Am făcut acest blog cu intenţia de a discuta despre cărţi. Dacă NemiraBooks e un site dedicat cititorilor, Blogul Nemira a fost gândit ca spaţiul de dialog între „insideri” şi cititori. Cu toate acestea, în lumea editorială există o categorie de oameni care nu se bucură întotdeauna aşa cum ar trebui de atenţia şi recunoaşterea noastră.
Colaboratorii editurilor, fie că sunt traducători, coordonatori de colecţie, redactori, ilustratori etc., sunt fiinţe ale intervalului, nici înăuntrul unei edituri, nici în afara ei, dar fără de care domeniul editorial nu ar putea funcţiona. Prezenţa lor, întotdeauna discretă, e esenţială şi de nepreţuit.
Ca fiinţe ale intervalului, propun să-i numim „îngeri păzitori ai cărţilor”. Deşi poate suna un pic pompos (sau prea romantic), ideea traducătorului ca înger nu este cu totul inedită, iar eu aici nu fac decât să o duc mai departe. (PS: există şi categoria “îngerilor căzuţi” ai cărţii, dar despre ei nu discutăm aici.) Şi cum cărţile sunt făcute din două ingrediente principale, muncă şi pasiune, am vrut să creăm o rubrică specială în care aceste fiinţele angelice să ne dezvăluie câte puţin din magia efortului intelectual topit în pasiune. Rubrica se va numi “guest post” şi îi va invita pe colaboratorii noştri de marcă să vorbească despre muncile, pasiunile şi biografia lor intelectuală.
Prima astfel de invitaţie priveşte un eveniment de excepţie în colecţia Nautilus. În această toamnă vor fi publicate primele două volume din legendara Saga Heechee de Frederik Pohl: Poarta şi Dincolo de orizontul albastru. Recenzii se găsesc nenumărate online. Încă una din partea noastră ar fi fost plicticoasă şi superfluă. Astfel încât, l-am rugat pe Mihai-Dan Pavelescu să ne scrie câteva cuvinte. De preferinţă, discuţia despre carte s-ar fi încadrat (pierdut?) în biografia personală. Ce am primit a fost mult mai mult decât am fi sperat. Vă las în compania „îngerului”. (Vezi mai jos)
Tweet
pai, de cele mai multe ori redactorii sunt la randul lor si traducatori. sau invers 🙂
oricum, e clar, sper, ca niciun traducator nu poate, nu are cum sa predea un text din start bun de tipar. traducatorul sta adesea cu ochii si cu mintea prea aproape de textul original, e prea adanc infipt in el incat, si dupa o pauza de cateva luni, revenind la textul tradus, ii scapa destule formulari “fortzate”. de aceea e imperios necesar un CL – adica, atat de poetic spus, un “cap limpede” 🙂
Munca de redactor este una care te consuma la maxim, fiind imperios necesar sa ai o concentrare de fier. Din pasiunea pentru carte, e drept, unii redactori sacrifica timpul liber pentru traducerea unei carti preferate. Insa, din cate stiu eu, editurile lucreaza cu foarte multi traducatori angajati si cu traducatori colaboratori, deci nu cred ca e corect spus “de cele mai multe ori redactorii sunt traducatori”. Redactorii, la randul lor, nu au doar scopul de a verifica de virgule si litere lipsa, ci au si datoria de a fi supraveghetori de traducere, acolo unde traducatorul scapa inspiratia din mana si merg mai departe cu interpretarea decat ar fi necesar. Nu vad atunci de ce traducatorul apare pe prima pagina si redactorul, de cele mai multe ori pe ultima, sau scris mic undeva pe pagina a doua. As vrea totusi sa ii intreb pe cei de la editura de cati redactori este nevoie pentru a face o carte sa “fie scrisa” impecabil.
dupa logica lucrurilor si “diviziunea muncii”, de virgule si litere lipsa se ocupa corectorul. ca de multe ori redactorul ajunge sa faca si asta e alta poveste… la fel cum e alta poveste si ca la o carte ar fi nevoie de cel putin doi redactori. cel care urmareste corectitudinea traducerii si cel cu CL-ul, care se ocupa doar de textul in limba tzinta. dar asta-s deja avioane… 🙂
Nu stiu cum se faceau traducerile inainte de anul de gratie 1989. Nu stiu cat timp aveau la dispozitie traducatorii si nici cati redactori si corectori puchineau apoi traducerea. Si nu ma pot pronunta in privinta fidelitatii fata de original, dar ceea ce vreau sa spun este ca textul in limba romana suna intotdeauna impecabil si nu exista nici macar o virgula in plus sau in minus – ceea ce nu se poate spune acum, cand scapa tot felul de greseli, mai multe sau mai putine. Si e pacat fiindca acum, cand cenzura comunista nu ne mai zagazuieste accesul la cultura auniversala, s-a pierdut o buna parte din profesionalismul editorial de atunci.
OK, vad ca se incinge atmosfera si intram in subiecte mai tehnice. Dupa traducere, etapele (caz ideal) prin care trece o carte sunt 2 redactari (R1+R2, deci doi redactori ar trebui, primul face colationare, al doilea CL), doua corecturi (C1+C2) si BT-ul. Desigur, paginarea o stie toata lumea si mai trebuie introduse corecturile de catre tehno dupa fiecare redactare/corectura. In plus, mai e de realizat si coperta. (Asta daca va intrebati de ce dureaza atat de mult sa apara cartile 🙂 )
E drept ca nu toate cartile se bucura de “tratamentul complet”, mai ales atunci cand traducatorul lucreaza foarte bine si profesionist si traducerea lui vine deja redactata. Uneori traducerea e atat de bine scrisa incat chiar nu e nevoie de doua redactari. Alteori, pot exista si trei redactari, pentru o traducere defectuoasa (care trebuie stilizata, deci in mare parte rescrisa) sau pentru o traducere dupa un text foarte dificil. In alte cazuri poate aparea nevoia unei corecturi suplimentare, in functie de mai multi factori. Povestea cartii e complicata si nici una nu seamana cu celalta 🙂
@Mircea: nu sunt avioane, cu mana pe inima iti spun 🙂
@A.P.: cred ca e un typo – editurile lucreaza poate cu multi *redactori* angajati, dar traducatorii sunt intotdeauna colaboratori.
@IB: desi e off-topic iti raspund aici. Silviu iti poate spune daca poate fi prelungit cuponul. In legatura cu asteptarle, propunerea mea e sa incerci si alti/alte autori/colectii. Suspansul va reveni in forta in sezonul toamna-iarna, de Nautilus nu mai zic nimic, dar mai sunt si multe alte chestii faine. Try them!
Inca ceva: exista vreo diferenta intre modul in care sunt platiti traducatorii mai buni si cei mai putin buni? Eu cred ca ar trebui sa existe, daca un traducator bun duce la o… economie de redactori. Si cred ca oricine si-ar da silinta intr-o mai mare masura daca i s-ar spune ca o sa fie platit mai bine cand o sa faca mai putine greseli.
@GN: sunt un pic prea tanar sa povestesc cu lux de amanunte cum arata mediul editorial pre-89. Exista insa o diferenta enorma: mediul editorial nu era pe atunci in mod real concurential (cum nu era nici foarte liber). Astazi, concurenta acerba face ca fiecare editura sa vrea sa arunce pe piata cat mai multe titluri, cat mai repede. Ritmul e unul incomparabil mai accelerat, competitia e deja foarte puternica (si, in viitor, va deveni si mai puternica). Din aceasta cursa din ce in ce mai nebuna rezulta si editii mediocre. In alte cazuri sunt edituri “de apartament” conduse de oameni care pur si simplu nu au pregatirea necesara.
Mai trebuie luat in calcul faptul ca meseriile specific editoriale (redactor, corector, tehnoredactor/DTP etc.) nu le poti invata NICAIERI in afara editurii. Pur si simplu, nu exista nici o scoala care sa te invete aceste meserii (cu exceptia unui mic departament la Facultatea de Litere, despre care nu ma pronunt). Astfel ca editurile, din ce in ce mai numeroase, apeleaza si la oameni tineri si lipsiti de orice experienta, pe care trebuie sa ii instruiasca “on the spot”. Dar nu sunt atat de multi cei care invata repede si bine si sunt si talentati.
Eu am acasa destule editii pre-89 pline de greseli de corectura. Au fost publicate si multe traduceri proaste, iar unele dintre ele sunt retiparite astazi de diverse edituri fara nici o ezitare. Sunt de parere ca multe carti ar merita o traducere noua.
Legat de traducatori, fiecare este liber sa accepte spre traducere o anumita carte/ un anumit tarif. Lumea editoriala e destul de mica, asa ca restul e can-can 😀