”Cât de perfect trebuie să fie întunericul atunci când un om surd închide ochii” – despre romanul ”Pictorul fără glas”, de Georgina Harding

Pictorul fara glasImpasibilitatea unui om care nu aude şi nu grăieşte față de ororile unui război pe care nu-l înțelege, mi-au rămas bine întipărite în minte.

În Pictorul fără glas, de Georgina Harding (Editura Nemira, Colecția Damen Tango – găsești cartea aici) lucrurile decurg normal pentru Augustin. În Iașul anilor ’50, ca într-o piesă de teatru, el, personajul principal, ducându-şi rolul până la capăt fără să cedeze greutăţilor (de fapt mint, cedează o singură dată). Prin urmare, de câte ori îmi opresc ochii pe cartea cu pricina, îmi reamintesc tragismul poveştii şi îmi stăruie în memorie întreaga zi.

Dar nu v-am spus cine-i Augustin. Augustin (Tinu) este fiul servitoarei Paraschiva, angajată la conacul familiei Văleanu. Acesta se naşte cam în acelaşi timp cu Safta, fiica Marinei Văleanu, dar, spre deosebire de Safta, cu insuficienţă auditivă şi fără grai. Faptul că s-au născut în aceeaşi perioadă şi au crescut unul lângă celălalt, nefiind totuşi de acelaşi rang, se pare că le clădeşte o prietenie mai specială. Ba chiar, în ciuda faptului că Tinu are aceste insuficienţe, Marina Văleanu încearcă din răsputeri să facă în aşa fel încât băiatul să înveţe să scrie şi să-şi facă un rost în viaţă. Ȋncercări zadarnice. Nu pentru că băiatul nu ar fi în stare, ba chiar dă dovadă de inteligenţă, ci din cauza faptului că ceilalţi nu văd atâta potenţial în băiat cât vede Marina. Pe de altă parte, să lucrezi cu un copil surd şi mut este dificil

Este nevoie de tandreţe şi entuziasm, scriau autorii manualelor, ca să-i înveţi pe surzi să vorbească. Este nevoie de afecţiune, de legătură individuală şi de o relaţie îndelungată.

Legătură care la un moment dat se întrerupe. Războiul desparte el soţ şi soţie, frate şi soră, părinţi şi odrasle, darămite fiul unei servitoare de stăpânii săi. Dar să revenim la firul poveştii. Cu timpul, Safta se îndrăgosteşte de Andrei, un nou venit la conacul familiei sale şi un bărbat logodit, lucru ce îi stârneşte mâhnirea lui Tinu pentru că nu îi mai acordă la fel de multă atenţie ca înainte, ba chiar deloc. Acest lucru îi cauzează o recidivă lui Tinu. Ȋncearcă să se sinucidă aşezându-se pe blocurile de gheaţă din peştera unde o întreţineau pe timpul verii. Deşi nu există un triunghi amoros propriu-zis, deoarece Safta nu e îndrăgostită de Tinu şi nici reciproca, întâmplările mă duc cu gândul la protagoniştii cărţii La răscruce de vânturi şi îi compar cu aceştia: Heathcliff – Augustin, Catherine – Safta, Edgar – Andrei.

Autor: Tibi Oprea

Citeşte continuarea pe hyperliteratura.ro

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *