Unul dintre cele mai cunoscute romane SF din lume și un alt recital literar de excepție din partea lui Philip K. Dick, Timpul dezarticulat putea să se numească la fel de bine și Omul dezarticulat, pentru că în esență, cartea tratează una dintre temele predilecte ale autorului american: dezagregarea psihică a individului pe fondul unei realități relative, ce își poate modifica parametrii într-o fracțiune de secundă.

Marele nebun al literaturii SF mondiale, omul a cărui imaginație s-a lansat dincolo de timp și de spațiu, Dick este cunoscut pentru experiențele sale psihedelice cu unele droguri de mare risc. Dar nu pentru excesele sale va rămâne acest etern rebel cunoscut și aplaudat la scenă deschisă de fanii SF din toată lumea, ci pentru romane ca Timpul dezarticulat, în care autorul a oferit tot ce avea și putea mai bun, pe sine însuși chiar, invitându-și parcă cititorii să experiențieze împreună cu el o poveste halucinantă, care ne pune pe gânduri mai mult decât ne-am aștepta inițial.

Încă din primele rânduri, ne putem da seama cu ușurință că și acesta este un roman tipic Philip K. Dick: acțiunea începe într-un peisaj oarecum simplu, banal, în niște ani 50 americani profilați pe fondul unui război rece, derulat undeva într-un plan îndepărtat. În centrul imaginii, familia tipic americană, cu un bărbat ce muncește pentru o pâine cinstită și o primă doamnă mereu preocupată de treburile casnice. Oricât de banală ar arăta la prima vedere atmosfera de început, nu ai cum să nu simți că nu ți se pregătește ceva de proporții suprarealiste.

Ragle Gumm, eroul pe care Dick îl urmărește cu lupa pe parcursul întregului roman, este cel care începe să dezarticuleze spațiul și timpul și chiar și pe el însuși, începând să experimenteze o serie de flashback-uri care îl mută în alte locuri și în alte dimensiuni, în timp ce diverse manii care mai de care mai stranii pun stăpânire pe întreaga sa familie, ce devine hipnotizată de obsesiile lui Ragle, urmându-l pe acesta fără să se împotrivească nici celor mai bizare idei cărora personajul nostru începe să le dea curs.

Să nu anticipăm totuși o piesă de teatru absurd, în care comicul se împletește cu sinistrul. În ciuda atmosferei debusolante în care ne trezim practic azvârliți fără preaviz, în ciuda ritmului alert al acțiunii, care ne ține lipiți pe scaune cu comprese reci pe cap, în ciuda unor scene care s-au născut cu siguranță din cele mai ”colorate” vise ale lui Dick, în ciuda unei construcții a subiectului pe structura unui labirint, în care alergăm încoace și încolo, pierduți și paranoici, romanul lui Dick este departe de a fi o bijuterie sclipitoare și bombastică fără nici o valoare.

Citeşte continuarea pe Ziare.com.

Autor: Andreea Sterea