Mie îmi place foarte mult Dilemateca. O cumpăr lună de lună şi în fiecare număr găsesc cel puţin câteva articole şi recenzii interesante. Asta şi pentru că este singura revistă culturală în mod vizibil orientată înspre domeniul editorial. Dacă Idei în Dialog a încercat încă de la fondare să fie omologul românesc al New York Times Book Review (potrivit cuvintelor domnului Patapievici la lansarea revistei – nu cred că reuşit să-şi atingă ţinta), Dilemateca a fost dintru început gândită ca un Lire românesc. Cel puţin aşa o văd eu.
Unul din articolele din numărul pe decembrie 2008 care mi-au atras atenţia este cel al Iaromirei Popovici despre thriller-ul Inelul regilor de Marco Buticchi. Nu mă prea încântă titlul rubricii “Carte de consum”, dar cred că e salutară apariţia recenziilor la cărţile care se vând cel mai bine pe piaţă, deşi criticii literari ar considera că au fost degeaba tăiaţi copacii. E un pas înainte si un semn de maturitate, cred eu, să se discute despre bestseller-uri in revistele literare (măcar în cele orientate nu spre critică literară ci spre piaţa de carte, aşa cum am “citit” eu Dilemateca). Cu toate acestea, atitudinea Iaromirei pare a avea o oarecare condescendenţă faţă de gen. Ceea ce, în inaugurarea (sau începutul) unei rubrici, nu e tocmai fortuit. Aşa că apăsaţi pe butonul de mai jos şi spuneţi-ne ce părere aveţi 🙂
Eu nu înţeleg de ce ar fi o mare ruşine să îţi placă o carte de consum, atîta timp cît nu aştepţi de la ea mari revelaţii. Am fost întrebată cu stupoare ce am văzut la romanul lui Stieg Larsson, de exemplu.
Pe de altă parte, e lăudabil că autoarea articolului a recomandat cuiva, unei categorii cartea, în ciuda faptului că ei nu i-a plăcut.
Pai nu e absolut nici o rusine. Borges citea pe rupte literatura politista obscura, autori de care nici argentinienii nu mai stiu astazi nimic 🙂
In recenzia Iaromirei mi se pare gresita interpretarea referitoare la “grandoman” (cuvantul apare in repetate randuri). Actiunea care traverseaza mai multe epoci si/sau se desfasoara in mai multe zone geografice e (culmea!) o trasatura de baza a acestui gen de thriller/roman de actiune. Nici thriller-ul nu e “grandoman” (daca ne luam dupa numarul de pagini si personaje implicate, Dostoievski sau Tolstoi sunt… extrem de “grandomani”?), si nici amatorii de gen nu sunt “grandomani”. In plus, grandoman are sensul de manie a celui care se crede foarte important, de a acorda o importanta deosebita propriei personalitati. Cum ar fi cititorii unui thriller astfel, nu inteleg.
Recenzia imi pare indecisa, la jumatate de drum.
prin contrast, eu ma declar un amator umil de thriller-uri. adica merge cate unul bun odata la o luna, doua 🙂
iar ca sa raspund si la intrebarea ta din titlu, vlad, absolut, categoric si numar de numar imi place dilemateca 🙂
dilemateca e grozava, intr-adevar, n-am ratat nici un numar de la prima aparitie incoace. dar n-as compara-o cu pub.w., ci mai degraba cu lire a francezilor. pub.w. e mai trade oriented, ca sa zic asa.
Si eu sunt cititoare fidela a Dilematecii. Asteptam de mult o asemenea revista(nu este alta asemanatoare pe piata romaneasca) si o astept cu nerabdare in fiecare luna pentru recomandarile de carti, anchetele si interviurile cu scriitori.
@HNU: aici ai dreptate, asa o gandise si Marius Chivu, dupa cum spunea intr-un interviu de acum 2 ani la lansare (http://www.contrafort.md/2006/140/1025.html). E drept ca evaluarea mea suferea de un oarecare exces retoric (comparatia in oglinda cu NYTBR).