Astăzi stăm de vorbă în cadrul unui scurt interviu, cu 2 dintre cei 4 traducători ai cărții în curs de apariție, “Inferno. Despre teroare și supranatural” de Ellen Datlow.

Este vorba despre Ana-Veronica Mircea și Silviu Genescu iar cât de curând sper să revin cu o continuare a acestui articol, pentru a îi asculta și pe Mircea Pricăjan și Mihai-Dan Pavelescu, vorbind despre acest proiect recent.

Este interesant de știut că doamna traducătoare Ana-Veronica Mircea, deși s-a specializat în Mecanică Fină la Institutul Politehnic Bucureşti şi a lucrat ca inginer (tehnolog şi proiectant) până în Martie 2008, a început să traducă masiv şi nonstop din Martie 2005.

A tradus 52 de cărţi (dintre care 9 nonfiction), alte 2 cărţi (dintre care 1 nonfiction) în colaborare, 43 de povestiri din antologii, 3 poezii şi versurile din seria Turnul Întunecat şi multe altele. Pe blogul său găsim o listă completă și impresionantă! De asemenea, în acest articol mai vechi de pe blogul nostru, puteți afla cum a ajuns să traducă în general, dar și în mod special pentru Editura Nemira.

Pe lângă faptul că este scriitor, Silviu Genescu traduce literatură SF cam de pe la sfârşitul anilor ’70, când povestirea lui Steven Utley, intitulată „Leaves” a fost publicată în revista Paradox a cenaclului Casei Studenţilor din Timişoara. Primul roman tradus a fost „Alice’s World”, semnat de scriitorul suedez, Sam Lundwall, publicat în paginile Almanahului Anticipaţia, în 1986.

Pentru Editura Nemira a tradus 18 cărţi, serie deschisă cu romanul lui George R.R. Martin, „Urzeala tronurilor, colaborare ce sperăm să continue. A obţinut numeroase premii naţionale ca autor de  povestiri sci-fi, ultimul fiind premiul ARSFAN 2011 (Asociaţia Română pentru SF) pentru povestirea „Cetăţeanul Welles”, publicată în antologia Pangaia, apărută sub sigla SRSFF, premiu împărţit cu Marian Truţă. Vă recomand de asemenea și un articol concentrat foarte bine pe activitatea domnului Genescu.

1. Cum s-a născut această colaborare, cu alți 3 traducători atât de apreciați? A decurs diferit față de proiectele Dvs. anterioare?

Ana-Veronica Mircea: O întrebare amuzantă, din punctul meu de vedere. Colaborarea s-a născut aşa cum se naşte întotdeauna în cazul antologiilor publicate de Nemira. Mi s-a spus „avem de tradus trei povestiri dintr-o antologie”, după care le-am primit prin poştă. Iar ceva mai târziu (ceea ce nu se întâmplă de obicei) am fost întrebată dacă nu mai pot traduce încă trei, rămase, ca să zic aşa, orfane, fiindcă, din motive necunoscute mie, nu le putea traduce persoana căreia îi fuseseră repartizate iniţial. Şi am acceptat să traduc şi… suplimentul.

Dar nu mi s-a spus cine şi câţi sunt ceilalţi traducători – tot aşa cum se întâmplă de obicei în cazul antologiilor. Ceea ce nu reprezintă nicidecum un inconvenient. Fiindcă nu e vorba de o colaborare în adevăratul sens al cuvântului, fiecare traduce povestiri de sine stătătoare, scrise de autori diferiţi. Nu e nevoie de o uniformizare a stilului.

Cu alte cuvinte, încă nu ştiu cine sunt ceilalţi traducători. De obicei aflu după ce apare antologia şi abia după ce primesc cartea descopăr ce anume a tradus fiecare dintre ei. E un moment plăcut, similar celui în care desfaci o cutie, curios să vezi ce cadou ai primit.

Cât despre faptul că e vorba de traducători apreciaţi, meritul e exclusiv al editurii, care ştie să-şi aleagă colaboratorii.

Şi nu, nu a decurs diferit faţă de proiectele anterioare – din punctul meu de vedere nu avea de ce. Numai că nu este proiectul meu – ci al editurii. Eu nu fac altceva decât să traduc ce mi se dă (de obicei nu sunt mofturoasă în privinţa asta!).

Silviu Genescu: Această colaborare pentru traducerea antologiei „Inferno” a apărut ca urmare a deciziei luate de editura Nemira, de a distribui textele traducătorilor respectivi. Nu a putut fi vorba de o colaborare între noi, deoarece nu a fost necesar să cădem de acord asupra unor temeni mai problematici dintr-un text unic. S-a putut lucra independent.

2. Ce ne puteți spune despre povestirile aflate “în grija” Dvs.? Și ce așteptări să avem din partea acestei antologii?

V.M.: Sunt scrise frumos, mai frumos decât povestirile din alte antologii (mă refer la cele traduse de mine). Sună bine – în engleză, şi sper că am reuşit să le fac să sune tot aşa şi în româneşte. Când traduc, mă preocupă mai ales forma, pentru conţinut – dacă eu am grijă să nu-l alterez – responsabilitatea şi meritele îi aparţin în exclusivitate autorului.

Cât despre aşteptări – să vă aşteptaţi să vă placă!!!

S.G.: Cu excepţia lui Lucius Shepard, nu auzisem nimic despre ceilalţi autori ale căror povestiri mi-au fost încredinţate spre traducere. Am avut, aşadar, o surpriză plăcută să „descopăr” autori de mare talent, buni navigatori pe noile hărţi ale tenebrelor literaturii horror. Nu cunosc celelalte texte din volum, însă dacă sunt de aceeaşi calitate, sunt absolut convins că vom avea în mâini o antologie de valoare. Fiecare dintre autorii incluşi (cel puţin, cei din „grija” mea) are, deja, un palmares semnificativ.

3. Care este cea mai mare provocare întâmpinată în traducerea prozei scurte horror?

V.M.: Nicio provocare ieşită din comun. Pentru mine provocarea nu o reprezintă genul/subgenul literar, ci stilul autorului. În general vorbind, cea mai mare provocare este, din punctul meu de vedere, traducerea versurilor, după care urmează traducerea frazelor lungi (trebuie să am mare grijă ca să nu le umplu de „care” şi „pe care”).

S.G.: Fiecare povestire are propriul ei sunet specific, rezonează în funcţie de atmosfera pe care vrea autorul să ne-o sugereze. Ei bine, păstrarea acestui ton specific este, cred, cea mai mare provocare pe care o poate întâlni un traducător de horror.

4. Mai aveți ceva de adăugat pentru cititorii Nemira, în special pentru fanii colecției Nautilus?

V.M.: Cititorilor le urez lectură plăcută! Iar pe cei care îşi spun părerea pe blogul editurii sau trimit recenzii i-aş ruga să se oprească şi asupra calităţii traducerilor. E bine să ştim ce aşteaptă de la noi beneficiarii muncii noastre! 🙂

S.G.: Cititorilor Nemira care vor deschide această antologie le dau un sfat prietenesc: dormiţi cu lumina aprinsă!  🙂