumoase nu țin pentru totdeauna. În ultimii ani, după ce a zguduit industriile fimului și ale muzicii, era digitală a ajuns din urmă și industria cărții. Odată cu calculatoarele, textul a devenit accesibil prin intermediul pixelilor. Însă PC-urile nu sunt deloc instrumentele potrivite pentru lectura de mare întindere, se pare. Studiile arată că oamenii nu prea pot citi pe computer din cauza ecranului care obosește ochii, din cauza tuturor aplicațiilor deschise în fundal care ne distrag atenția (un buzz pe mess, un download finalizat). Și, nu în ultimul rând, din cauză că PC-urile ne amintesc de muncă 🙂

Abia în 2006, când s-au lansat primele e-readere, lectura electronică a devenit o realitate. Iar începând cu 2007, când a apărut Kindle și cei de la Amazon au lansat programul de ediții digitale, schimbarea a început să fie evidentă. Lucrurile nu s-au petrecut însă fără hopuri, iar principalul motiv pentru care uneori progresul a fost mai încet au fost chiar editorii. Mulți au agitat sperietoarea „moartea cărții în era digitală”, în timp ce alții au profețit (a se citi „sperat”) că obiceiul nu va prinde niciodată. Jurnaliștii au inflamat disputele și au exagerat schimbarea în maniere dintre cele mai hilare, dar numeroși cititori de categorie grea și-au cumpărat e-readere, în ciuda faptului că la acea vreme dispozitivele erau destul de costisitoare (400-500$) iar cărțile erau nejustificat de scumpe (din nou revenim la editori).

Cu siguranță, 2010 este anul care va rămâne în istorie ca decisiv pentru istoria cărții. După succesive scăderi de preț în cazul dispozitivelor de lectură și a lansării versiunii internaționale Kindle, după procesul intentat împotriva proiectului Google Books și războiul dintre Amazon și marile concerne editoriale, a venit 2010. Anul în care s-a lansat iPad și Apple a intrat în joc, anul în care gigantul Barnes & Noble a răspuns celor de la Amazon și Sony cu e-readerul propriu, anul în care prețurile pentru unele bestsellere au scăzut mult sub pragul de 9.99$ pentru care librăriile virtuale s-au luptat atât de mult (unele edituri nici acum nu au renunțat).

În continuare mulți editori, mai ales în România, sunt speriați de cărțile electronice, care vin să le „distrugă afacerea” și să îi „lase pe drumuri”. În controversa dintre cartea tradițională și cea electronică, așa cum au arătat-o numeroase articole (puteți citi aici unul delicios), disputa este cel mai adesea una emoțională, nu logică. Readerele sunt în general dimensionate ca un paperback comfortabil, sunt mai ușoare și mai subțiri decât orice carte, pot stoca mii de volume, au dicționare incluse, au capacitatea de a face adnotări și de a pune semne de carte. Nu mă înțelegeți greșit, sunt la rândul meu un mare nostalgic (caut o mașină de scris și mă inițiez în fotografia pe film, vreau să restaurez vechiul picup etc.). Dar dacă spuneți că hârtia are un miros și o textură aparte… e un argument emoțional. Logic, viitorul aparține readerelor.

Schimbarea se va petrece, cu sau fără noi. Și cum pe cei de la Nemira îi știți că se ocupă cu „anticipația”… mai trebuie spus că vă pregătim ceva? 🙂

Până atunci, vreau să vă întreb: câți dintre voi aveți dispozitive electronice de lectură? Intenționați să vă cumpărați unul? Cum credeți că se va schimba piața de carte sub asediul e-readerelor?