În imprintul Orion apare o nouă carte despre efervescența intelectuală, plasată în contextul frământărilor politice și religioase ale epocii. Cartea lui Ross King, Librarul din Florența. Vespasiano da Bisticci și manuscrisele care au iluminat Renașterea, este o odă închinată cărților și producției de carte, ilustrând trecerea de la manuscris la tipar, prin intermediul vieții unui om extraordinar, pierdut de mult timp în istorie, unul dintre adevărații titani ai Renașterii.

Fragment în avanpremieră

În Florența au mai rămas puține lucruri care amintesc de Vespasiano. Librăria sa situată vizavi de Badia a devenit o pizzerie, iar lespedea funerară din podeaua bisericii Santa Croce poartă numele și efigia învechită a fratelui său, Jacopo. În 1898, la 400 de ani după moartea sa, Florența i-a adus un omagiu dedicându-i o plăcuță memorială pe bazilică, oferindu-i astfel o prezență modestă, dar potrivită, într-o clădire care a devenit locul de veci al multora dintre titanii Renașterii italiene (căci acolo sunt îngropați Leonardo Bruni, Lorenzo Ghiberti, Niccolò Machiavelli și Michelangelo).

Manuscrisele lui Vespasiano sunt răspândite prin toată Europa, așa cum erau și-n timpul vieții sale. Așa cum volumele sale ajungeau în palatele mari­lor colecționari ai vremii sale, sunt găzduite acum de cele mai selecte biblio­teci ale lumii, din Londra și Oxford până în Paris, Copenhaga, München, Viena și Budapesta. În Italia, se află în colecții din Roma, Florența, Veneția și Ferrara; în Spania, în biblioteci din Barcelona, Valencia și León. În SUA, Biblioteca Harvard deține un manuscris cu scrierile lui Leonardo Bruni, co­piate într-o grafie umanistă elegantă. Scribul a scris pe forzaț cu mândrie că manuscrisul fusese vândut de „Vespasianus Librarius Florentinus“.

Aceste manuscrise sunt singurele care-au supraviețuit, o mică parte din ce a produs Vespasiano în lunga sa carieră de 40 de ani. Soarta multor altora este un exemplu revelator pentru fragilitatea și perisabilitatea cunoașterii. Bibliotecarul lui Federico da Montfeltro din Urbino primise ordinul de a-i ține la distanță pe proști, pe ignoranți, pe jegoși și pe bolnavi. Dar, în 1502, Cesare Borgia a sosit acolo cu soldații săi, le-a scos manuscriselor legăturile prețioase – copertele stacojii și legăturile de argint cu care se mândrea Vespasiano – și a dus volumele în Forlì. Aceste supraviețuitoare, printre care se numără și Biblia sa în două volume, se află acum în Biblioteca Vaticanului, unul dintre cele mai mari depozite ale creațiilor sale (tot aici se află manus­crisul său din Opera lui Platon tradusă de Ficino). Altele au avut parte de sorți mai triste și au căzut victimă violenței, jafului și dezastrelor. Manuscrisele create pentru Alessandro Sforza și pentru fiul său, Costanzo, au dispărut într-un incendiu în 1514. Biblioteca strânsă la Pécs de Janus Pannonius a fost expropriată după moartea acestuia de Matei Corvin, însă minunata biblio­tecă a lui Matei Corvin din castelul Buda a căzut pradă soldaților turci după Bătălia de la Mohács din 1526, când s-au pierdut mii de volume, printre care și-ale lui Vespasiano.

Moștenirea lui Vespasiano este mai mare însă decât suma manuscriselor care-au supraviețuit. Iar realizarea sa n-a fost doar aceea că, așa cum însuși se exprima cu modestie, „m-am născut în această epocă și am întâlnit mulți oameni iluștri“, căci din biografiile sale posteritatea a înțeles că Renașterea florentină a însemnat ceva mai mult decât acuratețe anatomică în sculptură și pictură, arcade rotunde în biserici și înțelegerea perspectivei. Din biografiile acestea se vedea orizontul întins al epocii, care, prin descoperirea și studiul unor scriitori precum Platon, Cicero și Quintilian, și-a întins influența peste secole, până în epoca noastră. Vespasiano a fost un colabora­tor activ al visului de a regăsi înțelepciunea apusă a trecutului și de a o rea­duce la viață de dragul prezentului și-al oamenilor care – cum credeau nepoții lui Petrarca – ar putea afla cum să trăiască o viață mai bună și mai fericită.

„Tot răul se naște din ignoranță“, scria Vespasiano. „Dar scriitorii au lumi­nat lumea, alungând întunericul.“ El și prietenii săi sperau să alunge acest întu­neric, aruncând asupra vremurilor lor zbuciumate și nefericite ceva din strălucirea pură a trecutului, scrib cu scrib și manuscris cu manuscris.