Fragment în AVANPREMIERĂ | Oceanul vieții, de Callum Roberts

Oceanele sunt cele mai misterioase locuri de pe Terra. Adâncurile lor rămân în mare parte neexplorate, deși ele reprezintă 95% din suprafața care poate susține viața.

În incredibilul său imn adus acestui element vital, apa, Callum Roberts, unul dintre cei mai importanți biologi marini din lume, ne poartă prin istoria relației umanității cu mările și cu oceanele, de la primele urme de apă de pe Pământ și până la întinderile pe care le știm azi.

CUM A ÎMBLÂNZIT CIVILIZAȚIA UMANĂ OCEANELE ȘI CUM LE AFECTEAZĂ?

Am fost mereu consumatori de pește, chiar de la începuturile noastre ca specie, dar în ultimii douăzeci de ani am transformat oceanele mai mult ca niciodată. Roberts oferă un context istoric pentru impactul tehnicilor moderne de pescuit, al poluării și al schimbării climatice, arătând cum e posibil ca noi toți, împreună, să oprim distrugerea oceanelor.

Roberts e o perlă rară: stăpânește atât domeniul oceanologiei, cât și arta de a scrie o non-ficțiune captivantă. A prins în năvodul poveștii lui toate ideile pentru un manifest complet în favoarea exploatării durabile a mărilor și a oceanelor.

The Guardian

Fragment în avanpremieră

EPOCA DE PLASTIC

Într-o noapte furtunoasă a anului 1992, un cargou din China a nimerit în ape agitate din Pacificul de Vest. Hula enormă care se spărgea de vas a făcut ca un container încărcat cu jucării de plastic pentru baie să cadă peste bord. Vreo 29 000 de rățuște, broscuțe, castori și broaște-țestoase din plastic au pornit într-o călătorie pe mare care, pentru unele, nu s-a încheiat încă. Când jucăriile de plastic au început să apară pe plajele nord-americane, Curtis Ebbesmeyer, un oceanograf din Seattle, s-a folosit de importanța acestui eveniment ca de o modalitate de a urmări evoluția marilor curenți oceanici. Jucăriile au fost plimbate de câțiva curenți care înconjoară Pacifi cul și, de-a lungul anilor, au acostat în Hawaii, Alaska și statul Washington. Unele chiar și-au croit drum prin strâmtoarea Bering până-n Oceanul Arctic, unde au fost înglobate în gheața compactă. Gheața și-a urmat drumul în jurul Polului, împinsă de vânturi și curenți de adâncime, apoi a eliberat jucăriile în Atlanticul de Nord. De-atunci, acești călători au poposit pe plaje din Maine și Scoția.

Au trecut mai bine de 2 000 de ani de când marele filosof și naturalist Aristotel se plimba pe țărmul insulei mediteraneene Lesbos, adâncit în contemplare. În Lesbos a pus el bazele capodoperei sale despre istoria naturală care avea să fi e infl uentă până în Renaștere. Pe plajele acelea vor fi fost împrăștiate puzderie de resturi naturale, liniile până la care ajunsese apa fiind marcate de acumulări de frunze de palmieri, de alge și de sâmburi. Ici-colo vreo bucată de bârnă sau talpa de piele a vreunei încălțări, vreun rest de sfoară ar fi trădat și lucrarea omului. Dăm pe repede înainte până acum o sută de ani și plajele sunt deja murdărite de rămășițele și gunoaiele societății umane, dar principal diferență față de vremea lui Aristotel stă în cantitate, nu în tipul gunoiului. Fragmente de năvod, fire de funie de cânepă sau bucăți de catarg din lemn ale vaselor distruse de furtuni sunt încă de găsit, dar acum, alături de flote de obiecte din sticlă, doage de butoi, putem găsi și mormane de deșeuri organice aduse în mare de râuri.

Azi, cine curăță plaja se confruntă cu un tip foarte diferit de gunoi. Peste două mii de ani, arheologii care vor excava rămășițele lumii noastre o vor numi „Epoca de Plastic“. Victor Yarsley, un chemist englez, a ajutat la impunerea ei. Yarsley s-a născut în 1901 și foarte de timpuriu a devenit interesat de potențialul industrial al polimerilor sintetici. Și-a petrecut începutul carierei încercând să dezvolte un film de celuloid neinflamabil, dar și-a abandonat cercetările declarându-le imposibile. S-a chinuit apoi zeci de ani să găsească metode pentru a realiza potențialul plasticului, lucrând nenumărate ore într-un laborator improvizat în șopronul din gospodăria sa. Mai târziu, fiica sa își amintea că era nevoită să astupe găurile și crăpăturile de la dormitorul ei ca să scape de mirosurile sinistre.Până la urmă, succesul a venit atunci când a descoperit metoda fabricării plasticului fără bule de aer și a perfecționat amestecurile pentru produse noi ca protezele dentare și alte tipuri de proteze. Prin 1941, Yarsley era destul de încrezător pentru a-și mărturisi viziunea asupra unei lumi viitoare construite în jurul miracolului plasticului:

Omul acesta din plastic se va naște într-o lume cu suprafețe colorate și strălucitoare în care mâinile de copil nu găsesc nimic de spart, nicio muchie ascuțită ori colțuri care să taie sau să zgârie, fără crăpături în care să se adune mizeria sau microbii… Pereții creșei sale, baia… toate jucăriile lui, pătuțul, căruțul ușor cu care e scos la aer, suzeta din care mușcă, biberonul incasabil din care suge. Pe măsură ce va crește, își va curăța dinții cu periuțe din plastic, se va îmbrăca cu haine din plastic, își va scrie primele lecții cu un stilou din plastic și își va face temele dintr-o carte legată în plastic. Ferestrele școlii sale vor fi acoperite cu perdele din plastic care nu rețin nicio fărâmă de murdărie ori de grăsime… iar cercevelele ferestrelor, ca la el acasă, vor fi din plastic turnat, ușoare și simplu de deschis, neavând nevoie de nici un fel de vopsea.

Previziunile despre viața din epoci viitoare sunt adeseori amuzante și, de cele mai multe ori, complet greșite. Conform cărții pe care o citeam când aveam 10 ani, ar fi trebuit deja să brăzdăm cerul în mașini zburătoare și să ne odihnim în grădină în timp ce roboții ne pregătesc cina și deretică prin casă. Ce e remarcabil la lumea imaginată de Yarsley e că s-a adeverit: trăim în ea. În 2008, ultimul an pentru care dețin cifre, au fost produse 260 de milioane de tone de materiale plastice, folosind 8% din producția globală de petrol ca materii prime și energie. Curba în timp a producției se arcuiește în sus ca o coamă de deal, crescând cu 9% pe an. Realitatea crudă a acestui urcuș din ce în ce mai abrupt e că în primii 10 ani ai acestui secol s-a fabricat mai mult plastic decât tot cel creat în istorie înainte de anul 2000. Lumea se scaldă în plastic – cei mai mulți dintre noi doar arareori nu suntem în contact cu ceva făcut din plastic. Înotăm în plastic la propriu și la fi gurat. Puterile de clarvăzător l-au trădat pe Yarsley numai într-o singură privință, dar aceea foarte importantă. Viitorul conceput de el era o lume mai luminoasă și mai bună: „o lume fără molii și fără rugină, dar plină de culoare, o lume în mare parte făcută din materiale sintetice… o lume în care omul, ca un vrăjitor, face ce vrea pentru că aproape orice are nevoie se afl ă în apropierea lui sau sub el.“

De fapt, ce e în jurul nostru sau sub noi în zilele noastre e un peisaj fără sfârșit de deșeuri din plastic – o lume plină de culoare, într-adevăr. În locul florilor de câmp care mărgineu pe vremuri șoselele, azi vedem un șir aproape continuu de ambalaje pentru mâncare, pungi sau gunoi uitat sau abandonat, totul din plastic. Ca greutate, cam o zecime din gunoiul nostru e plastic – ca volum, proporția e mai mare. Ambalajele de unică folosință reprezintă aproape o treime din întreaga cantitate de plastic; le folosim o singură dată și le aruncăm. Împachetăm o parte din deșeurile de plasic pentru rampele de gunoi, reciclăm câte ceva, dar o cantitate importantă ajunge în mare. Prin fundul grădinii mele curge un râu. Când sunt viituri, mă uit uneori la șuvoiul de gunoaie care trece. Într-o zi obișnuită m-am pus pe numărat: 27 de obiecte din plastic într-o oră. Povestea asta se repetă cu fiecare râu și curs de apă care spală terenurile locuite. Când plouă puternic peste insula Sfânta Lucia din Caraibe, de exemplu, marea devine cafenie din pricina sedimentelor aduse de pe uscat și din golfurile în care plutesc sticle de plastic și sacoșe de cumpărături. Mi-am deschis odată ziarul de duminică la o fotografi e pe o pagină dublă care înfățișa o întindere solidă de sticle din plastic, pungi, găleți, încălțări și alte gunoaie. Scena era atât de șocantă, încât era greu de precizat dacă era vorba despre pământ sau despre apă. Până la urmă, am descoperit printre gunoaie fața unui băiețel fi lipinez care înota în golful Manila. Am rămas împietrit. Imaginea asta încă mă bântuie.

Râurile își descarcă gunoiul în mare, o parte fi ind preluată de curenții de la țărm unde se alătură jucăriilor de baie, pantofi lor de sport, cutiilor și altor obiecte aruncate de pe vapoare în călătoriile transoceanice. Curtis Ebbesmeyer și-a intitulat cartea despre lumea asta plutitoare Flotsametrics, dar subtitlul ei, parafrazându-l pe Daniel Defoe, ar putea fi Viața și straniile aventuri uimitoare ale unei rățuște din plastic. De fapt, mai există o carte despre aceste jucării, cu minunatul titlu Moby Duck! Marii curenți ai oceanelor se mișcă în cercuri contrarotative, care se intersectează. Datorită rotației Pământului, vântul suflă înspre dreapta în emisfera nordică și înspre stânga în emisfera sudică, dându-le o orientare către est sau vest (Efectul Coriolis din nou). În apropierea Ecuatorului, în ambele emisfere, vântul tinde să sufle dinspre est – acestea sunt numite „alizee“ – în timp ce la latitudini medii spre înalte ele sufl ă dinspre vest – vânturi dominante dinspre vest. Vânturile mișcă marea de dedesubt, dar, din nou, mișcarea de rotație a Pământului le răsucește și tinde să le blocheze mișcarea. Rezultatul e că deplasările aerului pun în mișcare mari curenți oceanici de rotație, cunoscuți și sub denumirea de vortexuri.

Marinarii cunoșteau vânturile astea și curenții de mii de ani, dar ele n-au fost cartografiate decât în secolul XIX, când un căpitan din marina SUA, Mathew Maury, a adunat toate măsurătorile oceanografi ce disponibile într-o carte, Geografa fizică a mării. Maury a recunoscut cel puțin trei curenți oceanici de rotație diferiți – număr care a crescut la nouă atunci când oceanografii moderni au adunat alte informații. Oceanul Indian are numai unul, către sud, deoarece vânturile musonice domină nordul și subcontinentul indian blochează acolo mișcarea apei. O buclă continuă de mare înconjoară Antarctica, astfel că vortexul se mișcă în jurul întregului continent într-o permanent mișcare circulară. Dacă v-ați întrebat vreodată de ce iahturile care fac înconjurul lumii au adesea necazuri când ajung în mările muntoase din Oceanul Antarctic, aflați că e din pricină că acesta e drumul cel mai scurt și mai rapid de a înconjura lumea.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.