„Despre suflet” este un mic tratat de mari idei. Aşadar, nu este vorba despre o nouă traducere din greaca veche a cărţii lui Platon Despre suflet (Phaidon), ci despre o culegere îndrăzneaţă a unora dintre cele mai frumoase idei care ne-au fost trasmise despre suflet, de-a lungul timpului, prin operele unor mari gânditori.

Meditaţiile despre suflet, despre natura nemuritoare şi superioară a sufletului, în raport cu cea a trupului efemer şi căzut, sunt o constană a culturii occidentale şi nu numai. Antinomiile de tipul trup-suflet, muritor-nemuritor, finit-infinit au animat cele mai mari dezbateri de idei de-a lungul timpului, sufletul fiind una dintre acele teme superioare, abordate cu multă virtuozitate de gânditori din cele mai variate domenii: filosofi, teologi, scriitori, istorici, psihologi, psihanalişti, oameni de ştiinţă, compozitori, artişti, maeştrii spirituali etc.

Pentru Platon, care face în Phaidon cea mai amplă demonstraţie a naturii nemuritoare a sufletului, sufletul acesta vine dinainte de naştere şi pe temeiul acestei pre-existenţe este posibilă cunoaşterea, ca reamintire. Moartea oferea accesul la lumea ideilor, prin separarea sufletului, nemuritor, de trupul perisabil. Însăşi filosofia nu făcea decât să împlinească o repetiţie generală a morţii, în momentul morţii producându-se împlinirea supremă, separarea deplină a sufletului de corp, eliberarea către lumea ideilor, către adevăr. Dacă sondăm mai adânc în timp, vedem că în Cartea egipteană a morţilor, care datează din jurul anului 3500 î.Ch., este vorba, în fond, despre suflet, căci avem parte de o descriere a călătoriei sufletului prin eternitate. Deasemeni, opera lui Homer atestă credinţa într-un suflet nemuritor, omul fiind înfăţişat aici atât ca deţinător al unui spirit muritor, thymos, cât şi al unui suflet nemuritor, psyché. Toate acestea arată preocuparea noastră străveche cu privire la o parte nemuritoare din noi, numită SUFLET.

Acest mic tratat Despre suflet merge pe firul istoriei, trece prin întreaga gândire occidentală şi orientală, din vechime până în prezent, şi strânge laolaltă toţi marii gânditori ai lumii care au abordat aproape inevitabil problema sufletului. Filosofii presocratici, Platon, Aristotel, Epicur, Marc-Aureliu, Vechiul şi Noul Testament, Sfantul Augustin, Montaigne, Pascal, Spinoza, Descartes, Kant si toată filosofia modernă, mari clasici ai literaturii, de la Dante Aligheri, la Goethe şi până la Gabriel Garcia Marquez sau Fernando Pessoa, mari compozitori, oameni de ştiinţă, sfinţi părinţi, maeştrii spirituali sau mari scriitori romani ca Mircea Eliade, Constantin Noica, Petre Ţuţea, Ernest Bernea, cu toţii ne-au lăsat o mărturie a meditaţiilor proprii cu privire la suflet, iar acest mic tratat îndrăzneşte să ne ofere chintesenţa lor.

Despre suflet. Mic tratat de mari idei. Iată, aşadar, o carte care a esenţelor, un elixir uşor pentru cei care vor să-şi hrănească sufletul cu lumina unor mari idei.

„Sufletul înfrumuseţat cu ştiinţă şi carte nu cere haină ca podoabă şi loc (în societate).“ GIAMI

„Un lucru trebuie să aibă omul: un suflet ori vesel din naştere, ori vesel graţie muncii, artei, iubirii şi cunoaşterii.“ FRIEDRICH NIETZSCHE

„Trupul este mormântul sufletului.“ PLATON

„Tinereţea sufletului durează mult. Viaţa spiritului este nemuritoare.“ GEORGE SAND

„Conştiinţa este glasul sufletului, patimile sunt glasul trupului.“ JEAN-JACQUES ROUSSEAU

„Trupul omenesc este frumos numai în măsura în care oglindeşte sufletul.“ CONSTANTIN BRÂNCUŞI

„Fără o idee superioară nu poate să existe omul, nici raţiunea. Pe pământ, ideea superioară
este unică – ideea sufletului nemuritor, căci toate celelalte idei superioare ale vieţii, prin care omul poate fi om, reies din cea unică.“ FEODOR MIHAILOVICI DOSTOIEVSKI