Ei, nu chiar întru totul… 🙂
Încă de la înfiinţarea blogului nostru îmi doresc să scriu măcar două cuvinte despre Barnes. Iar recenzia lui Cătălin Prisacariu din Dilemateca, nr./noiembrie 2008 e pretextul perfect (vedeţi jos butonul “citeşte articol”). E o recenzie scurtă, doar de o pagină, dar cred că e foarte “corectă”. Cu singura excepţie că, din câte ştiu eu, Porcul spinos are mai degrabă ca ţintă evenimentele din Bulgaria, decât cele din România. Evident, trimiterea la procesele sovietice orchestrate e indubitabilă.
Ceea ce domnul Prisacariu nu a avut loc să spună este că procesul din Porcul spinos e exact pe de-a-ndoaselea: dacă la procesele staliniste oameni nevinovaţi (sau, oricum, nu vinovaţi faţă de acuzaţiile aduse) erau condamnaţi într-un mod destul de credibil încât Sartre să încerce să convingă Franţa că ceea ce se întâmplă la Moscova e corect şi bine, procesul lui Barnes e total ineficient şi ajunge să se decredibilizeze chiar şi în faţa celor mai înverşunaţi acuzatori ai lui Stoio Petkanov. Vina sa e evidentă şi în mod unanim cunoscută. Şi cu toate acestea scăpă printre degete. Răul a fost atât de multă vreme stare de fapt, nomalitate, încât toţi i-am devenit complici. Până şi acuzatorii sunt complici ai acuzatului. În faţa clamărilor dictatorului “v-am făcut un bine”, nu se poate oferi nici o demonstraţie directă a contrariului. Toţi ştiu că au trăit în mizerie şi frică. Dar Petkanov, chiar dacă bătrân şi detronat, îşi exercită în continuare influenţa malefică.
Meşteşugul scriitoricesc este, aşa cum ne-a obişnuit, apropiat de perfecţiune. E totuşi “un Barnes”. Dar trebuie să recunosc că sunt de acord cu concluzia domnului Prisacariu. Nu e neaparat că Barnes nu înţelege ce s-a întâmplat cu adevărat în Est, sau că nu reuşeşte să gestioneze povestea. E doar că interesele sale în întreaga poveste sunt altele. Îl preocupă pur şi simplu altceva decât am vrea noi (eu) să auzim. O scurtă însemnare din jurnalul personal de lecturi la finalul Porcului…
Porcul spinos îmi pare “parţială”. Fascinaţia lui nu e şi a mea. Îmi doream un “1989”, un Orwell al căderii zidului, dar nu a fost să fie. Barnes e fascinat de figura dictatorului, de capacitatea sa nesfârşită de a se regenera, de a-şi găsi mobiluri şi justificări chiar şi după ce s-a prăbuşit totul. Când abordează ambiguitatea e în fapt o iluzie. Nu despre ambiguitate e vorba, ci despre incapacitatea celor supuşi de a sparge lanţurile. Asta pentru că lanţurile purtate timp de decenii au fost absorbite în carne. Puterea tiranului unui stat comunist e infinit perversă.
Romanul rămâne o lectură obligatorie a literaturii dedicate estului. Iar dacă n-aţi citit nimic din Barnes până acum, să ştiţi că Moşul vă va spune că nu aţi fost cuminţi.
Sărbatori fericite, spor la cumpărături şi nu exageraţi cu carnea de porc… spinos au ba 🙂
barnes, traiasca barnes! e printre britanicii mei preferati. sper s-apuc in scurt timp sa citesc si “porcul spinos”.
@mircea
Porcul spinos da, merita citit, Vlad a surprins foarte bine intentia lui Barnes.
Insa nu ma asteptam la un nou 1989 ci la o aplecare mai amanuntita asupra vietii de zi cu zi pentru un spor de autenticitate (sunt scene intre procuror si nevasta carora parca le lipseste farmecul specific daca e sa comparam cu un Kundera).
@silviu: ma nedumereste ce spui. pe barnes tocmai cu surprinderea acelor “banalitati esentiale” ale vietii am ajuns sa-l confund. pe de alta parte, la un asemenea subiect mi-ar fi si greu sa cred ca l-ar putea intrece pe kundera. asta daca ne asteptam din partea lui la ce am primit deja de la kundera… 😀
@mircea
Dupa ce am citit cartea mi-am zis: “ok tipul intelege cum sta treaba cu fostii comunisti dar nu simt ca e de-al nostru”. Si m-am gandit cum i-a iesit atmosfera in Scrisori de la Londra, unde se simte cat e de englez criticand englezii. Aici nu am simtit cat e de Estic vorbind despre fostii comunisti.
@silviu: uite, tocmai mi-am gasit pista de lectura 🙂 barnes e-un tip incontestabil destept si-n mod sigur s-a gandit ca “bastinasii” nu-l vor simti aproape, asa ca s-a concentrat pe alt(e) aspect(e). presupun… ei, la lectura am de gand sa tin un ochi (al treilea, de-o fi posibil) deschis la aspectele astea. promit sa ma-ntorc cu rezultatele aici.
sigur, nu elimin complet din calcul posibilitate sa-si fi dat totusi cu stangu-n dreptu’. it’s been known to happen si la house-urile mai mari 🙂
om vedea, ce mai tura-vura. uite cum o discutie de asta te face sa-ti regandesti lista de lecturi viitoare. cu parere de rau, doamna zadie smith o sa mai stea o tura 🙂
@mircea
Cu stangu in dreptu’ nu a dat sigur. Porcul spinos il consider un semn de prietenie (suna misto) 🙂 pentru noi, cei din Est.
Dar treaba asta cu datu stangu in dreptu se intampla in jumatatea a doua din Staring at the Sun. Acolo sunt, cred eu, cele mai slabe pagini scrise de Barnes. De fapt cred ca nici nu le-a scris el. Desi cartea incepe atat de bine…
@Mircea: ai dreptate, Barnes e magnific prin “banalitatile esentiale” (crase banalitati cotidiano-metafizice, daca e sa facem un ghiveci cu Alexandru Dragomir cu tot) in care ascunde (imbraca) si prin care in acelasi timp dezvaluie… ce anume? Pai, si asta e cel mai teribil, atat plinatatea vietii cat si vidul ei. Uneori mi se pare ca ambele miscari sunt simultane, e de-a dreptul ametitor.
Dar ai perfecta dreptate ca eu si Silviu ii cerem ceva imposibil, pentru ca el nu a gustat din carnea (putreda si infecta, dar in continuare umana) evenimentelor de dincolo de cortina. Lipsind banalitatile, incercarea de a ajunge la esential (sau la vid – nu stii niciodata incotro inainte de sfarsitul povestii) va urma fatalmente un traseu mult mai intelectualizat si schematic, descarnat. De aceea poti avea impresia ca nu-l mai recunosti pe Barnes.
Intr-o zi (sau 2 seri) o dai gata repejor. Asa ca nu va mai certati si hai la un ceai 😀
Mie mi’a placut felul in care i’a ironizat pe englezi in Anglia, Anglia.
E mult mai usor sa vorbesti despre o lume pe care o cunosti foarte bine si in mijlocul careia traiesti, decat despre ceva ce nu poti decat sa intuiesti. Inca nu am citit Porcul spinos, dar imi place Barnes si chiar vreau sa’i mai “aprofundez” literatura.